31 December 2008

Bucati din Divisadero II

*****

* Rafael si cu mine urmam raul care dispare sub un haos de bolovani si apare din nou la suprafata la o distanta de cateva sute de pasi, in padure. Mergem in liniste pe langa rau. In cele din urma ajungem la un vad unde raul nostrum intalneste un drum si-l acopera sau, dintr-o alta persectiva, unde drumul a dat de rau si s-a scufundat sub suprafata lui, ca si cum ar trece de la o viata traiat la o viata imaginata. Am urmat calea raului, asa ca acum trebuie sa privim raul ca pe un strain. […] Padurea, spune Rafael, intotdeauna atat de plina de rensteri si despartiri.

Se unesc, raul si drumul, precum doua vieti, o poveste spusa de la sfarsit la inceput si o poveste spusa prima. […]

*****


II. Familia din trasura

* Pasarea se opri si se aseza in intunericul unuia dintre copaci, forma sa albastra fiind acum confundata cu o creanga orizontala.

* Eu nu sunt tigan, raspunse barbatul. Pur si simplu m-am legat de ea, traiesc in lumea ei. Eu nu sunt important.

* De la inceput fiecare barbat il privies pe celalalt aproape ca pe o oglinda. De doua sau trei ori pe zi unul dintre ei surprindea privirea celuilalt. Pana si Aria observa ecoul dintre ei.

* …. Si de acum inainte, la cateva zile, scriitorul observa cu atentie inaintarea crengutei de pelin, care-si croia propriul drum prin actiunea cartii.

* Hotului ii placea cum suna numele, efectul ulterior al acestuia, senzatia diafana, cu indiciul unui ecou. Cu un astfel de nume ar fi aproape posibil ca acest barbat voinic sa se transforme intr-o pasare sau intr-o forma gramaticala subtila.

* Erau seri cand Aria si Rafael stateau pe iarba uscata, noaptea, cu o suta de straturi de stele deasupra lor. Imposibil de numarat. Un million de orchestre. Baiatul reusea cu greu sa pastreze informatiile acelea frenetice. Acea calatorie in sud cu mama sa si intoarcerea in nord ii umplusera inima de bucurie iar si iar. Aceasta fusese perioada cand simtise cu claritate ca nu exista nici o distinctie intre el si ceea ce se afla dincolo de el – fosnetul unui copac sau cantecul mamei sale puteau, credea el, fi generate de corpul sau. La fel cum orice gest pe care-l facea era o actiune savarsita de lumea care-l inconjura.


III. Casa din Demu

* Sunt o rasa ciudata ceasornicarii, unii ursuzi si lipsiti de sensibiliate la orice in afara de masinaria pe care o vor readuce la viata, altii la fel de nesiguri precum poetii in ceea ce priveste harul lor.

* Arta scrisului are putine lucruri de oferit unui spectator. Exista doar acesta relatie de cinci centimetri intre ochi si stilou.

* Acum Lucien devenise din ce in ce mai prudent si mai ascuns. In salile de clasa, ceilalti ii ascultau tiparele de vorbire abstracte. Petrecuse prea mult timp conversand doar cu el insusi. Cand crescuse mai mare, avea cuvintele sale secrete, ca si cum ar fi fost colectate ramurica cu ramuricade pe un camp deschis. […] Se apara deja cu ajutorul cuvintelor, prin mica si partiala claritate adusa de acestea.

* Poseda cunoasterea unei astfel de lumi, ca si cum ar fi castigat o distinctie abstracta intr-un loc strain.

* Credea ca i se parea frumoasa deoarece ii era familiara, desi nu aceasta era persoana cu care crescuse. Cand aseza cele doua fotografii mentale ale sale la stereoscop, una langa alta, vedea ecourile aceleasi infatisari. Insa simtea si un imbold, o recunoastere a faptului ca firea acestei femei era atat de diferita incat il facuse sa se simta intotdeauna apropiat de ea.

* Doar stiloul si caietele prindeau viata, restul lumii ramanand undeva in caderea in panta a viselor. Din cand in cand auzea cuvinte rostite intr-o perna intr-un dormitor departe, un indiciu despre o alta realitate, precum o radacina de ienupar care se deplaseaza in pamant.

* Se intoarse de la nesiguranta la o tinerete mai determinate si mai personala. Isi camufla viata. Le parea o creatura care alunecase intr-o gradina gresita a celebritatii.

* Citi cateva pagini si isi dadu seama cum fiecare dintre ei fusese cu adevarat invizibil pt celalalt. Vazu barbatul desfigurat care era descris.

* Cat de usor era sa fii prins in personalitatea altcuiva.

* Este dificil sa-ti recunosti propriile vicii intr-un ginere.

* Copiii adulti nu mai sunt copii; stiu mai multe decat par sa stie, pot suporta mai multe decat crede un parinte.

* Erai un scriitor intr-un punct inalt in spatiu. Era ceea ce artistii japonezi numeau “tehnica acoperisului smuls”. Blestemat cu omnipotenta, vazuse adevarul sincer al povestii lor de dragoste.

* Era un barbat care parea sa ignore totul in jurul sau. De fiecare data cand Lucien ii vorbea, punandu-i intrebari pe care le considera esentiale, Roman nu raspundea decat atunci cand credea ca raspunsul nu poate fi descoperit sau aratat cu degetul.

* … un sfarsit de carte care sa anunte sfarsitul tineretii lor.

* Nu exista singuratate aici, printer cei aflati pe derumul mortii, si avea nevoie de intimidate pt a-si pastra putinul de forta pe care-l mai avea.

* Avea aceste harti de sunete, care-l invatasera sa localizeze distantele, sa deosebeasca o urma de noroi de o urma de praf, sa stie daca o voce se apropia sau se indeparta de el.

* In acea luna de noiembrie in Epernay, singurul lucru care-i tinu cald au fost umerii ei. Mintea sa se intindea spre ei si-I aprindea precum un foc aprins cu gaz. Fusese un barbat secretos in cea mai mare parte a vietii sale, si acum era tulburat de secretele pe care le pastrase fata de el insusi.

* Merse in Marseillan si la sectia de politie descoperi ca ceea ce incalzise si purtase in brate in casa vecinilor sai era un crampei de amintire sau de lumina dinauntrul sau.

* Voi fi pt ea o fata aproape de nerecunoscut, cu exceptia unei imagini dintr-o poza.

* O data cu amintirea, o data cu reflectia unui ecou, se deschide o poarta in ambele directii. Putem inconjura timpul. Un paragraf sau un episod dintr-o alta epoca ne vor bantui in noapte, asa cum se intampla si cu vorbele unui strain. Observarea unui steag care falfaie zgomotos in interiorul culorii sale ma duce la visclul subit din Petaluma. La fel cum o harta impaturita ne plaseaza intr-un alt spatiu geografic. Astfel, gasesc viata lui Coop si a surorii si a tatalui meu pretutindeni (le desenez portretele pretutindeni), caci poate ca si ei se mai gandesc la absenta mea, oriunde s-ar afla. Nu stiu. Foamea, ceea ce nu avem, este cea care ne tine impreuna.

* Lacul arunca o scanteie intre copaci. Lucien se opreste pt o clipa in pulovarul sau si merge in umbra stejarilor. Nu simte ca viata lui prezenta este reala fara baiat. Necesitatea esentiala a lui Rafael.

* Oare acesti copii, fiecare in orasul lui, se vor dovedi a fi eroii propriei lor vieti? […]

Ah, acesta veche nevoie de a auzi un cantec de leagan, si nu o furtuna. […]

Poate distinge conturul micii sale case in amurgul grabit. Vrea sa se ridice in picioare, sa vada totul clar, si in momentul in care se gandeste la asta, o scandura pocneste sub el, precum singurul os essential din corp care mentine echilibrul mental, care protejeaza drumul spre viitor. Fixeaza cu privirea acesta lumina ultima, poroasa. Niste pasari in semiintuneric zboara cat pot de aproape de imaginea lor reflectata in apa.


Bucati din Divisadero I

*****

* Cand vin sa ma cuibaresc in bratele tale, ma intrebi uneori in ce epoca istorica mi-as fi dorit sa exist. Iar eu raspund ca as fi vrut sa fie Paris, in saptamana mortii lui Colette… Paris, 3 august 1954. Peste cateva zile, la funeraliile sale de stat, o mie de crini vor fi aseati pe mormantul sau, iar eu vreau sa fiu acolo, plimbandu-ma pe acel boulevard cu tei udati de ploaie pana cand ajung dedesuptul apartamentului sau de la etajul doi din Palatul Regal. Povestea oamenilor ca ea imi umple inima. A fost unul dintre acei scriitori care si-au dat seama ca singura lor virtute este indoiala de sine. […]

“ Arta exista”, a spus Nietzsche, “pentru a nu fi distrusi de adevar.” Crudul adevar al unui incident nu se sfarseste niciodata, iar povestea lui Coop si povestea surorii mele sunt infinite pentru mine. Ei reprezinta posibilitatea subita de fiecare data cand ridic receptorul telefonului care suna tarziu dupa miezul noptii si astept sa aud vocea lui sau respiratia adanca a lui Claire inainte ca ea sa-si spuna numele.

Caci m-am desprins de cine eram cu ei si de eul meu de odinioara. Cand numele meu era Anna.

*****


I. Anna, Claire si Coop

1. Orfanul

* In acea vreme Coop vorbea putin, ca intr-un monolog de intensitate scazuta, catre sine insusi, ca si cum limbajul ar fi fost nesigur.

* Toate persoanele din carte aveau un soi de smerenie, sentimentul ca istoria se afla undeva in jurul lor, si nu in ele.

* Obisnuiam sa-i urmaresc palpairea de sub pleoapa, tremuratul din interiorul pielii, care-I sugera oboseala, ca si cum am fi fost tarate pester au, de o franghie care ne ducea in alta parte. Si apoi adormeam si eu, coborand la nivelul care era cel mai aproape de el. Un tata care-ti permite asta ar trebui sa te protejeze intotdeauna, cred.

* Ca si cum ar fi existat o nuvela scrisa de Balzac la fiecare cotitura.

* Pentru Coop, aurul reprezenta euforie si sansa, o disciplina lipsita de logica, o istorie despre o crima sau o confuzie de identitate sau o poveste de dragoste.

* Totul este biografic, spune Lucian Freud. Ceea ce facem, de ce facem un anume lucru, felul in care desenam un caine, de cine ne simtim atrasi, de ce nu putem uita. Totul este colaj, genetica chiar. In noi se afla prezenta ascunsa a altor oameni, chiar si a celor pe care i-am cunoscut in treacat. Ceilalti se afla in noi pentru tot restul vietii, la fiecare granita pe care o traversam.

* Obisnuiam sa ne studiem in acest proces evolutiv. Ne facea sa concuram, in secret, una cu cealalta. Una devenea mai frumoasa, sau mai singuratica, cealalta mai sfioasa, sau anarhica. Fotografiile acestea ne dezvaluiau si ne tradau deopotriva. Intr-un an, de exemplu, Claire a trebuit sa-si coboare fata pentru a ascunde o cicatrice. Desi pana acum fusesem de nedespartit, incepeam sa ne despartim, trecand in taina la o versiune proprie a noastra. Si apoi mai este si acea ultima poza, cand implinisem amandoua saiseprezece ani, si in care fetele noastre priveau in gol, parca lipsite de aparare. O fotografie pe care o voi smulge din album ceva mai tarziu.

* Avea si el cateva poze, insa accentual cadea mai degraba pe compozitie si lumina. Si mai erau si niste reflectii abstracte ale sale intr-o fereastra, sau ale umbrei sale pe iarba sau Calare.

In cate lucruri se poate reflecta imaginea unui om?

* …initialele pe care le incrustase in lemn cu multi ani inainte. Asta sugera un destin.

* Nici una nu a actionat inaintea celeilalte. Ca si cum o singura bataie a inimii se auzea pentru amandoua.

* Cand s-a uitat inapoi, in departare, a simtit ca exista o suta de vai de ceata si de calatorii in noapte care ii adapostesc de ceilalti.

* Se sparse un tunet deasupra terasei in timp ce ei stateau intinsi acolo, tinandu-se unul de celalalt, ca si cum s-ar fi asezat un nor de fum asupra goliciunii lor. Nu indrazneau sa se desparta. Pentru Anna, tot ceea ce se afla in fiecare dintre ei sarise in corpul celuilalt. Simtea ca inima sa fusese inlocuita cu cea a lui Coop.

* Ochiul ranit durea. Daca ai fi budist, te-ai ridica peste toate acestea. Ar fi un lucru bun, nu?

* Traise parca suspendata in aer in toate acele saptamani. O vedea pe Anna intorcandu-se la ferma, uneori o data cu caderea serii, cu ochii salbatici, cu fata care nu ascundea nimic, plina de noi certitudini si de cunoastere, speriata de orice.


2. Rosu si negru

* Insa jocul de carti era prin natura sa un joc al mastilor cu ajutorul carora obtineai un loc la masa.

* Exista foarte multi oameni carora li s-a dat cartea gresita, intr-un moment cheie din viata lor.

* Mi s-a spus ca Tolstoi, zise el, intra intr-o camera in care era un grup mic de oameni si intelegea totul despre ei in cincisprezece minute. Singura persoana din camera pe care nu o putea intelege era el insusi.

* Ascultai, era un continut aici, era un gand in forma unui labirint.

* Pentru cei trei mii de jucatori care inhaleaza oxigen din conducte la cazinoul Horseshoe, razboiul este deja un joc video, care se petrece pe o planeta fictiva.

* Ai auzit de Sophie’s Choice?intreba Ruth. Cartea? L-am auzit pe tipul care a scris-o, la radio, o data. Il intrebau la ce lucreaza, insa nu a vrut sa raspunda. Apoi, in timp ce se scuza fiindca nu a vrut sa spuna la ce lucra, a spus “Stiti, cred ca am scris deja cea mai intima si profunde carte pe care o voi putea scrie vreodata. Nu cred ca voi mai putea merge atat de departe inca o data. de acum incolo ar trebui sa incerc sa scriu comedii.[…]”


3. Tiganul

* Astfel incat atunci cand ridica privirea de pe manuscrise, ii trebuia o clipa sa recunoasca acele usi si camera dimprejurul sau – fusese pana in acel moment absorbita de dezgroparea si de stabilirea unor referinte cu privire la un detaliu din viata acestui scriitor francez, sapand amanuntit dedesuptul suprafetei lucrarii sale.

* Dupa spusele Annei, harta era un lucru ce merita pastrat si era posibil ca intr-o zi sa o puna in rama sis a o atarne in sufrageria ei de pe strada Divisadero din San Francisco, un miez secret al unei amintiri.

* Degetele de la mana dreapta trecura peste coarde, sase note se imprasitiara spre ea ca un eventai. Ii zambi scurt, apoi se cufunda in melodie si paru sac ante totul – clopote, tobe, o voce lipsa.

* Anna nu cunoscuse pe nimeni ca el. Parca nu exista pic de intuneric in el. Desi ii povestea despre o relatie de demult care-l redusese la tacere definitive, si cum aproape nu reusise sa iasa la lumina. Era de fapt pt prima data cand iesea din acea singuratate cu ea.

-- Exista oameni ca noi in lumea intreaga, spus Anna atunci, raniti intrucatva de faptul ca s-au indragostit – actul cel mai firesc, din cate se pare.

* Ii spuse ca exista un cantec pe care nu-l mai interpreta deoarece avea legatura cu acea istorie. Era despre o femeie care s-a ridicat din patul lor in mijlocul noptii si l-a parasite. […] Stia ca este cunoscut ca fiind timid si inocent, insa acum isi ascundea eul plin de cicatrice de prietenii sai. […] Nu avea cum sa se ascunda intr-un astfel de cantec care avea toate usile si toate ferestrele deschise, in asa fel incat sa poata iesi din el cu naturalete, raspunsurile antifonice amestecandu-se cu el ca si cum nu s-ar mai fi aflat pe scena.

* Si prima lor dupa-amiaza in camera de sus a casei fusese la fel de placuta, caci nici unul dintre ei nu-l iubea inca pe celalalt, asa ca nu existase nimic fatal sau fatidic in faptul ca se trezisera unul in bratele celuilalt, fata in fata, la distanta de o respiratie.

* Acest ‘cel mai mic spatiu posibil’ este unde si-ar dori Anna sa fie acum. Adevarul vietii ei iese la iveala doar in locuri precum acesta. Uneori simte nevoia sa se ascunda intr-un peisaj strain, asftel incat sa poata privi inapoi, la tumultul vietii sale, la violenta inca nediminuata a trupului sau gol si insangerat dintre tatal sau si Coop, acel moment de violenta care a deformat-o, i-a deformat pe toti. Anna, care pastreaza distanta fata de persoanele manioase sau violente, asa cum inca ii este frica de adevarata intimidate. […] Asa cum ea lucreaza cu arhive si descopera fiecare trecut in afara de al sau, iar si iar, deoarece al ei va ramane intotdeauna acolo.

* Ca si cum aceasta colectie ordonata de lucruri o reprezinta asa cum este. prin urmare, ne indragostim de fantome.

* “M-am nascut in Balzac – el a fost leaganul meu, padurea mea, calatoriile mele… el a inventat totul,” a scris Colette, aruncand o privire asupra tineretii sale.

* Ceea ce ii oferea noaptea lui Rafael era un caracter amorf unde fiecare lucru avea un scop. Ca si cum intunericul ar fi avut un limbaj musical ascuns.

* Puteai sa iti irosesti viata cu un dar? Daca nu-ti foloseai darul, era aceasta o tradare?

* Ceea ce era adiacent muzicii era muzica.

* Si astfel o cunoscuse tat ape enigma cu numele de Aria.

* Annei ii plac oamenii acestia lipsiti de istorie; pt ea acestia sunt la fel de necesari precum raurile subterane.

* A fost rugat sa cante, insa nu a facut-o; avea sa cante mai tarziu, cand ea avea sa locuiasca in el de mai mult timp, cand avea sa-si aiba culcusul in el. Atunci o va putea reprezenta, asa cum stia ca tatal sau avea sa ia asupra sa acele calitati ale Ariei cu care se luptase fara sa stie in trecut.

* Presupune cunoasterea prea profunda a celuilalt – caminul lui poate fi o capsula a trecutului sau a unui viitor posibil. […] Exista straturi de tainuire compulsiva in ea.

* In ciuda a tot ceea ce existase intre Coop si Anna in acele doua luni la ferma Petaluma, acestia ramasesera de nepatruns unul fata de altul. In realitate, se descoperisera pe ei insisi. In acest fel se puteau integra in lume. [..] Prin urmare exista intotdeauna si poate ca va exista mereu un labirint de drumuri nemarcate intre ea si ceilalti.

* ……. despre cum restul vietii sale fusese sfasiat in acel moment, iar ea devenise o fiinta cu o suta de caractere si de voci, si cu un nou nume.

* Asa descoperise Rafael intimitatea muzicii, acordurile sale ascunse, toate acele povestiri tainuite. De atunci, conflictele aveau sa fie in arta sa. Si, fiind inconjurat de intimitatea parintilor lui, stia ca trebuia sa incerce cumva sa o protejeze. Era tot fiul cel jucaus si iubit, insa mama observase cum se indeparta cu usurinta de conversatiile lor. Avea un mijloc de evadare din lumea reala. Ca si cum scaunul pe care statea era un cal cu care galopa peste distante necunoscute.

* Cand scriam, spuse barbatul, acesta era singurul moment cand gandeam. Ma asezam cu un caiet si un stlou si ma pierdam in cate-o poveste. […] Singuraticul in lumea sa fictive aglomerata si ocupata.

* Ultima oara cand isi vazuse tatal fusese in dimineata cand il vazuse plecand de la mormantul Ariei. Rafael ar fi avut nevoie de el in lunile care au urmat, sa-l convinga sa intre inapoi in lume. […] Rafael nu mai avea parinti. era ca si cum nici unul dintre parintii sai nu ar fi putut sa existe fara prezenta celuilalt. Rafael isi pierduse ambele aripi de protectie.


4. Din trecut

* Se ridica din schipatat in scara de la sa si era deodata eliberata. Astfel reusea sa descopere marile distante din interiorul sau.

* Si caii aveau demonii lor neasteptati.

* ……. el o invatase cum sa supravietuiasca in aceasta profesie a delictelor si a condamnarilor, cum sa accepte bariera fragile dintre cauza si efect, cum sa inteleaga ca prezentul modifica neintrerup trecutul, la fel cum trecutul reprezinta o mostenire ciudata care cade pe dos in viata unui individ, precum o imagine printr-o camera obscura. Tot ceea ce era consecvent reprezenta un principiu.

* -- Sora ta a incercat vreodata sa te contacteze?

-- Nu.

-- Atunci inseamna ca mai este inca tristete in viata ei.

* Indiferent de cum era lumina la Jacko’s ar fi trebuit pusa intr-o sticla, credea el; lumina aceasta ar fi trebuit sa o insoteasca pe aceasta femeie pretutindeni, unicul ei scop fiind sa o urmeze pentru tot restul vietii sale, despartindu-se de ea doar dupa ce avea sa fie coborata in pamant.

* O data deschise ochii si o vazu cativa centimetri mai departe, privindu-l, si se gandi dintr-odata cu teama ca arata ca Anna. Nu stia daca era o lentila prin care sa vada trecutul sau o ceata care sa-l anuleze.

* Isi dadu seama deodata ca el era cel dependent.

* Nu ii putea suporta absenta.


5. Persoana care a fost candva Anna

* Doar recitirea conteaza, spunea Nabokov. Si astfel forma ciudata a acelei clopotnite, care se intorcea asupra sa iar si iar, imi paru familiara. Caci traim cu acele amintiri din copilarie care se intrepatrund si rasuna pe durata intregii noastre vieti, asa cum bucatile imprastiate de sticla dintr-un caleidoscop reapar in forme noi si seamana cu un cantec in refrenele si rimele lor, alcatuind un singur monolog. Traim in permanenta in repetarea propriilor noastre povesti, indiferent de povestea pe care o spunem.

* Barbatii ca el parca s-ar ascunde in spatele profunzimii lor.

* Am fost martora nebuniei – nebuna pe deplin eu – zgariindu-i corpul si fata cu o bucata de sticla pentru a ma elibera de el, pe cand ma tinea strans de gat. Am ajuns sa cred ca nicio fiica nu a mai avut parte de o astfel de intimitate cu tatal sau, care incerca poate sa scoata diavolul din ea, strangand-o de gat. Indiferent de mania acestui episod, trebuie sa fi fost in el niste seminte de iubire teribila fata de mine. Insa nu gandeam asa pe atunci.

* Cine isi revine dupa astfel de evenimente? Intalnesti oameni chiar ajunsi la maturitate si descoperi ca la un punct anume, pe cararea delicate a vietii lor, au fost transformati in Valetul de Inima sau in Cinci de Trefla. Asta s-a intamplat, banuiesc, cu mine si Coop. Am devenit neinteligibil in secretele noastre, guvernati de sinele nostrum precedent. La fel cum Claire va fi, intr-un anume fel, intotdeauna apropiata de idila noastra, cea care si-a pierdut familia din cauza aceste povesti.

* Cei care au simtul unui orfan asupra istorirei iubesc istoria. Si vocea mea a devenit cea a unui orfan. Poate ca am devenit archivist, istoric, datorita vietii necunoscute a mamei mele, portretul ei abia schitat. Deoarece daca nu jefuiesti trecutul, absenta se hraneste din tine.

* Georges Wague, care a invatat-o mima pe Colette, a invat-o doua lucruri importante. A recunoscut o arta ascunsa in ea, faptul ca se putea reprezenta nu doar prin cuvinte. Aceasta femeie, realizase el, avea si alte calitati. Putea fi la fel de puternica si cand nu spunea nimic.

* Aici am invatat ca uneori patrundem in arta pt a ne ascunde in ea. Aici putem veni sa ne salvam, aici unde o voce la persoana a treia ne protejeaza. Asa cum este, in descrierea reala a Parisului din romanul Les Miserables, acea mica strada fictiva pe care Victor Hugo o pune la dispozitia lui Jean Valjean pentru a se strecura, pt a se ascunde de cei care-l urmareau. Care era denumirea acelei strazi fictive? Nu-mi mai aduc aminte. Stau pe strada Divisadero.

* Asta este ceea ce fac in munca mea, presupun. Ii caut in departare pe cei pe care i-am pierdut, in asa fel incat ii vad pretutindeni.

* Totusi, am simtit ca era ceva in acea voce articulata cu sugera o rana, asa cum unii pot uneori recunoaste o boala ascunsa in miscarea lenta a unui rege la stirile de la televizor.

* Segura avea in el o umbra si o blanda ezitare. Era precum o iubire naruita, si acesta senzatie imi era familiara.

* La un moment dat in acea ultima dimineata cu el, vorbise despre carti si despre cum semnalau acestea posibilitatile vietilor noastre, si imi recita ceea ce erau, in opinia sa, cele mai frumoasa randuri: “ Este menirea paginilor de fata sa arate daca mi-a fost dat sa devin eroul propriei mele vieti sau daca altuia i-a fost harazit acest loc.”


6. A intalni intamplator un nume

* Gotraskhalana este un termen in poetica sanscrita folosit atunci cand te referi la persoana iubita cu un alt nume, si inseamna, cuvant cu cuvant, “a intalni intamplator un nume”. […] In realitate, aceste accidente verbale arunca o lumina-fulger in creier, dezvaluind vastul sau muzeu de fapte si dorinte.

* Ne amintim primele lucruri pe care le invatam.

* O data cu uitarea, ce ramane din dorinta care il consumase pe Coop? Unde dispare? Obsesia, atat de bine ajustata, este asezata gresit in acesta pierdere dramatica a autobiografiei. […] Dorinta si obsesia sunt atat de fragile. Un organ, hipocampul, se inchide, si suntem redirectionati in gol.

* Toti trei, crezuse ea intotdeauna, alcatuiau un ecran japonez din trei panouri, fiecare dintre ele sufficient in sine, insa dezvaluind diferite calitati sau nuante in momentul in care erau situate unul langa celalalt. Acele erane aveau mai multa logica pt ea decat tablourile intr-un singur cadru din lumea ei, care existau in lipsa unui context.

* …..desi lucrul cel mai nedemn de incredere cu privire la caracterul si la propria noastra valoare este felul in care nu corespundem in realitate cu modul in care suntem vazuti de altii.

* Retraim povestile si ne vedem doar ca privitor sau ascultator, tobosarul din fundal care pastreaza ritmul.

* Altminteri mintea sa era ca acesta masa curata care nu-si mai amintea ca pe ea statusera cesti, sau farfurii, sau felii de paine, sau capul obosit al unei fete.


29 December 2008

I come from Divisadero street


Divisadero – Michael Ondaatje

(editura Univers, Bucuresti, 2008)



Primele randuri din Divisadero au fost regasirea unor sentimente de demult… stilul si atmosfera din Pacientul englez; acea senzatie pe care nu pot descrie decat prin “confort sufletesc” – ca si cum sufletul meu s-ar afunda confortabil intr-un fotoliu sau hamac si ar astepta sa-i spun o poveste. Astfel incat ceea ce traiai sau considerai a fi Armonie, pare de fapt Neliniste comparat cu sentimentul din timpul lecturii scrierior sale.
* Cand vin sa ma cuibaresc in bratele tale, ma intrebi uneori in ce epoca istorica mi-as fi dorit sa exist. Iar eu raspund ca as fi vrut sa fie Paris, in saptamana mortii lui Colette…


Dupa Divisadero, am certitudinea ca scrierile lui Ondaatje sunt o alta lume: poezia descrierilor – exterioare sau introspective – pentru ca are acest stil unic de a exprima si surprinde poezia fiecarui moment, al unui moment aparent banal, astfel incat universul sau nu are nimic extraordinar, doar poezia cu care este exprimat, stilul intens vizual, cinematografic, seninatatea aparenta... sunt carti care am vrut sa dureze la nesfarsit ; cred ca de aceea inca mai recitesc Pacientul englez din cand in cand, si de aceea am si inceput Obsesia lui Anil sau Divisadero...
* Uneori Claire si cu mine coboram dealul cu farurile masinii stinse, intr-un intuneric total. sau obisnuiam sa iesim pe fereastra camerei noastre pe acoperis si sa ne intindem pe spate pe tabla incalzita in timpul zilei, vorbind si cantand in noapte. Numaram secundele intre ploile de meteoriti care alunecau pe orizontala de-a curmezisul cerului. Cand tunetul zguduia casa si grajurile, o vedeam pe Claire in patul sau, la lumina fulgerului, stand dreapta ca un caine de vanatoare agitat, abia respirand si imbratisandu-se singura. Erau zile cand ea disparea calare iar eu ma cufundam intr-o carte. [....] In februarie inflorea o floare purpurie numita stea cazatoare.


Povestea este oarecum obisnuita – o poveste de dragoste-prima iubire, sfarsita tragic, care influenteaza viata tuturor implicati direct sau nu, si biografia unui poet de demult, reconstituita de unul dintre personajele povestii de dragoste; doua povesti de iubire – una traita, cealalta reconstituita, si o viata intr-un roman. Un roman care cu greu poate fi incadrat acestui gen narativ, parand mai degraba o colectie de nuvele legate intre ele prin istoria, trecutul personajelor si mai putin prin firul epic. Astfel, povestea este structurata in trei parti – aparent distincte, dar totusi unitare, de unde impresia de mozaic, de cailedoscop – la care si intalnim dese referiri de-a lungul scrierii.
Unele detalii si mentionari mi-au amintit umpic de ‘Padurea norvegiana’ a lui Murakami; doar ca, spre deosebire de romanul lui Murakami, si cu exceptia structurii deosebite a romanului, nu abunda in artificii scriitoricesti.


Tipologia personajelor pare a se asemana cu cea din Pacientul englez : inadaptati la prezent, prezentul afectat inca de trecut, aici in special de copilarie – astfel incat pare o scriere bazata pe tezele lui Freud - Anna este un fel de Hanna, Coop un altfel de Kip, Rafael o schita a lui Caravaggio – de unde si numele dupa pictorul renascentist, iar Lucien – asemeni pacientului englez si partial lui Caravaggio, este desfigurat de un incident din copilarie, care ii va marca maturizarea.
* Totul este biografic, spune Lucian Freud. Ceea ce facem, de ce facem un anume lucru, felul in care desenam un caine, de cine ne simtim atrasi, de ce nu putem uita. Totul este colaj, genetica chiar. In noi se afla prezenta ascunsa a altor oameni, chiar si a celor pe care i-am cunoscut in treacat. Ceilalti se afla in noi pentru tot restul vietii, la fiecare granita pe care o traversam.


Desi teoretic romanul are o incheiere, prin moartea unei vieti/ povesti deja incheiate – cea a lui Lucien – destinul personajelor din prima parte a scrierii ramane suspendat, nespus, desi parca ghicit, cu toate ca pe parcurs ni se ofera indicii si detalii nedezvoltate ulterior : Coop inca amnezic este lasat cu Claire – tentata de jocul de-a Anna, iar Anna, inca suferind de ranile de demult ramane alaturi de Rafael; de aceea finalul este putin derutant, si prin acesta scriitorul a fost foarte subtil in jonglarea cu sentimentele cititorului – tentat si prin relatarea la pers I sg, si prin povestea dn prima parte sa empatizeze (cu) si sa urmareasca povestea celor trei, se gaseste mai apoi pus in situatia de a se identifica cu ceea ce credea a fi doar o insertie temporara, care se dovedeste si finala – povestea vietii lui Lucien – din dubla perspectiva a lui Rafael, si a lui insusi. Si astfel ni se ofera cel putin o cheie a intregului roman - scriitura – fie ea a Annei, a lui Lucien, sau a lui Ondaatje insusi - ca mijloc de catharsis, de eliberare.
* O data cu amintirea, o data cu reflectia unui ecou, se deschide o poarta in ambele directii. Putem inconjura timpul. Un paragraf sau un episod dintr-o alta epoca ne vor bantui in noapte, asa cum se intampla si cu vorbele unui strain.
Observarea unui steag care falfaie zgomotos in interiorul culorii sale ma duce la visclul subit din Petaluma.
La fel cum o harta impaturita ne plaseaza intr-un alt spatiu geografic. Astfel, gasesc viata lui Coop si a surorii si a tatalui meu pretutindeni (le desenez portretele pretutindeni), caci poate ca si ei se mai gandesc la absenta mea, oriunde s-ar afla. Nu stiu. Foamea, ceea ce nu avem, este cea care ne tine impreuna.


Si din nou – ca si in Pacientul englez, seninatatea sau resemnarea este derutanta, ascunzand tragicul; astfel incat prima impresie trebuie mereu aprofundata, revizuita pt a patrunde sensul cuvintelor si al povestirii.


Cateva constructii, idei, sintagme rupte din context :

* un ghetar de ceata

* se simtea sociabil in aceasta singuratate

* o tacere ca si cum nu ar mai fi existat nicio alta viata in afar de aceasta.

* A merge dupa lucruri pierdute era la fel de nesigur ca o rugaciune.

* … in timpul acestei plimbari cu o nuanta de somnambulism.

* Anonimitatea parea o politete in acesta lume.

* Murmurul mersului cu masina era inca in corpul ei.

* un hol in care se revarsa o lumina prafuita.

* Ce fusese mai inati, o intreba el, numele ei, care era Aria, sau placerea de a canta?

* … ceasornicarul […] plecat sa corecteze timpul.

* Nu trebuie sa existe nici intensitate si nici intuneric in practicarea unei meserii.

* … auzea o improscare care ajungea la ea din departarea lumii lui.

* Ca si cum ar fi stiut ca si intunericul era un lichid, si ca un singur cuvant rostit, scos afara, s-ar fi unduit pana inapoi la casa.

* …o politica a maniei tacute


Si vor urma si cateva alte bucati de Divisadero...


11 December 2008

1 albastru/ luna

Albastrul lunii decembrie este atat de absolut...




Pentru ca si mie imi place sa ma pierd in imensitati, fie ele de fericire, tristeti sau de albastru...

10 December 2008

hungry eyes

ah! sa porti o privire in suflet... sa te rascoleasca de fiecare data cand clipesti gandindu-te la ea, privind-o... sa iti zdreleasca sufletul si totusi sa o traiesti cu o asemenea intensitate incat sa te sufoce... sa-ti copleseasca fiinta, interiorul – ratiune si sentimente, sa-ti fie greata din acest exces de traire… sa para ca o intreaga familie de fluturasi indragostiti vor sa-ti evadeze din stomac, prin inima si rasuflare...

poate pentru multi este o melodie banala; pe mine, acesta melodie ma sufoca…



I've been meaning to tell you
I've got this feelin that won't subside
I look at you and I fantasize
You're mine tonight
Now I've got you in my sights


With these hungry eyes
One look at you and I can't disguise
I've got hungry eyes
I feel the magic between you and I

I want to hold you so hear me out
I want to show you what love's all about
Darlin tonight
Now I've got you in my sights

(eric carmen - hungry eyes)


8 December 2008

Definitii in versuri


Pur trandafir, batut in cuie

de diamant, pe crucea mea

Si care-n fiece miscare

pierzi cu-o petala cate-o stea.

(tudor arghezi – psalm de taina)



Mereu mi-au parut versificarea unei bucati din sensurile lui ‘consort/consoarta’...