2 August 2011

Fantezie si sinestezii

* Claude Leon auzi la babord sunetul trompetei-desteptator si se trezi s-o caute mai atent. Dupa care adormi la loc automat si cinci minute mai tarziu, absolut neintentionat, deschise iarasi ochii. Privi cadranul fosforescent al desteptatorului, constata ca e ora si zvarli cuvertura; imediat ea ii inveli cu afectiune picioarele si i se rasuci la loc in jurul trunchiului. Era intuneric, nu distingea inca triunghiul luminos al ferestrei. Claude mangaie cuvertura care inceta sa se mai agite si consimti sa-l lase sa se scoale. Se aseza pe marginea patului, intinse bratul stang ca sa aprinda veioza, constata o data in plus ca acesta se gasea in dreapta lui, intinse bratul drept si se izbi, ca in fiecare dimineata, de tablia patului.
-- Pana la urma am s-o tai, murmura el printre dinti. Acestia din urma se desfacura pe neasteptate si voce ii rasuna brusc in incapere.
-- Stt! isi spuse in gand. O sa scol toata casa. Dar, ciulind urechile, percepu ritmul regulat, respiratia supla si asezata a podelei si peretilor si se linisti. In jurul perdelelor incepeau sa se intrevada dungile cenusii ale zilei... Afara era lumina pala a diminetilor de iarna. Pe marginea patului, Claude Leon suspina si bajbai cu picioarele dupa papuci. Se ridica in picioare cu efort. Prin porii dilatati, regretand, somnul se strecura cu zgomot discret de soarece visator. Ajunsese la usa, si, inainte sa rasuceasca intrerupatorul, se-ntoarse spre sifonier. Aseara stinsese brusc lumina, tocmai cand facea o strambatura in oglinda si voia s-o revada inainte de-a pleca la serviciu. Aprinse dintr-o data. Chipul lui de ieri era inca acolo. Rase din toata inima vazandu-l, apoi i se dizolva in lumina, si oglinda il reflecta pe Leon al acestei noi dimineti, care ii intoarse spatele si se duse sa se rada. Era grabit sa ajunga inaintea sefului.


*****

* Toate cate le spunea Angel starneau lucruri tare vechi in strafundul lui Athanagore, idei lungi si plapande, complet aplatizate sub un strat de evenimente mai recente, atat de aplatizate, incat, privite din profil ca-n clipa aceasta, nu se putea nici diferentia, nici distinge forma si culoarea: le simti doar misunand pe dedesupt, sinuoase, ca niste reptile. Dadu din cap si miscarea inceta; infricosate, ele s-au oprit si s-au retras.
Vroia sa-i spuna ceva lui Angel si nu stia ce. Incerca disperat. Mergeau unul langa celalalt, ierburile verzi gadilau picioarele lui Athanagore si se frecau bland de pantalonii de panza ai lui Angel, iar sub talpile lor, cochiliile goale de melcisori galbeni izbucneau in jeturi de praf si-un sunet limpede si pur se auzea ca o picatura de apa ce cade pe o lama de cristal in forma de inima, ceea ce-i o nebunie.

(Toamna la Pekin -- Boris Vian)

No comments:

Post a Comment

Post a Comment