31 December 2008

Bucati din Divisadero II

*****

* Rafael si cu mine urmam raul care dispare sub un haos de bolovani si apare din nou la suprafata la o distanta de cateva sute de pasi, in padure. Mergem in liniste pe langa rau. In cele din urma ajungem la un vad unde raul nostrum intalneste un drum si-l acopera sau, dintr-o alta persectiva, unde drumul a dat de rau si s-a scufundat sub suprafata lui, ca si cum ar trece de la o viata traiat la o viata imaginata. Am urmat calea raului, asa ca acum trebuie sa privim raul ca pe un strain. […] Padurea, spune Rafael, intotdeauna atat de plina de rensteri si despartiri.

Se unesc, raul si drumul, precum doua vieti, o poveste spusa de la sfarsit la inceput si o poveste spusa prima. […]

*****


II. Familia din trasura

* Pasarea se opri si se aseza in intunericul unuia dintre copaci, forma sa albastra fiind acum confundata cu o creanga orizontala.

* Eu nu sunt tigan, raspunse barbatul. Pur si simplu m-am legat de ea, traiesc in lumea ei. Eu nu sunt important.

* De la inceput fiecare barbat il privies pe celalalt aproape ca pe o oglinda. De doua sau trei ori pe zi unul dintre ei surprindea privirea celuilalt. Pana si Aria observa ecoul dintre ei.

* …. Si de acum inainte, la cateva zile, scriitorul observa cu atentie inaintarea crengutei de pelin, care-si croia propriul drum prin actiunea cartii.

* Hotului ii placea cum suna numele, efectul ulterior al acestuia, senzatia diafana, cu indiciul unui ecou. Cu un astfel de nume ar fi aproape posibil ca acest barbat voinic sa se transforme intr-o pasare sau intr-o forma gramaticala subtila.

* Erau seri cand Aria si Rafael stateau pe iarba uscata, noaptea, cu o suta de straturi de stele deasupra lor. Imposibil de numarat. Un million de orchestre. Baiatul reusea cu greu sa pastreze informatiile acelea frenetice. Acea calatorie in sud cu mama sa si intoarcerea in nord ii umplusera inima de bucurie iar si iar. Aceasta fusese perioada cand simtise cu claritate ca nu exista nici o distinctie intre el si ceea ce se afla dincolo de el – fosnetul unui copac sau cantecul mamei sale puteau, credea el, fi generate de corpul sau. La fel cum orice gest pe care-l facea era o actiune savarsita de lumea care-l inconjura.


III. Casa din Demu

* Sunt o rasa ciudata ceasornicarii, unii ursuzi si lipsiti de sensibiliate la orice in afara de masinaria pe care o vor readuce la viata, altii la fel de nesiguri precum poetii in ceea ce priveste harul lor.

* Arta scrisului are putine lucruri de oferit unui spectator. Exista doar acesta relatie de cinci centimetri intre ochi si stilou.

* Acum Lucien devenise din ce in ce mai prudent si mai ascuns. In salile de clasa, ceilalti ii ascultau tiparele de vorbire abstracte. Petrecuse prea mult timp conversand doar cu el insusi. Cand crescuse mai mare, avea cuvintele sale secrete, ca si cum ar fi fost colectate ramurica cu ramuricade pe un camp deschis. […] Se apara deja cu ajutorul cuvintelor, prin mica si partiala claritate adusa de acestea.

* Poseda cunoasterea unei astfel de lumi, ca si cum ar fi castigat o distinctie abstracta intr-un loc strain.

* Credea ca i se parea frumoasa deoarece ii era familiara, desi nu aceasta era persoana cu care crescuse. Cand aseza cele doua fotografii mentale ale sale la stereoscop, una langa alta, vedea ecourile aceleasi infatisari. Insa simtea si un imbold, o recunoastere a faptului ca firea acestei femei era atat de diferita incat il facuse sa se simta intotdeauna apropiat de ea.

* Doar stiloul si caietele prindeau viata, restul lumii ramanand undeva in caderea in panta a viselor. Din cand in cand auzea cuvinte rostite intr-o perna intr-un dormitor departe, un indiciu despre o alta realitate, precum o radacina de ienupar care se deplaseaza in pamant.

* Se intoarse de la nesiguranta la o tinerete mai determinate si mai personala. Isi camufla viata. Le parea o creatura care alunecase intr-o gradina gresita a celebritatii.

* Citi cateva pagini si isi dadu seama cum fiecare dintre ei fusese cu adevarat invizibil pt celalalt. Vazu barbatul desfigurat care era descris.

* Cat de usor era sa fii prins in personalitatea altcuiva.

* Este dificil sa-ti recunosti propriile vicii intr-un ginere.

* Copiii adulti nu mai sunt copii; stiu mai multe decat par sa stie, pot suporta mai multe decat crede un parinte.

* Erai un scriitor intr-un punct inalt in spatiu. Era ceea ce artistii japonezi numeau “tehnica acoperisului smuls”. Blestemat cu omnipotenta, vazuse adevarul sincer al povestii lor de dragoste.

* Era un barbat care parea sa ignore totul in jurul sau. De fiecare data cand Lucien ii vorbea, punandu-i intrebari pe care le considera esentiale, Roman nu raspundea decat atunci cand credea ca raspunsul nu poate fi descoperit sau aratat cu degetul.

* … un sfarsit de carte care sa anunte sfarsitul tineretii lor.

* Nu exista singuratate aici, printer cei aflati pe derumul mortii, si avea nevoie de intimidate pt a-si pastra putinul de forta pe care-l mai avea.

* Avea aceste harti de sunete, care-l invatasera sa localizeze distantele, sa deosebeasca o urma de noroi de o urma de praf, sa stie daca o voce se apropia sau se indeparta de el.

* In acea luna de noiembrie in Epernay, singurul lucru care-i tinu cald au fost umerii ei. Mintea sa se intindea spre ei si-I aprindea precum un foc aprins cu gaz. Fusese un barbat secretos in cea mai mare parte a vietii sale, si acum era tulburat de secretele pe care le pastrase fata de el insusi.

* Merse in Marseillan si la sectia de politie descoperi ca ceea ce incalzise si purtase in brate in casa vecinilor sai era un crampei de amintire sau de lumina dinauntrul sau.

* Voi fi pt ea o fata aproape de nerecunoscut, cu exceptia unei imagini dintr-o poza.

* O data cu amintirea, o data cu reflectia unui ecou, se deschide o poarta in ambele directii. Putem inconjura timpul. Un paragraf sau un episod dintr-o alta epoca ne vor bantui in noapte, asa cum se intampla si cu vorbele unui strain. Observarea unui steag care falfaie zgomotos in interiorul culorii sale ma duce la visclul subit din Petaluma. La fel cum o harta impaturita ne plaseaza intr-un alt spatiu geografic. Astfel, gasesc viata lui Coop si a surorii si a tatalui meu pretutindeni (le desenez portretele pretutindeni), caci poate ca si ei se mai gandesc la absenta mea, oriunde s-ar afla. Nu stiu. Foamea, ceea ce nu avem, este cea care ne tine impreuna.

* Lacul arunca o scanteie intre copaci. Lucien se opreste pt o clipa in pulovarul sau si merge in umbra stejarilor. Nu simte ca viata lui prezenta este reala fara baiat. Necesitatea esentiala a lui Rafael.

* Oare acesti copii, fiecare in orasul lui, se vor dovedi a fi eroii propriei lor vieti? […]

Ah, acesta veche nevoie de a auzi un cantec de leagan, si nu o furtuna. […]

Poate distinge conturul micii sale case in amurgul grabit. Vrea sa se ridice in picioare, sa vada totul clar, si in momentul in care se gandeste la asta, o scandura pocneste sub el, precum singurul os essential din corp care mentine echilibrul mental, care protejeaza drumul spre viitor. Fixeaza cu privirea acesta lumina ultima, poroasa. Niste pasari in semiintuneric zboara cat pot de aproape de imaginea lor reflectata in apa.


Bucati din Divisadero I

*****

* Cand vin sa ma cuibaresc in bratele tale, ma intrebi uneori in ce epoca istorica mi-as fi dorit sa exist. Iar eu raspund ca as fi vrut sa fie Paris, in saptamana mortii lui Colette… Paris, 3 august 1954. Peste cateva zile, la funeraliile sale de stat, o mie de crini vor fi aseati pe mormantul sau, iar eu vreau sa fiu acolo, plimbandu-ma pe acel boulevard cu tei udati de ploaie pana cand ajung dedesuptul apartamentului sau de la etajul doi din Palatul Regal. Povestea oamenilor ca ea imi umple inima. A fost unul dintre acei scriitori care si-au dat seama ca singura lor virtute este indoiala de sine. […]

“ Arta exista”, a spus Nietzsche, “pentru a nu fi distrusi de adevar.” Crudul adevar al unui incident nu se sfarseste niciodata, iar povestea lui Coop si povestea surorii mele sunt infinite pentru mine. Ei reprezinta posibilitatea subita de fiecare data cand ridic receptorul telefonului care suna tarziu dupa miezul noptii si astept sa aud vocea lui sau respiratia adanca a lui Claire inainte ca ea sa-si spuna numele.

Caci m-am desprins de cine eram cu ei si de eul meu de odinioara. Cand numele meu era Anna.

*****


I. Anna, Claire si Coop

1. Orfanul

* In acea vreme Coop vorbea putin, ca intr-un monolog de intensitate scazuta, catre sine insusi, ca si cum limbajul ar fi fost nesigur.

* Toate persoanele din carte aveau un soi de smerenie, sentimentul ca istoria se afla undeva in jurul lor, si nu in ele.

* Obisnuiam sa-i urmaresc palpairea de sub pleoapa, tremuratul din interiorul pielii, care-I sugera oboseala, ca si cum am fi fost tarate pester au, de o franghie care ne ducea in alta parte. Si apoi adormeam si eu, coborand la nivelul care era cel mai aproape de el. Un tata care-ti permite asta ar trebui sa te protejeze intotdeauna, cred.

* Ca si cum ar fi existat o nuvela scrisa de Balzac la fiecare cotitura.

* Pentru Coop, aurul reprezenta euforie si sansa, o disciplina lipsita de logica, o istorie despre o crima sau o confuzie de identitate sau o poveste de dragoste.

* Totul este biografic, spune Lucian Freud. Ceea ce facem, de ce facem un anume lucru, felul in care desenam un caine, de cine ne simtim atrasi, de ce nu putem uita. Totul este colaj, genetica chiar. In noi se afla prezenta ascunsa a altor oameni, chiar si a celor pe care i-am cunoscut in treacat. Ceilalti se afla in noi pentru tot restul vietii, la fiecare granita pe care o traversam.

* Obisnuiam sa ne studiem in acest proces evolutiv. Ne facea sa concuram, in secret, una cu cealalta. Una devenea mai frumoasa, sau mai singuratica, cealalta mai sfioasa, sau anarhica. Fotografiile acestea ne dezvaluiau si ne tradau deopotriva. Intr-un an, de exemplu, Claire a trebuit sa-si coboare fata pentru a ascunde o cicatrice. Desi pana acum fusesem de nedespartit, incepeam sa ne despartim, trecand in taina la o versiune proprie a noastra. Si apoi mai este si acea ultima poza, cand implinisem amandoua saiseprezece ani, si in care fetele noastre priveau in gol, parca lipsite de aparare. O fotografie pe care o voi smulge din album ceva mai tarziu.

* Avea si el cateva poze, insa accentual cadea mai degraba pe compozitie si lumina. Si mai erau si niste reflectii abstracte ale sale intr-o fereastra, sau ale umbrei sale pe iarba sau Calare.

In cate lucruri se poate reflecta imaginea unui om?

* …initialele pe care le incrustase in lemn cu multi ani inainte. Asta sugera un destin.

* Nici una nu a actionat inaintea celeilalte. Ca si cum o singura bataie a inimii se auzea pentru amandoua.

* Cand s-a uitat inapoi, in departare, a simtit ca exista o suta de vai de ceata si de calatorii in noapte care ii adapostesc de ceilalti.

* Se sparse un tunet deasupra terasei in timp ce ei stateau intinsi acolo, tinandu-se unul de celalalt, ca si cum s-ar fi asezat un nor de fum asupra goliciunii lor. Nu indrazneau sa se desparta. Pentru Anna, tot ceea ce se afla in fiecare dintre ei sarise in corpul celuilalt. Simtea ca inima sa fusese inlocuita cu cea a lui Coop.

* Ochiul ranit durea. Daca ai fi budist, te-ai ridica peste toate acestea. Ar fi un lucru bun, nu?

* Traise parca suspendata in aer in toate acele saptamani. O vedea pe Anna intorcandu-se la ferma, uneori o data cu caderea serii, cu ochii salbatici, cu fata care nu ascundea nimic, plina de noi certitudini si de cunoastere, speriata de orice.


2. Rosu si negru

* Insa jocul de carti era prin natura sa un joc al mastilor cu ajutorul carora obtineai un loc la masa.

* Exista foarte multi oameni carora li s-a dat cartea gresita, intr-un moment cheie din viata lor.

* Mi s-a spus ca Tolstoi, zise el, intra intr-o camera in care era un grup mic de oameni si intelegea totul despre ei in cincisprezece minute. Singura persoana din camera pe care nu o putea intelege era el insusi.

* Ascultai, era un continut aici, era un gand in forma unui labirint.

* Pentru cei trei mii de jucatori care inhaleaza oxigen din conducte la cazinoul Horseshoe, razboiul este deja un joc video, care se petrece pe o planeta fictiva.

* Ai auzit de Sophie’s Choice?intreba Ruth. Cartea? L-am auzit pe tipul care a scris-o, la radio, o data. Il intrebau la ce lucreaza, insa nu a vrut sa raspunda. Apoi, in timp ce se scuza fiindca nu a vrut sa spuna la ce lucra, a spus “Stiti, cred ca am scris deja cea mai intima si profunde carte pe care o voi putea scrie vreodata. Nu cred ca voi mai putea merge atat de departe inca o data. de acum incolo ar trebui sa incerc sa scriu comedii.[…]”


3. Tiganul

* Astfel incat atunci cand ridica privirea de pe manuscrise, ii trebuia o clipa sa recunoasca acele usi si camera dimprejurul sau – fusese pana in acel moment absorbita de dezgroparea si de stabilirea unor referinte cu privire la un detaliu din viata acestui scriitor francez, sapand amanuntit dedesuptul suprafetei lucrarii sale.

* Dupa spusele Annei, harta era un lucru ce merita pastrat si era posibil ca intr-o zi sa o puna in rama sis a o atarne in sufrageria ei de pe strada Divisadero din San Francisco, un miez secret al unei amintiri.

* Degetele de la mana dreapta trecura peste coarde, sase note se imprasitiara spre ea ca un eventai. Ii zambi scurt, apoi se cufunda in melodie si paru sac ante totul – clopote, tobe, o voce lipsa.

* Anna nu cunoscuse pe nimeni ca el. Parca nu exista pic de intuneric in el. Desi ii povestea despre o relatie de demult care-l redusese la tacere definitive, si cum aproape nu reusise sa iasa la lumina. Era de fapt pt prima data cand iesea din acea singuratate cu ea.

-- Exista oameni ca noi in lumea intreaga, spus Anna atunci, raniti intrucatva de faptul ca s-au indragostit – actul cel mai firesc, din cate se pare.

* Ii spuse ca exista un cantec pe care nu-l mai interpreta deoarece avea legatura cu acea istorie. Era despre o femeie care s-a ridicat din patul lor in mijlocul noptii si l-a parasite. […] Stia ca este cunoscut ca fiind timid si inocent, insa acum isi ascundea eul plin de cicatrice de prietenii sai. […] Nu avea cum sa se ascunda intr-un astfel de cantec care avea toate usile si toate ferestrele deschise, in asa fel incat sa poata iesi din el cu naturalete, raspunsurile antifonice amestecandu-se cu el ca si cum nu s-ar mai fi aflat pe scena.

* Si prima lor dupa-amiaza in camera de sus a casei fusese la fel de placuta, caci nici unul dintre ei nu-l iubea inca pe celalalt, asa ca nu existase nimic fatal sau fatidic in faptul ca se trezisera unul in bratele celuilalt, fata in fata, la distanta de o respiratie.

* Acest ‘cel mai mic spatiu posibil’ este unde si-ar dori Anna sa fie acum. Adevarul vietii ei iese la iveala doar in locuri precum acesta. Uneori simte nevoia sa se ascunda intr-un peisaj strain, asftel incat sa poata privi inapoi, la tumultul vietii sale, la violenta inca nediminuata a trupului sau gol si insangerat dintre tatal sau si Coop, acel moment de violenta care a deformat-o, i-a deformat pe toti. Anna, care pastreaza distanta fata de persoanele manioase sau violente, asa cum inca ii este frica de adevarata intimidate. […] Asa cum ea lucreaza cu arhive si descopera fiecare trecut in afara de al sau, iar si iar, deoarece al ei va ramane intotdeauna acolo.

* Ca si cum aceasta colectie ordonata de lucruri o reprezinta asa cum este. prin urmare, ne indragostim de fantome.

* “M-am nascut in Balzac – el a fost leaganul meu, padurea mea, calatoriile mele… el a inventat totul,” a scris Colette, aruncand o privire asupra tineretii sale.

* Ceea ce ii oferea noaptea lui Rafael era un caracter amorf unde fiecare lucru avea un scop. Ca si cum intunericul ar fi avut un limbaj musical ascuns.

* Puteai sa iti irosesti viata cu un dar? Daca nu-ti foloseai darul, era aceasta o tradare?

* Ceea ce era adiacent muzicii era muzica.

* Si astfel o cunoscuse tat ape enigma cu numele de Aria.

* Annei ii plac oamenii acestia lipsiti de istorie; pt ea acestia sunt la fel de necesari precum raurile subterane.

* A fost rugat sa cante, insa nu a facut-o; avea sa cante mai tarziu, cand ea avea sa locuiasca in el de mai mult timp, cand avea sa-si aiba culcusul in el. Atunci o va putea reprezenta, asa cum stia ca tatal sau avea sa ia asupra sa acele calitati ale Ariei cu care se luptase fara sa stie in trecut.

* Presupune cunoasterea prea profunda a celuilalt – caminul lui poate fi o capsula a trecutului sau a unui viitor posibil. […] Exista straturi de tainuire compulsiva in ea.

* In ciuda a tot ceea ce existase intre Coop si Anna in acele doua luni la ferma Petaluma, acestia ramasesera de nepatruns unul fata de altul. In realitate, se descoperisera pe ei insisi. In acest fel se puteau integra in lume. [..] Prin urmare exista intotdeauna si poate ca va exista mereu un labirint de drumuri nemarcate intre ea si ceilalti.

* ……. despre cum restul vietii sale fusese sfasiat in acel moment, iar ea devenise o fiinta cu o suta de caractere si de voci, si cu un nou nume.

* Asa descoperise Rafael intimitatea muzicii, acordurile sale ascunse, toate acele povestiri tainuite. De atunci, conflictele aveau sa fie in arta sa. Si, fiind inconjurat de intimitatea parintilor lui, stia ca trebuia sa incerce cumva sa o protejeze. Era tot fiul cel jucaus si iubit, insa mama observase cum se indeparta cu usurinta de conversatiile lor. Avea un mijloc de evadare din lumea reala. Ca si cum scaunul pe care statea era un cal cu care galopa peste distante necunoscute.

* Cand scriam, spuse barbatul, acesta era singurul moment cand gandeam. Ma asezam cu un caiet si un stlou si ma pierdam in cate-o poveste. […] Singuraticul in lumea sa fictive aglomerata si ocupata.

* Ultima oara cand isi vazuse tatal fusese in dimineata cand il vazuse plecand de la mormantul Ariei. Rafael ar fi avut nevoie de el in lunile care au urmat, sa-l convinga sa intre inapoi in lume. […] Rafael nu mai avea parinti. era ca si cum nici unul dintre parintii sai nu ar fi putut sa existe fara prezenta celuilalt. Rafael isi pierduse ambele aripi de protectie.


4. Din trecut

* Se ridica din schipatat in scara de la sa si era deodata eliberata. Astfel reusea sa descopere marile distante din interiorul sau.

* Si caii aveau demonii lor neasteptati.

* ……. el o invatase cum sa supravietuiasca in aceasta profesie a delictelor si a condamnarilor, cum sa accepte bariera fragile dintre cauza si efect, cum sa inteleaga ca prezentul modifica neintrerup trecutul, la fel cum trecutul reprezinta o mostenire ciudata care cade pe dos in viata unui individ, precum o imagine printr-o camera obscura. Tot ceea ce era consecvent reprezenta un principiu.

* -- Sora ta a incercat vreodata sa te contacteze?

-- Nu.

-- Atunci inseamna ca mai este inca tristete in viata ei.

* Indiferent de cum era lumina la Jacko’s ar fi trebuit pusa intr-o sticla, credea el; lumina aceasta ar fi trebuit sa o insoteasca pe aceasta femeie pretutindeni, unicul ei scop fiind sa o urmeze pentru tot restul vietii sale, despartindu-se de ea doar dupa ce avea sa fie coborata in pamant.

* O data deschise ochii si o vazu cativa centimetri mai departe, privindu-l, si se gandi dintr-odata cu teama ca arata ca Anna. Nu stia daca era o lentila prin care sa vada trecutul sau o ceata care sa-l anuleze.

* Isi dadu seama deodata ca el era cel dependent.

* Nu ii putea suporta absenta.


5. Persoana care a fost candva Anna

* Doar recitirea conteaza, spunea Nabokov. Si astfel forma ciudata a acelei clopotnite, care se intorcea asupra sa iar si iar, imi paru familiara. Caci traim cu acele amintiri din copilarie care se intrepatrund si rasuna pe durata intregii noastre vieti, asa cum bucatile imprastiate de sticla dintr-un caleidoscop reapar in forme noi si seamana cu un cantec in refrenele si rimele lor, alcatuind un singur monolog. Traim in permanenta in repetarea propriilor noastre povesti, indiferent de povestea pe care o spunem.

* Barbatii ca el parca s-ar ascunde in spatele profunzimii lor.

* Am fost martora nebuniei – nebuna pe deplin eu – zgariindu-i corpul si fata cu o bucata de sticla pentru a ma elibera de el, pe cand ma tinea strans de gat. Am ajuns sa cred ca nicio fiica nu a mai avut parte de o astfel de intimitate cu tatal sau, care incerca poate sa scoata diavolul din ea, strangand-o de gat. Indiferent de mania acestui episod, trebuie sa fi fost in el niste seminte de iubire teribila fata de mine. Insa nu gandeam asa pe atunci.

* Cine isi revine dupa astfel de evenimente? Intalnesti oameni chiar ajunsi la maturitate si descoperi ca la un punct anume, pe cararea delicate a vietii lor, au fost transformati in Valetul de Inima sau in Cinci de Trefla. Asta s-a intamplat, banuiesc, cu mine si Coop. Am devenit neinteligibil in secretele noastre, guvernati de sinele nostrum precedent. La fel cum Claire va fi, intr-un anume fel, intotdeauna apropiata de idila noastra, cea care si-a pierdut familia din cauza aceste povesti.

* Cei care au simtul unui orfan asupra istorirei iubesc istoria. Si vocea mea a devenit cea a unui orfan. Poate ca am devenit archivist, istoric, datorita vietii necunoscute a mamei mele, portretul ei abia schitat. Deoarece daca nu jefuiesti trecutul, absenta se hraneste din tine.

* Georges Wague, care a invatat-o mima pe Colette, a invat-o doua lucruri importante. A recunoscut o arta ascunsa in ea, faptul ca se putea reprezenta nu doar prin cuvinte. Aceasta femeie, realizase el, avea si alte calitati. Putea fi la fel de puternica si cand nu spunea nimic.

* Aici am invatat ca uneori patrundem in arta pt a ne ascunde in ea. Aici putem veni sa ne salvam, aici unde o voce la persoana a treia ne protejeaza. Asa cum este, in descrierea reala a Parisului din romanul Les Miserables, acea mica strada fictiva pe care Victor Hugo o pune la dispozitia lui Jean Valjean pentru a se strecura, pt a se ascunde de cei care-l urmareau. Care era denumirea acelei strazi fictive? Nu-mi mai aduc aminte. Stau pe strada Divisadero.

* Asta este ceea ce fac in munca mea, presupun. Ii caut in departare pe cei pe care i-am pierdut, in asa fel incat ii vad pretutindeni.

* Totusi, am simtit ca era ceva in acea voce articulata cu sugera o rana, asa cum unii pot uneori recunoaste o boala ascunsa in miscarea lenta a unui rege la stirile de la televizor.

* Segura avea in el o umbra si o blanda ezitare. Era precum o iubire naruita, si acesta senzatie imi era familiara.

* La un moment dat in acea ultima dimineata cu el, vorbise despre carti si despre cum semnalau acestea posibilitatile vietilor noastre, si imi recita ceea ce erau, in opinia sa, cele mai frumoasa randuri: “ Este menirea paginilor de fata sa arate daca mi-a fost dat sa devin eroul propriei mele vieti sau daca altuia i-a fost harazit acest loc.”


6. A intalni intamplator un nume

* Gotraskhalana este un termen in poetica sanscrita folosit atunci cand te referi la persoana iubita cu un alt nume, si inseamna, cuvant cu cuvant, “a intalni intamplator un nume”. […] In realitate, aceste accidente verbale arunca o lumina-fulger in creier, dezvaluind vastul sau muzeu de fapte si dorinte.

* Ne amintim primele lucruri pe care le invatam.

* O data cu uitarea, ce ramane din dorinta care il consumase pe Coop? Unde dispare? Obsesia, atat de bine ajustata, este asezata gresit in acesta pierdere dramatica a autobiografiei. […] Dorinta si obsesia sunt atat de fragile. Un organ, hipocampul, se inchide, si suntem redirectionati in gol.

* Toti trei, crezuse ea intotdeauna, alcatuiau un ecran japonez din trei panouri, fiecare dintre ele sufficient in sine, insa dezvaluind diferite calitati sau nuante in momentul in care erau situate unul langa celalalt. Acele erane aveau mai multa logica pt ea decat tablourile intr-un singur cadru din lumea ei, care existau in lipsa unui context.

* …..desi lucrul cel mai nedemn de incredere cu privire la caracterul si la propria noastra valoare este felul in care nu corespundem in realitate cu modul in care suntem vazuti de altii.

* Retraim povestile si ne vedem doar ca privitor sau ascultator, tobosarul din fundal care pastreaza ritmul.

* Altminteri mintea sa era ca acesta masa curata care nu-si mai amintea ca pe ea statusera cesti, sau farfurii, sau felii de paine, sau capul obosit al unei fete.


29 December 2008

I come from Divisadero street


Divisadero – Michael Ondaatje

(editura Univers, Bucuresti, 2008)



Primele randuri din Divisadero au fost regasirea unor sentimente de demult… stilul si atmosfera din Pacientul englez; acea senzatie pe care nu pot descrie decat prin “confort sufletesc” – ca si cum sufletul meu s-ar afunda confortabil intr-un fotoliu sau hamac si ar astepta sa-i spun o poveste. Astfel incat ceea ce traiai sau considerai a fi Armonie, pare de fapt Neliniste comparat cu sentimentul din timpul lecturii scrierior sale.
* Cand vin sa ma cuibaresc in bratele tale, ma intrebi uneori in ce epoca istorica mi-as fi dorit sa exist. Iar eu raspund ca as fi vrut sa fie Paris, in saptamana mortii lui Colette…


Dupa Divisadero, am certitudinea ca scrierile lui Ondaatje sunt o alta lume: poezia descrierilor – exterioare sau introspective – pentru ca are acest stil unic de a exprima si surprinde poezia fiecarui moment, al unui moment aparent banal, astfel incat universul sau nu are nimic extraordinar, doar poezia cu care este exprimat, stilul intens vizual, cinematografic, seninatatea aparenta... sunt carti care am vrut sa dureze la nesfarsit ; cred ca de aceea inca mai recitesc Pacientul englez din cand in cand, si de aceea am si inceput Obsesia lui Anil sau Divisadero...
* Uneori Claire si cu mine coboram dealul cu farurile masinii stinse, intr-un intuneric total. sau obisnuiam sa iesim pe fereastra camerei noastre pe acoperis si sa ne intindem pe spate pe tabla incalzita in timpul zilei, vorbind si cantand in noapte. Numaram secundele intre ploile de meteoriti care alunecau pe orizontala de-a curmezisul cerului. Cand tunetul zguduia casa si grajurile, o vedeam pe Claire in patul sau, la lumina fulgerului, stand dreapta ca un caine de vanatoare agitat, abia respirand si imbratisandu-se singura. Erau zile cand ea disparea calare iar eu ma cufundam intr-o carte. [....] In februarie inflorea o floare purpurie numita stea cazatoare.


Povestea este oarecum obisnuita – o poveste de dragoste-prima iubire, sfarsita tragic, care influenteaza viata tuturor implicati direct sau nu, si biografia unui poet de demult, reconstituita de unul dintre personajele povestii de dragoste; doua povesti de iubire – una traita, cealalta reconstituita, si o viata intr-un roman. Un roman care cu greu poate fi incadrat acestui gen narativ, parand mai degraba o colectie de nuvele legate intre ele prin istoria, trecutul personajelor si mai putin prin firul epic. Astfel, povestea este structurata in trei parti – aparent distincte, dar totusi unitare, de unde impresia de mozaic, de cailedoscop – la care si intalnim dese referiri de-a lungul scrierii.
Unele detalii si mentionari mi-au amintit umpic de ‘Padurea norvegiana’ a lui Murakami; doar ca, spre deosebire de romanul lui Murakami, si cu exceptia structurii deosebite a romanului, nu abunda in artificii scriitoricesti.


Tipologia personajelor pare a se asemana cu cea din Pacientul englez : inadaptati la prezent, prezentul afectat inca de trecut, aici in special de copilarie – astfel incat pare o scriere bazata pe tezele lui Freud - Anna este un fel de Hanna, Coop un altfel de Kip, Rafael o schita a lui Caravaggio – de unde si numele dupa pictorul renascentist, iar Lucien – asemeni pacientului englez si partial lui Caravaggio, este desfigurat de un incident din copilarie, care ii va marca maturizarea.
* Totul este biografic, spune Lucian Freud. Ceea ce facem, de ce facem un anume lucru, felul in care desenam un caine, de cine ne simtim atrasi, de ce nu putem uita. Totul este colaj, genetica chiar. In noi se afla prezenta ascunsa a altor oameni, chiar si a celor pe care i-am cunoscut in treacat. Ceilalti se afla in noi pentru tot restul vietii, la fiecare granita pe care o traversam.


Desi teoretic romanul are o incheiere, prin moartea unei vieti/ povesti deja incheiate – cea a lui Lucien – destinul personajelor din prima parte a scrierii ramane suspendat, nespus, desi parca ghicit, cu toate ca pe parcurs ni se ofera indicii si detalii nedezvoltate ulterior : Coop inca amnezic este lasat cu Claire – tentata de jocul de-a Anna, iar Anna, inca suferind de ranile de demult ramane alaturi de Rafael; de aceea finalul este putin derutant, si prin acesta scriitorul a fost foarte subtil in jonglarea cu sentimentele cititorului – tentat si prin relatarea la pers I sg, si prin povestea dn prima parte sa empatizeze (cu) si sa urmareasca povestea celor trei, se gaseste mai apoi pus in situatia de a se identifica cu ceea ce credea a fi doar o insertie temporara, care se dovedeste si finala – povestea vietii lui Lucien – din dubla perspectiva a lui Rafael, si a lui insusi. Si astfel ni se ofera cel putin o cheie a intregului roman - scriitura – fie ea a Annei, a lui Lucien, sau a lui Ondaatje insusi - ca mijloc de catharsis, de eliberare.
* O data cu amintirea, o data cu reflectia unui ecou, se deschide o poarta in ambele directii. Putem inconjura timpul. Un paragraf sau un episod dintr-o alta epoca ne vor bantui in noapte, asa cum se intampla si cu vorbele unui strain.
Observarea unui steag care falfaie zgomotos in interiorul culorii sale ma duce la visclul subit din Petaluma.
La fel cum o harta impaturita ne plaseaza intr-un alt spatiu geografic. Astfel, gasesc viata lui Coop si a surorii si a tatalui meu pretutindeni (le desenez portretele pretutindeni), caci poate ca si ei se mai gandesc la absenta mea, oriunde s-ar afla. Nu stiu. Foamea, ceea ce nu avem, este cea care ne tine impreuna.


Si din nou – ca si in Pacientul englez, seninatatea sau resemnarea este derutanta, ascunzand tragicul; astfel incat prima impresie trebuie mereu aprofundata, revizuita pt a patrunde sensul cuvintelor si al povestirii.


Cateva constructii, idei, sintagme rupte din context :

* un ghetar de ceata

* se simtea sociabil in aceasta singuratate

* o tacere ca si cum nu ar mai fi existat nicio alta viata in afar de aceasta.

* A merge dupa lucruri pierdute era la fel de nesigur ca o rugaciune.

* … in timpul acestei plimbari cu o nuanta de somnambulism.

* Anonimitatea parea o politete in acesta lume.

* Murmurul mersului cu masina era inca in corpul ei.

* un hol in care se revarsa o lumina prafuita.

* Ce fusese mai inati, o intreba el, numele ei, care era Aria, sau placerea de a canta?

* … ceasornicarul […] plecat sa corecteze timpul.

* Nu trebuie sa existe nici intensitate si nici intuneric in practicarea unei meserii.

* … auzea o improscare care ajungea la ea din departarea lumii lui.

* Ca si cum ar fi stiut ca si intunericul era un lichid, si ca un singur cuvant rostit, scos afara, s-ar fi unduit pana inapoi la casa.

* …o politica a maniei tacute


Si vor urma si cateva alte bucati de Divisadero...


11 December 2008

1 albastru/ luna

Albastrul lunii decembrie este atat de absolut...




Pentru ca si mie imi place sa ma pierd in imensitati, fie ele de fericire, tristeti sau de albastru...

10 December 2008

hungry eyes

ah! sa porti o privire in suflet... sa te rascoleasca de fiecare data cand clipesti gandindu-te la ea, privind-o... sa iti zdreleasca sufletul si totusi sa o traiesti cu o asemenea intensitate incat sa te sufoce... sa-ti copleseasca fiinta, interiorul – ratiune si sentimente, sa-ti fie greata din acest exces de traire… sa para ca o intreaga familie de fluturasi indragostiti vor sa-ti evadeze din stomac, prin inima si rasuflare...

poate pentru multi este o melodie banala; pe mine, acesta melodie ma sufoca…



I've been meaning to tell you
I've got this feelin that won't subside
I look at you and I fantasize
You're mine tonight
Now I've got you in my sights


With these hungry eyes
One look at you and I can't disguise
I've got hungry eyes
I feel the magic between you and I

I want to hold you so hear me out
I want to show you what love's all about
Darlin tonight
Now I've got you in my sights

(eric carmen - hungry eyes)


8 December 2008

Definitii in versuri


Pur trandafir, batut in cuie

de diamant, pe crucea mea

Si care-n fiece miscare

pierzi cu-o petala cate-o stea.

(tudor arghezi – psalm de taina)



Mereu mi-au parut versificarea unei bucati din sensurile lui ‘consort/consoarta’...


27 November 2008

And my name is Nigel

nigel kennedy quintet
bucharest masters of jazz festival
24 nov 2008 - sala palatului



Imi place Nigel Kennedy; nebunia lui, muzica, atitudinea, jazzul, Aston Villa, gesturile lui absolut adorabile. Insa, concert-ul Nigel Kennedy Quintet de acum doua seri, mi-a parut a fi o experienta de « o data in viata » - in sensul ca un singur concert este destul pentru a descoperi si omul si muzica.


Poate am gresit eu ca m-am imbuibat cu muzica lui toata ziua ante-concert, incat muzica nu m-a mai surprins cu nimic ; am apreciat virtuozitatea, ritmul si improvizatia, insa doar atat.


Este o stare de ritm pur care doar atrage, fara a coplesi ascultatorul : iti permiti sa gandesti, sa respiri, sa scrii, sa privesti publicul, fara a avea sentimentul sau teama ca pierzi ceva iremediabil, ca rasuflarea ta acopera un sunet de neregasit altfel – or eu, dupa orele petrecute cu muzica lui, asteptam sa ma copleseasca, sa-mi taie resuflarea, sa vad, sa aud si sa gandesc muzica.


Poate a fost si structura sau mai degraba contextul concertului in sine, care nu permitea deconectarea totala de exterior, pentru ca Nigel Kennedy este un stil - aparte, ce-i drept, de a se apropia de public. Poate conteaza spectacolul inaintea muzicii.


M-am regasit totusi in multi dintre cei de langa mine, care traiau ritmul precum il traisem eu toata ziua : poate ca ascultau pentru prima oara, sau chiar reusisera sa se piarda in atmosfera. Pentru ca este o muzica de atmosfera.


Poate muzica lui trebuie ascultata cu pauze de timp pentru a redesoperi extazul ritmului. Poate concertul leonard cohen mi-a schimbat simtirea muzicii. Poate a fost semni-obscuriatatea din sala, cand eu am nevoie de intuneric. poate a fost doar un moment.


Si totusi... inca mai ascult Nice bottle of Beaujolair, innit.



17 November 2008

Gaudeamus 2008

19-23 noiembrie 2008, romexpo


Pe listutza de achizitii, figureaza asa :

* lacomie – elfriede jelinek

* acid sulfuric – amelie nothomb

* despre eroi si morminte – ernesto sabato

+ altele cateva carora nu la voi putea rezista


Pt ca “Pianista” a fost aproape la fel de epuizanta psihic precum Crima si pedeapsa, pentru ca pana acum mi-a placut tot ceea ce am citit de Amelie, si pentru ca am inceput sa citesc “Despre eroi” in format electronic si m-am oprit – este genul de carte care trebuie savurata si simtita, atinsa fizic, pagina cu pagina, pentru ca scrierea mi-a parut atat de speciala, incat apropierea de ea trebuie sa fie completa.


Dintre evenimentele zilnice, am ochit cateva lansari, la care mai ca as merge :


* 19 nov 2008 – la stand
17.30 editura poirom – cartea romaneasca
Lansare carte: "O pasăre pe sârmă" - Ioana Nicolae
Prezintă: Ioana Pârvulescu, Marius Chivu, T. O. Bobe


* 20 nov 2008 – la stand
14.00 - 15.00 – edituta paralela 45
Lansare carte: "O istorie critică a literaturii române" - Nicolae Manolescu
Invitaţi: Nicolae Manolescu, Călin Vlasie, Mircea Cărtărescu

14.00 – editura poirom – cartea romaneasca
Lansare carte: "Dimineaţa poeţilor. Eseu despre începuturile poeziei române" - Eugen Simion
Prezintă: Alex Ştefănescu, Daniel Cristea-Enache


* 21 nov 2008 – la stand
15.00 – editura poirom – cartea romaneasca
Lansare romane recent recompensate cu două dintre cele mai importante distincţii literare din lume: "Al cincilea copil" - Doris Lessing (Premiul Nobel, 2007), "Scurta şi minunata viaţă a lui Oscar Wao" - Junot Diaz (Premiul Pulitzer, 2008)
Prezintă: Magda Teodorescu, Ioan T. Morar, Anca Băicoianu, Bogdan-Alexandru Stănescu


Programul complet aici.


12 November 2008

1 albastru/ luna

Albastrul lunii noiembrie sunt NanoFlowers -- o imbinare fascinanta intre stiinta si arta...
Pentru cine, ce si cum, aici .


14 October 2008

the Man with the Golden Cue


Paul Hunter

14 oct 1978 – 9 oct 2006


Pentru ca vreau sa mi-l amintesc prin existenta lui, si nu prin moarte…

Welsh Open -- 1998/ 2002

British Open -- 2002

Masters -- 2001/ 2002/ 2004


8 October 2008

1 albastru/ luna

Imaginea lunii octombrie este chiar un albastru inefabil - surprins absolut fascinant... si ma fascineaza totul la aceasta poza: de la contraste, formele aparent nedefinite, dar care pot crea o poveste, pana la variatiunile pe o culoare data...
Pentru mai multe inefabile, swiss si blogul lui de incantat privirea...



6 October 2008

Et les lilas sont morts...

Charles Aznavour în concert (CHARLES AZNAVOUR-Franţa, 2004) – duminica, 5 octombrie 2008, tvr cultural

Am urmarit asadar concertul aniversar – la implinirea varstei de 80 de ani – pe scena palais de congres din paris. Este ciudat cum parea atat de batran pe scena ; dar vocea aceasi. Nu am privit...am ascultat doar. Asa cum nu l-am putut privi indelung nici pe Adamo, cu fiul sau, invitati recent la o emisiune pe tv5.


Si este ciudat cum pentru mine eminescu va arata mereu ca in acea poza de la 19 ani, audrey hepburn ca in roman holiday, paul newman va avea intotdeauna chipul din the sting, adamo imaginea din pozele colectionate de mama in tinerete, marin sorescu nu va avea deloc, iar nichita vreo doua-trei...


Pentru ca este ciudat cum nu pot privi anumite fiinte ca imbatranind – fie ca se conserva tinere printr-o imagine, prin voce, sau traindu-mi alaturi zi de zi. Fiinte la a caror varsta nu ma pot adapta, pentru ca este de neconceput sa dispara, pentru ca in viata care pentru noi trece, ei trebuie sa reprezinte reperul, refugiul imobil care va fi intotdeauna acolo, asteptandu-te printr-o o secventa dintr-un film, o melodie, cuvinte, ori doar o mangaiere cand plangi, cand suferi, sau in momente cand iti amintesti ca si ei sunt oameni...


Sau poate este teama ca varsta lor este oglinda varstei tale, ca trecerea lor prin viata, inseamna si imbatranirea ta – o constientizare, poate brusca, a propriei tale existente, asa cum kyo din la condition humaine a lui malraux, are revelatia propriei existente ascultandu-si vocea inregistrata – momente identice, prin dedublarea din tine, si perceperea imaginii tale din exterior ; si, prin iesirea din tine, renuntarea la a raporta totul la propria persoana, amestecul cu Ceilalti, abdicarea de la a fi special, devenind din « eu », persoana a III-a.


Si uneori, unul dintre acesti oameni nemuritori moare. Personal sau nu, ti-a devenit nemuritor prin scrieri, melodii, sau imagini, ori pentru ca ti-a fost fizic alaturi de-a lungul timpului, ascuns sau nu, mereu parte din viata ta.


Si pentru moment universul se naruie, pierzi echilibrul, stabilitatea si refugiul; nemuritorul tau a fost om, si tu nu ai vazut. Sau nu ai vrut. Si intrebarile... tristetea, durerea, remuscarea. Si dorul. Si promisiunea ca nu vei uita. De el, de ceilalti - deodata efemeri, din viata ta. Si daca esti destul de norocos vei stii ca a fost mandru de tine, doar pentru ca te iubea, si dragostea e oarba, si cand iubesti nu judeci, poate doar critici constructiv. Iar daca nu esti, nu poti decat sa te intrebi daca ceea ce ai lasat in urma pana acum - trecutul si prezentul tau l-ar fi putut face mandru de tine. Si poate te rusinezi putin. Si promiti din nou ca nu vei uita ca a fost, ca intr-un fel sau altul va fi mandru de tine – pentru ca iti este inca dor de el, pentru ca uneori plangi, pentru ca intr-o zi cu ploaie ai preferat caldura de acasa in locul responsabilitatii. Dar vei uita. Pana la urmatorul nemuritor...


Quant au hasard des jours,
Je m'en vais faire un tour,
A mon ancienne adresse,
Je ne reconnais plus,
Ni les murs, ni les rues,
Qu'y ont vus ma jeunesse,
En haut d'un escalier,
Je cherche l'atelier dont plus rien ne subsiste,
Dans son nouveau décor,
Momtmartre semble triste,
Et les lilas sont morts...


22 September 2008

leonard cohen experienced


Dance me to your beauty with a burning violin

Dance me through the panic 'til I'm gathered safely in
Lift me like an olive branch and be my homeward dove
Dance me to the end of love
Dance me to the end of love…



Cam asa a sunat inceputul transei… si toate melodiile au fost o stare continua de hipnoza; o stare de ‘sentimentalizare’ – acea stare in care nu mai traiesti ganduri sau idei, logica sau ratiune, ci sentimente… simti imperceptibil cum devii un sentiment, alaturi de multe alte sentimente aflate langa tine. Asa am aflat ca sentimentele nu canta; doar vibreaza, absorb muzica si emotii, retraiesc versuri si le radau prin aplauze. Pentru ca dincolo de categoria de muzica usor diferita, altfel nu-mi pot explica diferenta de trairi dintre concertul de ieri, al lui Bryan Adams, si cel de azi; daca primului iti permiti sa-i acoperi vocea cu glasul tau, la Leonard Cohen cuvintele paralizeaza…nu poti..este glasul lui, hipnoza, starea de gratie…


Privindu-l pe scena a fost momentul in care a incetat sa ma reprezinte un videoclip pe mtv sau youtube, o melodie la radio sau winamp, o poza, un articol sau o stire…a devenit el – o Fiinta cu oase si carne ca si noi; ne-om, dar Fiinta. Si totusi, in ciuda cuvintelor, amuzamentului, prieteniei aratate noua, pentru moment m-am intrebat cum poate el fi uman. Din nou i-am perceput existenta acolo, pe scena, l-am privit iar pentru a ma convinge de realitatea prezentei lui, dar incapabila inca sa-l privesc ca pe un om.
Poate ca este glasul lui, sau poezia si armonia pe care cumva, le iradiaza; sau cum devii special – public sau instrumentist, doar pt ca el isi ridica palaria pentru tine – el, Leonard Cohen devine umil in fata ta; poate este privirea – acea privire a carei lumina raneste sufletul...


Un concert Leonard Cohen este o experienta coplesitoare – poezia si muzica capata o forma noua, reorchestrata, cathartica; si, desi ascultat obsesiv, nu ai ascultat Leonard Cohen decat daca ti-a cantat el. Live.


* First set
dance me to the end of love
the future
ain’t no cure for love
bird on the wire
everybody knows
in my secret life
who by fire
hey, that’s no way to say goodbye
anthem

* Second set
tower of song
suzanne
the gypsy’s wife
boogie street
hallelujah
democracy
I’m your man
take this waltz

* Encores
so long marianne
first we take manhattan
sisters of mercy
if it be your will
closing time
I tried to leave you
whither thou goest
famous blue raincoat
(21 septembrie 2008, Stadionul Arcul de Triumf)

12 September 2008

cirque du soleil sau tentatia visului


…if you have no voice, SCREAM;

…if you have no legs, RUN;

…if you have no hope, INVENT.


Alegria este un taram magic... este lumea unde traiesc fiinte fara constrangerea pamantului, a oaselor, si, aparent, fara constrangerea durerii fizice ; este locul in care te intrebi daca nu cumva lumea noastra cotidiana ascunde vreun alt univers unde limitele dintre cer, pamant si foc sunt sterse... o lume cu Atlasi, Icari si Nimfe – entitati, ne-oameni cu aspect uman, care pot indoi metale, arde focul sau zbura ca o plutire...


Ei sunt exceptiile lumii noastre obisnuite. Se joaca cu limita maxima a rezistentei fizice; un joc in care un milimetru sau o privire absenta poate reprezenta diferenta dintre viata sau moarte. Un joc care transforma actiuni si gesturi banale in Arta ; unde fiecare miscare este studiata, si aproape fiecare clipire este parte din Spectacol...


Poveste, lumina, costume, sunet, coregrafie, culori, senzatii, totul se armonizeaza intr-o sinestezie absoluta.


Coregrafia si spectacolul sunt Perfectiune, cu tot relativul sau. Cred cu convingere ca o reprezentatie mai buna decat aceasta nu ar putea insemna decat alienare, nebunie, depasirea granitelor rationalului, ca spectator.


Iar la final, cand efectele spectacolului vizual se estompeaza, cuvintele de inceput isi capata sensul : neputinta este putinta... limitele pot fi depasite... imposibilul este posibil...


Cirque du soleil pare a fi vis, iar trezirea din starea de spectator bulversare... si singur in camera aplauzi hipnotic impreuna cu publicul, pt ca este un sentiment incontrolabil, dincolo de logica si de obisnuit...



7 September 2008

1 albastru/ luna


Pentru ca au trecut deja trei etape de Premier League, pentru ca emotiile penalty-urilor din finala CL au fost unice, pentru ca doua zi am zambit tamp de fericire….pentru un intreg sezon de trairi intense si victorii, pentru acel meci impotriva lui Portsmouth cu vreo 15 minute de Rio in poarta… pentru ca nu voi spune niciodata van der Sar, Ferdinand, Vidic, Ferguson, Ronaldo sau Evra cand pentru mine au devenit Edvin, Rio, Nemanja, Sir, Cris si Patrice...pentru lacrimile de dupa Supercupa Europei... pentru ca ei sunt atat de aproape de a fi perfecti...pentru Ruud si Eric...pentru felul lui Sir de a se bucura si saltul lui Nani de dupa fiecare gol personal... pentru modestia lui Giggs, pentru privirea putin melancolica a lui Gary Neville, pentru zambetul lui Edvin si buzele lui Rio...pentru jocul pana la sacrifiu a lui Carlitos si Nemanja... pentru 6 februarie 1958...



29 August 2008

a sarajevo rose

Exista un loc unde trandafirii au parfum de tristete; moarte, crima si speranta…




"A Sarajevo rose - the characteristic pattern of a mortar impact on a footpath. Whenever a mortar killed more than three people the scar that the mortar shell left of the ground is filled in with red resin. These scars look like roses, thus the name.
Unfortunately you will not have to walk far to find a Sarajevo Rose; they are everywhere. "


Si totusi, dincolo de simbolul lor imediat si impresionant, cu totii purtam propriul buchet de astfel de trandafiri ...

17 August 2008

It started with...



-- Mi-e dor de tine.

-- Abia acum ? Dar cand esti langa mine si clipesti ?...


Si totusi…


...nebunie, sau doar placerea de a scrie ?...


12 August 2008

Scrisori din camera de alaturi


Cand a incetat El - Marin Sorescu - sa mai fie, eu abia descopeream placerea ‘cetitului’...


De fiecare data cand il citesc ma intreb cum ar fi fost sa ma fi nascut eu mai devreme...sau el mai tarziu, dar sa ramana el.

Mi s-au impus desigur, vederii imagini cu el ; dar eu stiu ca ma fascineaza iubirile stupide, anti-asteptari, anti-estimari, irationale, fara explicatie, sau electrizate de vreo cauza, din infinitele cauze posibile...


Ar fi fost poate, singurul scriitor caruia chiar i-as fi scris ; probabil, paralizata de aceasi teama a insuficientei semanticii in fata sentimentelor ar fi rezultat o extrema : ceva fie extrem de inexpresiv, fie extrem de intens-desuet...

si poate mi-ar fi raspuns ; atunci i-as fi venerat scrisul, cu dezamagirea de a-i fi descoperit omenescul. Sau nu mi-ar fi raspuns, si as fi regretat slabiciunea in fata cuvintelor mele si a scrierilor lui...


Si cum sa nu te fascineze joaca lui de-a cuvintele...cand aseaza un sens propriu langa altul figurat si invers, si le schimba, le transforma, pentru a le reda apoi sensul...nu ludic, care aparent domina scrierea, ci unul profund tragic, trist, si in aceasi masura Uman.


Si pe tine te iubesc pentru o cauza – de cand te-am intalnit – pierduta...

*************

Şi cu toate că-mi suport

Cu destul stoicism

Soarta mea de granit,

Câteodată mă pomenesc urlând:

Circulaţi numai pe partea carosabilă

A sufletului meu,

Barbarilor!

(Muntele)

*****

Că, uite, bărbile lor

Mă zgârie

Când mi-alint de ele sufletul.

(Barbatii)

*****

Vine o vreme

Când trebuie să tragem sub noi

O linie neagră

Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi.

Câteva momente când era să fim frumoşi.

Câteva momente când era să fim geniali. [...]

Toate acestea fac un viitor luminos

­Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o

Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit

Fac zero. [...]

(Contabilitate)

*****

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.

Era bolnav ceasul şi, simţindu-şi sfârşitul,

Poate că s-a gândit şi el

La un rai al obiectelor care mor,

Unde ceasurile se potrivesc singure

După inima lui Dumnezeu

Şi deşteptătoarele sună şi ziua şi noaptea

Învierea stelelor.

(Cu spatele)

*****

Dumnezeu a observat

Această creaţie deşănţată a lui Adam.

L-a chemat la el, l-a sictirit dumnezeieşte,

Şi l-a izgonit din rai

Pentru suprarealism.

(Adam)

*****

Când am insomnie,

Seara, înainte de culcare,

Iau un atlas istoric

Cu puţină apă.

(Istorioterapie)

*****

A mai trecut o oră,

Au mai rămas încă patru,

Apa clocoteşte în baie,

Casc şi mă uit pe fereastră,

Privesc după soare care nu mai apune

Şi mă plictisesc îngrozitor.

(Seneca)

*****

Când se dă de leacul unei boli

Toţi cei care au pierit de acea boală

Ar trebui să învie

Şi să-şi trăiască în continuare

Restul de zile

Până la îmbolnăvirea de o altă boală

Al cărei leac n-a fost încă descoperit.

(Leac)

*****

De câte ori închid citatul,

Simt în mine

Nu ştiu ce secretă jubilaţie

De poliţist:

L-am închis şi pe-ăsta,

Mama lui de porc!

(Am inchis citatul)

*****

O carte, odată scrisă,

Nu produce imunitate la scris.

Te vei îmbolnăvi de microbul

Cărţii următoare.

Şi tot asa...

Ca o veşnică stare de gripă,

Cu un milion de rădăcini

De microbi.

(Bolnav de carte)

*****

Eu mut o zi alba,

El muta o zi neagra.

Eu inaintez un vis,

El mi-l ia la razboi.

El imi ataca plamanii,

Eu ma gandesc un an la spital,

Fac o combinatie stralucita

Si-i castig o zi neagra. [...]

Dar, uite, jumatate din viata mea

E scoasa pe margine.

- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,

Imi spune el.

- Nu-i nimic, glumesc eu,

Fac rocada sentimentelor.

In spatele meu sotia, copiii,

Soarele, luna si ceilalti chibiti

Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu imi aprind o tigara

Si continui partida.

(Sah)

*****

Cum o mai duceti cu fericirea?

Multumesc, nu-mi raspundeti.

Nu am timp de raspunsuri,

Abia daca am timp sa pun intrebari

[...]

Iar fata aceea, iata,

Se uita la mine cu sufletul...

Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.

O cafea neagra voi servi, totusi

Din mana ta.

Imi place ca tu stii s-o faci

Amara.

(Am zarit lumina)