Cateva ore ramase pana cand ceea ce traiam virtual mi se intampla in realitate: Caro Emerald in concert. Atatea seri in care mi-am organizat propriul concert Caro pe youtube, ascultand melodii interpretate live in studio, minunandu-ma de fiecare data de vocea ei zambitoare si tandra, careia i se potrivesc perfect ritmurile de jazz, atmosfera de inceput de secol XX, versurile, sentimentul de vacanta, de armonie, de "totul este posibil" si mutat muntii din loc. Totul la ea i se potriveste si mi se potriveste deopotriva, si cu cat ascult Caro mai des, cu atat ma cucereste mai mult.
Ah, ce sentiment de entuziasm nebun ma cuprinde! Fericire sau ceva gen... mai sa-mi pierd controlul cuvintelor...
"And every thought i have turns the language blue..."
Am fost zilele trecute la Cafe at Foyle's pentru o serata de jazz cu Zhenya Strigalev/Liam Noble Duo. Nu stiam ce si cum, dar am fost, sunt incantata si de muzica si de atmosfera: un soi de jazz avangardist, un neo-jazz, unde saxofonul este in disonanta cu pianul, antrenand urechea in a percepe doua feluri de linii melodice concomitent, iar creierul in alegerea uneia pe care sa o urmeze constient. Pentru ca pianul era in surdina, am ales saxofonul - un fel de anti-muzica, dintr-un instrument pe care in mod obisnuit il percep ca romantic. Duo-urile au alternat cu solo-urile ilustrand maiestria fiecarui muzician, si mi-au incantat in sfarsit simturile (- pana atunci putin inhibate de ceea ce percepeam a fi dezacord), alaturi de aroma de cafea, vanilie sau ceai de lamaie care m-a inconjurat de la vecinii de muzica si lectura. Mai mult nu ma pricep sa spun, decat ca Foyle's Cafe este un fel de amestec intre cafenea si sala de lectura, un loc de stat, savurat o carte asortata cu ciocolata calda, inghetata si jazz, intr-o atmosfera unde sunetele muzicii si cuvintele cartii se percep deosebit - o sinestezie aproape totala.
(sursa foto: laptopfriendlycafes.com)
Despre faptul ca dupa concert am vizitat libariile Foyles - care se intind si se inalta pe vreo 4 niveluri, ca m-am simtit saraca si nefericita, ca mi-as fi dorit nshpe mii de carti, ca desi aproape toata viata mea inseamna carti, inca mai am atatea de stiut, nu mai "zic" nimic...
De mai mult de cinci ore deja, caut o melodie Alphaville ascultata accidental mai devreme in drum catre casa, cand cufundata in reverie, cuvinte si muzica am preferat sa nu-mi notez nici macar un vers care sa ma ajute s-o regasesc; acum rasfoiesc furibund youtube-ul, aparent fara succes. Melodia nu cred s-o gasesc; am descoperit insa cateva melodii de repeat si un breathtaking blue... am ascultat melodiile haotic, dar imi place cum unele meodii sunt Alphaville dupa bucatile instrumentale (intro mai ales), altele dupa voce, majoritatea impresioneaza si prin versuri, iar unele nu par a fi Alphaville deloc - asa cum s-a intamplat cu melodia mea, insa odata aflat interpretul, parca pare prostesc sa nu fi recunoscut amprenta vocala sau inflexiunile vocii.
*** Uh, am gasit-o in sfarsit, desi cautarea a fost mai mult placere si nerabdare; o ascult si reascult, si inteleg de ce si ce m-a captivat, capturat: alphaville -- the impossible dream
Am deschis radioul gandindu-ma ca mi-as dori sa urmeze Michelle Torr ; a treia melodie a fost Michele Torr - Lui...
Traiesc cu multe nelamuriri, intrebari si contradictii, dar am certitudinea ca mi-a fost scris sa ascult RomanticFM, si il ascult parca dintotdeauna; atat de dintotdeauna incat parca ne-am contopit cumva; si atunci cand dupa ce ma atrage vreo melodie pe care o tin, tradator, pe repeat si ma intorc la el, simt ca a fost si va fi mereu acolo, asteptandu-ma, cu acea armonie care uneori imi linisteste sufletul, alteori mi-l tulbura....
Am impresia ca de cand ascult repetat melodia, ploua mult mai des; poate este modul Universului de a imi indeplini versurile; insa eu nu stiu sa zbor... nu in trezie... Exista insa si alt fel de zboruri si de curcubeie: in cuvinte, in zambete, in sine, in forta de neinteles pe care o simt ascultand melodia...
I try to fly away so high direction- sky My dream is to fly Over the rainbow so high
La Zucchero este o adiere de timbru descendent, un optimism rezervat, care asteapta si soare si noapte, in timp ce varianta Black este mai luminoasa, senina, si fara nori. Una este puncte de suspensie, cealalta numai semne de exclamare... xxx
— AS VREA sa ma-ndragostesc, spuse Colin. Ai vrea sa te-ndragostesti. Ar vrea idem (sa se-ndragosteasca). Am vrea, ati vrea sa va-ndragostiti. Si ei ar vrea sa fie îndragostiti...
(boris vian -- spuma zilelor)
Ricchi E Poveri - M`innamoro di te
M'innamoro di te so che non dovrei m'innamoro di te di come sei. M'innamoro di te di ogni tuo momento m'innamoro di te perche lo sento ....... M'innamoro di te in tutti i sensi m'innamoro aIlche se tu non mi pensi. M'innamoro di te che non ne sai niente m'innamoro di te completamente.
As putea inconjura lumea intreaga alaturi de acesta melodie! fascinatie la prima ascultare, si dupa primele ore de 'repeat', inca o inspir avid.
Este genul de melodie care imi place nu prin versuri, ci pentru energia pe care o simt in sange, tendinta de a cauta cerul cu privirea atunci cand o ascult, si sentimentul ca in ciuda oboselii sau a nesomnului ea poate purta corpul oriunde si oricat... un cantec cat doze intregi de energizant...
eva cassidy -- what a wonderful world la romantic jazz, chiar cand revedeam imagini din Venetia, si apoi Londra -- intamplare sau nu... asa trebuie ca e simtita armonia universala... si un zambet.
* prima poza din Londra I
* prima poza din Londra II
* prima poza din Venetia
"În unduirea corzilor este geometrie. În spaţiul sferelor există muzică"... (Pitagora) xxx
O melodie si clipul ei, intalnite intamplator pe youtube, pot fi uneori semnul care linisteste tulburarea unor decizii irationale; dincolo de melodiile lui Caro Emerald pe care le ascult aproape neincetat de cateva zile incoace - si care inca imi aduc entuziasm si un sentiment placut de euforie, libertate, si ceva care pare a fi fericire.
Din cand in cand intalnesti o melodie alaturi de care simti ca ai putea muta munti si realiza imposibilul; un vers, acorduri, un sentiment care o scoate din banalul pe care i-l recunosti, si i-l accepti, pt ca nu totul trebuie sa fie perfect, si unele melodii te invata cedarea si compromisul....
You look at me it's like you hit me with lightning...
Ori de cate ori am impresia ca nu mai am nimic ramas din suflet, ascult Chopin; si atunci il simt iar, cum sangereaza, mai viu ca oricand... dap...ceva gen „you bleed just to know you`re alive”...
Si atunci, daca eu simt o durere care aproape ma sufoca ascultandu-l, ma intreb cat de puternic si-a resimtit el trairile... el care sangera la o simpla atingere, care iubea definitiv si devotat, care isi canta pana si polkile cu acorduri aproape imperceptibile de nostaligie,care era exasperant de sensibil ... cum sa nu iubesti omul care poarta atata durere in el? offf, george sand!
Albastrul lunii este roz, si mi-as fi dorit sa fie sunete, mai degraba decat imagine...este albumul lui Pink Martini – Splendor in the Grass ; cred ca pink martini a devenit formatia momentului pt mine, pentru ca multe dintre melodiile de repeat din ultima vreme au fost ale lor, pentru ca fiecare melodie care-mi place este o experienta sentimentala, acustica si vizuala, pentru ca de fiecare data cand ascult la soledad ma indragostesc iar si iar de Chopin, pentru ca melodiile lor au si tristeti nedefinite, iar mie-mi place cam tot ceea ce nedefinit, nedefinibil sau... inefabil... ca si filmul, ca si Natalie Wood care, probabil de aceea s-a potrivit atat de bine filmului, ca si bucata din poemul lui Wordsworth...pentru ca le astept concertul din iulie, si pentru ca atunci cand astepti ceva, ai un Sens...
in acesta seara este concert Blazzaj ; sunt multe motivele pt care imi place Urma… pentru felul de a iubi in care ma regasesc, pentru cum mi-as dori sa simt iubirea, pentru versuri, pentru ca este o scena in melodie care-mi aminteste de lorelei a lui ionel teodoreanu si putin de sorescu, pentru ca ma ameteste si rascoleste toate sentimentele din mine…
Sufletul mi-e dus de-acasa Si nu stiu pe ce carare s-a pierdut Stele multe ingandurate Sageteaza clipa-n care m-am nascut
Nu-mi presimti tu nebunia Inima cand mi-o adulmeci tremuratu
Am sa-mi caut cuib in ramuri
Canta lutul zvon curat ca lacrima
In argintul cel de noapte
Cand m-a biruit imbratisarea ta
Lacomi si flaminzi mi-s ochii Vesnic nesatui in cautarea ta
Umbra ta e dulce
Urma ta e oarba
Te urmez oriunde
Umbra ta e dulce
Urma ta e oarba
Te urmez oriunde
Am vazut chipul tau intr-un geam
Intunecat de vagon de cale ferata
Zorii m-au prins privindu-te
Oamenii dormeau chirciti mofturos
Peste tot imprejurul meu si
Mi-am cerut iertare pentru ei
Am vazut chipul tau cand vantul
Isi stergea lacrimile reci pe geamuri
Altoita pe fiinta mea, imensa lume ma doare ca o rana Am vazut chipul tau si-am inchis pleoapele sa-l imbratisez
[.....]
Pasul tau suride, chipul tau zburda
Rasuflarea ta ma topesc launtric
Numele tau sfariie pe trupul inimii mele Din zimbetul tau am invatat zborul Din mirosul tau am invatat vietatea
Din oboseala ta, din oboseala ta
Am invatat dragostea
Mana ta imi face gandul batran Secunda ta imi fuge graba Numele tau, numele tau Sfaraie pe trupul inimii mele Valuri peste valuri de iubire se revasa din mine.
pink martini – clementine... o melodie care ma obsedeaza de saptamani... cred ca imi place atat de mult nu numai pentru versuri si pian, ci mai ales pentru ca este o melodie ca un roman de Ondaatje : o poveste senina si luminoasa, dar de o tristete nedefinita... asa mi-au parut si Pacientul englez, si Divisadero ; poate trebuie doar sa incep un nou roman de-al lui...
If tomorrow's moon doesn't show If our dreams go lost in the winter snow And the flowers wither and die And the waterfalls go low and dry Will you meet me in the garden We'll say 'please' and 'beg your pardon' If tomorrow's sun doesn't shine At least I'll have my Clementine
les djinns -- djuma soundsystem -- o melodie pe sau pentru care iti poti pierde mintile... simti fiecare sunet, fiecare vibratie, fiecare miscare... cum tema centrala se dezvaluie dintre celelalte note, pastrandu-si totusi misterul, incerci sa ii cuprinzi imaginea, magicul, si la un moment dat, sentimentul devine atat de intens, incat nu mai stii care parte esti tu, si care parte melodia, daca esti sunet sau om...
