22 September 2013

Atmosfera

O poezie pe care nu o stiam, insa a carei atmosfera de Sorescu se simte inca de la primele versuri:

*****

Ziua de azi
Mi-a fost vârâtă, ca de obicei,
Pe sub uşă.

Mi-am aşezat pe nas ochelarii
Şi-am început
S-o citesc.
Nimic deosebit,
După câte văd.
Cică pe la prânz o să fiu cam trist,
Nu se specifică motivul,
Şi-o să continui să iubesc lumina
De unde-am rămas ieri.

Pagina exterioară informează
Despre tratativele mele cu apa, cu munţii, cu aerul,
În legătură cu pretenţia lor absurdă
De-a-mi intra în sânge, şi-n creier.
Apoi, obişnuitele ştiri
Despre puterea mea de muncă,
Despre drumul la pâine,
Despre buna dispoziţie
(Dar nu se suflă un cuvânt
În legătură cu situaţia
Din ficat).

Unde s-o fi tipărind
Viaţa asta a mea,
Că e plină de greşeli
Inadmisibile.

(marin sorescu -- pe sub usa)

No comments:

Post a Comment