(sursa foto: pinterest.com)
Imi place cand albstrul lunii se lasa asteptat; uneori il caut; cand nu mi se arata, il astept. Poate nu il caut cu destula sarguinta, sau poate nu il caut intentionat cu destula sarguinta, pentru ca-mi place cand il intalnesc. Cand ne intalnim. Cand cautarea mea, care este o forma de neliniste, isi (re)gaseste sentimentul de intreg. Cand din mine pare sa fi lipsit o nuanta de albastru.
Albastrul acestei luni nu stiu unde va duce, asa cum nu stiu de cateva luni incoace - ma las purtata de pasi, idei, melodii, culori si decizii, si incerc sa le controlez - mereu esenta contrariilor; inca mai simt, inca ma tem, inca mai sper si deznadajduiesc, dezamagesc si ma dezamagesc, apoi zambesc si mi se raspunde; traiesc un soi de fericire...