Cand a incetat El - Marin Sorescu - sa mai fie, eu abia descopeream placerea ‘cetitului’...
De fiecare data cand il citesc ma intreb cum ar fi fost sa ma fi nascut eu mai devreme...sau el mai tarziu, dar sa ramana el.
Mi s-au impus desigur, vederii imagini cu el ; dar eu stiu ca ma fascineaza iubirile stupide, anti-asteptari, anti-estimari, irationale, fara explicatie, sau electrizate de vreo cauza, din infinitele cauze posibile...
Ar fi fost poate, singurul scriitor caruia chiar i-as fi scris ; probabil, paralizata de aceasi teama a insuficientei semanticii in fata sentimentelor ar fi rezultat o extrema : ceva fie extrem de inexpresiv, fie extrem de intens-desuet...
si poate mi-ar fi raspuns ; atunci i-as fi venerat scrisul, cu dezamagirea de a-i fi descoperit omenescul. Sau nu mi-ar fi raspuns, si as fi regretat slabiciunea in fata cuvintelor mele si a scrierilor lui...
Si cum sa nu te fascineze joaca lui de-a cuvintele...cand aseaza un sens propriu langa altul figurat si invers, si le schimba, le transforma, pentru a le reda apoi sensul...nu ludic, care aparent domina scrierea, ci unul profund tragic, trist, si in aceasi masura Uman.
Si pe tine te iubesc pentru o cauza – de cand te-am intalnit – pierduta...
*************
Şi cu toate că-mi suport
Cu destul stoicism
Soarta mea de granit,
Câteodată mă pomenesc urlând:
Circulaţi numai pe partea carosabilă
A sufletului meu,
Barbarilor!
(Muntele)
*****
Că, uite, bărbile lor
Mă zgârie
Când mi-alint de ele sufletul.
(Barbatii)
*****
Vine o vreme
Când trebuie să tragem sub noi
O linie neagră
Şi să facem socoteala.
Câteva momente când era să fim fericiţi.
Câteva momente când era să fim frumoşi.
Câteva momente când era să fim geniali. [...]
Toate acestea fac un viitor luminos
Pe care l-am trăit.
O femeie pe care am iubit-o
Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit
Fac zero. [...]
(Contabilitate)
*****
Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.
Era bolnav ceasul şi, simţindu-şi sfârşitul,
Poate că s-a gândit şi el
La un rai al obiectelor care mor,
Unde ceasurile se potrivesc singure
După inima lui Dumnezeu
Şi deşteptătoarele sună şi ziua şi noaptea
Învierea stelelor.
(Cu spatele)
*****
Dumnezeu a observat
Această creaţie deşănţată a lui Adam.
L-a chemat la el, l-a sictirit dumnezeieşte,
Şi l-a izgonit din rai
Pentru suprarealism.
(Adam)
*****
Când am insomnie,
Seara, înainte de culcare,
Iau un atlas istoric
Cu puţină apă.
(Istorioterapie)
*****
A mai trecut o oră,
Au mai rămas încă patru,
Apa clocoteşte în baie,
Casc şi mă uit pe fereastră,
Privesc după soare care nu mai apune
Şi mă plictisesc îngrozitor.
(Seneca)
*****
Când se dă de leacul unei boli
Toţi cei care au pierit de acea boală
Ar trebui să învie
Şi să-şi trăiască în continuare
Restul de zile
Până la îmbolnăvirea de o altă boală
Al cărei leac n-a fost încă descoperit.
(Leac)
*****
De câte ori închid citatul,
Simt în mine
Nu ştiu ce secretă jubilaţie
De poliţist:
L-am închis şi pe-ăsta,
Mama lui de porc!
(Am inchis citatul)
*****
O carte, odată scrisă,
Nu produce imunitate la scris.
Te vei îmbolnăvi de microbul
Cărţii următoare.
Şi tot asa...
Ca o veşnică stare de gripă,
Cu un milion de rădăcini
De microbi.
(Bolnav de carte)
*****
Eu mut o zi alba,
El muta o zi neagra.
Eu inaintez un vis,
El mi-l ia la razboi.
El imi ataca plamanii,
Eu ma gandesc un an la spital,
Fac o combinatie stralucita
Si-i castig o zi neagra
Dar, uite, jumatate din viata mea
E scoasa pe margine.
- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,
Imi spune el.
- Nu-i nimic, glumesc eu,
Fac rocada sentimentelor.
In spatele meu sotia, copiii,
Soarele, luna si ceilalti chibiti
Tremura pentru orice miscare a mea.
Eu imi aprind o tigara
Si continui partida.
(Sah)
*****
Cum o mai duceti cu fericirea?
Multumesc, nu-mi raspundeti.
Nu am timp de raspunsuri,
Abia daca am timp sa pun intrebari
Iar fata aceea, iata,
Se uita la mine cu sufletul...
Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.
O cafea neagra voi servi, totusi
Din mana ta.
Imi place ca tu stii s-o faci
Amara.
(Am zarit lumina)
No comments:
Post a Comment