Praf de stele

23 martie, 23 iunie, 10 martie... luna lui Boris... pe 10 martie a fost ziua lui Boris si eu nu numai ca am
dormit-o, dar am si uitat; sunt praf...

 

Si din nou... "you know, I never went to Italy, so I had to write a song about it to know it"... so Borish!

Sous le ciel de Paris

Cateva zile de Paris, cu Montmartre, Sacré-Coeur, si Père Lachaise, macarons si omelette du fromage. "Au soleil, sur la pluie, a midi ou à minuit", putin conteaza; hotelul va fi cat de aproape posibil si financiar acceptabil de Bazilica, poate si cu putina vedere inspre, desi imi doresc ca macar pentru o zi sa locuiesc intr-o camera cu ferestre imense, chiar vis-à-vis, sa stau in pat sau intr-un balasoar, citind, scriind ori mazgalind, sau pur si simplu lancezind boem, si sa o privesc printre pletele a ceva ce seamana cu niste salcii, cazuta in blegomanie.

(brassai.com)

Stiu ca si acum voi rata multe dintre obiectivele obisnuite - nu-mi pasa. Pentru cinci zile voi fi de-a orasului; doar ca admirativa, in loc de indiferenta.

*****
Tocmai am descoperit ca Ville-d'Arvay, locul unde este Mormantul lui Boris, se afla oarecum aproape de oras; daca reusesc sa dau de cap unui traseu comprehensibil, dupa mine, potopul!!! De fapt... cred ca mai degraba m-as face scut, sa-L apar de potop.

Fantezie si sinestezii

* Claude Leon auzi la babord sunetul trompetei-desteptator si se trezi s-o caute mai atent. Dupa care adormi la loc automat si cinci minute mai tarziu, absolut neintentionat, deschise iarasi ochii. Privi cadranul fosforescent al desteptatorului, constata ca e ora si zvarli cuvertura; imediat ea ii inveli cu afectiune picioarele si i se rasuci la loc in jurul trunchiului. Era intuneric, nu distingea inca triunghiul luminos al ferestrei. Claude mangaie cuvertura care inceta sa se mai agite si consimti sa-l lase sa se scoale. Se aseza pe marginea patului, intinse bratul stang ca sa aprinda veioza, constata o data in plus ca acesta se gasea in dreapta lui, intinse bratul drept si se izbi, ca in fiecare dimineata, de tablia patului.
-- Pana la urma am s-o tai, murmura el printre dinti. Acestia din urma se desfacura pe neasteptate si voce ii rasuna brusc in incapere.
-- Stt! isi spuse in gand. O sa scol toata casa. Dar, ciulind urechile, percepu ritmul regulat, respiratia supla si asezata a podelei si peretilor si se linisti. In jurul perdelelor incepeau sa se intrevada dungile cenusii ale zilei... Afara era lumina pala a diminetilor de iarna. Pe marginea patului, Claude Leon suspina si bajbai cu picioarele dupa papuci. Se ridica in picioare cu efort. Prin porii dilatati, regretand, somnul se strecura cu zgomot discret de soarece visator. Ajunsese la usa, si, inainte sa rasuceasca intrerupatorul, se-ntoarse spre sifonier. Aseara stinsese brusc lumina, tocmai cand facea o strambatura in oglinda si voia s-o revada inainte de-a pleca la serviciu. Aprinse dintr-o data. Chipul lui de ieri era inca acolo. Rase din toata inima vazandu-l, apoi i se dizolva in lumina, si oglinda il reflecta pe Leon al acestei noi dimineti, care ii intoarse spatele si se duse sa se rada. Era grabit sa ajunga inaintea sefului.

*****

* Toate cate le spunea Angel starneau lucruri tare vechi in strafundul lui Athanagore, idei lungi si plapande, complet aplatizate sub un strat de evenimente mai recente, atat de aplatizate, incat, privite din profil ca-n clipa aceasta, nu se putea nici diferentia, nici distinge forma si culoarea: le simti doar misunand pe dedesupt, sinuoase, ca niste reptile. Dadu din cap si miscarea inceta; infricosate, ele s-au oprit si s-au retras.
Vroia sa-i spuna ceva lui Angel si nu stia ce. Incerca disperat. Mergeau unul langa celalalt, ierburile verzi gadilau picioarele lui Athanagore si se frecau bland de pantalonii de panza ai lui Angel, iar sub talpile lor, cochiliile goale de melcisori galbeni izbucneau in jeturi de praf si-un sunet limpede si pur se auzea ca o picatura de apa ce cade pe o lama de cristal in forma de inima, ceea ce-i o nebunie.

(Toamna la Pekin -- Boris Vian)

Carti in asteptare

Acest articol despre ultima carte a lui H. Murakami aparuta la Polirom, si Toamna la Pekin de Boris Vian pe care am terminat-o de curand, mi-au amintit ca am cateva carti care asteapta a fi citite de oarecum multa vreme; poate o lista(re) a lor va opri orbirea de care sufar de cand m-am apucat de studiat limba sarba:

* Muntele vrajit -- Thomas Mann -->
pt recitirea 'Muntelui vrajit' imi doresc ceva deosebit: zile libere si nesomn cu siguranta; nu stiu insa daca sa-mi cumpar 'bunataturi' de savurat si sa ma baricadez in casa cu cartea, sau sa ma dedic ei retragandu-ma undeva la munte, si sa ma ratacesc in poveste si in peisaj.

* Cronici romantate -- Boris Vian -->
dupa 'Spuma zilelor', nicio alta carte de Boris nu a fost la fel (cu fluturasi in stomac, adica) - proza (Smulgatorul de inimi, Moarte pocitaniilor, Amintirea, Blues pt o pisica neagra) sau poezie (Nu as cam vrea ca s-o mierlesc); am citit insa Toamna la Pekin - atat de 'Borish'- ca sa spun asa, incat parca as incerca si Cronicile romantate.

* Wittgenstein - the Story of a genius -- Ray Monk -->
inca o carte careia i-as dedica niste zile libere; fiind si biografie, ar fi primul meu mini-concediu petrecut cu Wittgenstein; mi-am mai petrecut sarbatorile de iarna cu scrierile lui, dar cu el - pt ca probabil va fi un fel de vizualizare foarte intensa, inca nu.

* Peisaj pictat in ceai -- Milorad Pavic &
* Partea launtrica a vantului -- Milorad Pavic
mi-am promis sa nu mai citesc nimic de Milorad pana nu termin de transcris citatele preferate din tot ceea ce am citit pana acum -- ca un fel de memento al farmecului trait; deocamdata am intrerupt activitatea, dar presimt ca nu voi rezista prea mult magiei lui si voi citit totusi macar una dintre cele doua carti in asteptare.

* Kafka pe tarmul marii -- Haruki Murakami -->
am ascultat audiobook-ul mai demult; insa cuvintele vorbite permit gandurilor sa se piarda mult mai usor decat cele scrise.

* lista deschisa *

Sentimentale...

— AS VREA sa ma-ndragostesc, spuse Colin. Ai vrea sa te-ndragostesti. Ar vrea idem (sa se-ndragosteasca). Am vrea, ati vrea sa va-ndragostiti. Si ei ar vrea sa fie îndragostiti...

(boris vian -- spuma zilelor)

Ricchi E Poveri - M`innamoro di te

M'innamoro di te so che non dovrei
m'innamoro di te di come sei.
M'innamoro di te di ogni tuo momento
m'innamoro di te perche lo sento
.......
M'innamoro di te in tutti i sensi
m'innamoro aIlche se tu non mi pensi.
M'innamoro di te che non ne sai niente
m'innamoro di te completamente.

Cartea anului

Pentru ca ieri am terminat cea mai plictisitoare carte a anului, gandurile s-au intors in timp, catre 'Cartea anului' pt ultimii cinci ani:

2006 -- insuportabila usuratate a fiintei -- milan kundera
2007 -- spuma zilelor -- boris vian
2008 -- plansul lui nietzsche -- irvin d. yalom
2009 -- in noapte -- haruki murakami
2010 -- solutia schopenhauer -- irvin d. yalom

Imi amintesc ca am inceput Insuportabila usuratate in ziua mortii lui Paul Hunter - a fost ca un refugiu; am mai citit apoi Lentoarea, Identitate si Gluma, dar nu am mai regasit entuziasmul primei carti, dimpotriva; Testamente tradate a fost intr-adevar altfel, dar mi-a parut mai degraba o carte despre teorie literara/artei, decat un roman.

Apoi Spuma zilelor, singura carte de care m-am indragostit, si am ramas indragostita pana azi, si asa va fi, pana in ziua cand nu-mi voi mai simti inima batand nebuneste si fluturasi in stomac doar gandindu-ma la ea.

Imi amintesc de Plansul lui Nietzsche - prima carte pe care mi-am dorit s-o am dupa doar doua pagini cititite in format electronic.

In noapte - o carte atat de fragila, de tandra si de subtila, ca un haiku.

Si Solutia Schopenhauer, mai slaba ca Plansul lui Nietzsche, dar cea mai buna carte de beletristica citita in acest an inca neincheiat.

xxx

boris vian -- amintirea

Boris Vian – Amintirea (ed. Univers, Bucuresti, 2004)

Volumul are patru povestiri, nu mai lungi de 5-7-9-70 pag; primele trei, aparute in volumul „Les Lourettes fourées”, iar ultima aparuta separat in „Conte de fées à l’usage des moyennes personnes”.

Pompierii
Pensionarul
Amintirea
Poveste de adormit oamenii obisnuiti



Pompierii --> este o povestioara conceputa pe invitatia unei conferinte-concert; este povestea micului Patrick care se joaca cu chibritele pana incendiaza apartamentul, deoarece „chibriturile sunt facute ca sa aprinzi focul cu ele”; de-aici incepe dimensiunea suprarealista a povestirii: naratorul - vocea matura, observa incendiul, dar prefera sa se joace cu copilul in alta camera, apoi sa anunte pompierii, care, fiind suprasolicitati, il programeaza intr-o zi viitoare.

* Am iesit din salon si am inchis usa, discret, dupa mine. Perdelele arsesera cu totul, iar focul incepuse sa atace covorul.

* Apoi, inarmat cu un cearsaf, m-am introdus in salon ca sa sting acest inceput de incendiu pe care in niciun caz nu voiam sa-l iau ca pe o tragedie.

* -- Casa mea a luat foc.
-- La ce adresa?
Am indicat latitudinea, longitudinea si altitudinea apartamentului.
[...]
Suntem suprasolicitati in acest moment, sunt incendii peste tot. Va pot programa poimaine dupa-amiaza la ora trei, este tot ce pot face pt dumneavoastra.
-- Bine, zisei eu. Multumesc. Ramane atunci poimaine.
-- La revedere, domnule, imi spuse vocea. Nu lasati sa vi se stinga focul.

Pensionarul --> pare mai degraba o mininuvela de Maupassant. Trei elevi hartuiesc zilnic un batran iesit inevitabil, la aceasi ora, pe acelasi traseu, la plimbare; cu trecerea zilelor intensitatea jocului de-a batjocura creste, la fel si aparenta indiferenta a batranului, pana in ziua cand, cu unul dintre baieti cocotat in spate, batranul se intoarce brusc si-l impusca, continuandu-si apoi, impasibil, drumul.

* Robert avu ideea sa glumeasca zicand ca de fapt cocoasa pensionarului era de cauciuc si lucrurile aruncate in ea ar fi sarit inapoi ca dintr-un balon.

* A doua zi, Robert si Lagrige se simteau deprimati, caci a-l intrece pe Peinture insemna deja a transforma totul intr-un sport.

* Pensionarul isi continua drumul. La rascruce, o lua la stanga pe Bulevardul Marechal-Dumou.

Amintirea --> din nou universul metaforic si animat care ma farmeca atat de mult la Boris, asemanator celui din Spuma zilelor. Este o poveste relatata la pers III sg, a unei sinucideri; o plonjare de pe empire state building, si amintiri din zece in zece etaje – flashback-uri care justifica incercarea : un bistro de pe long island, o zi de vara la mare cu Winnie – iubita, tatal ei si fumul de tigara care il ucide, intalnirea cu Winnie, cei doi barbati care poate il cauta si teama lui. Apoi, la etajul douazeci, intalnirea cu o aparitie, o fata galbena care ar fi putut fi chiar soarele sau moartea, si finalul inevitabil.

*Aerul canta in urechile lui [...]

* Micul yacht alb se apropia tot mai mult, apoi parasi suprafata marii, urca in panta lina catre cer si disparu in spatele unui nor care avea exact aceeasi culoare.

* Fumul tigaretei puse pe marginea unei scrumiere urca spre plafon in timp ce vorbea si lua in aer forme capricioase. Fumul se apropia de gatul lui, il inconjura, se strangea, iar tatal lui Winnie nu parea sa-l vada. [...] fumul tigaretei il sugrumase pe tatal lui Winnie.

* o spuma de sarutari abia atinse

* Uita sa deschida ochii la etajul douazeci si isi dadu seama trei etaje mai jos. [...] intra pe fereastra deschisa.

Se lasa sa cada intr-un fotoliu gelatinos de piele verde si astepta.

* -- De unde vii?
-- De sus. M-am oprit din pricina cafeteriei. Scotea aburi.
[...]
-- Ai vazut ce fel de tot felul de lucruri?
-- Amintiri... zise el. In camere, pe feresetrele deschise.

* Dumnezeu nu foloseste la nimic daca iti este frica de oameni.

* Nimeni nu vrea sa mora din propria-i vointa, zise fata ca o concluzie. Intotdeauna exista cineva viu si cineva mort care te imping sa-ti iei zilele.

* Urca din nou in varful uriasei cladiri, se arunca in gol, iar capul lui forma o mare meduza rosie pe pavajul lui Fifth Avenue.

Poveste de adormit oamenii obisnuiti --> judecand dupa titlu, am crezut ca nu voi termina niciodata de citit povestea, ca om obisuit; am si ezitat sa o citesc, de fapt.

Povestioara a fost scrisa pentru a o binedispune pe Michelle – sotia lui Boris, care abia suferise o interventie chirurgicala, si este insotita de desene realizate de Boris insusi.

Structura/impartirea povestii pe capitole este inedita:
„Primul capitol nu e scris de mine”, al doilea are cam jumatate de pagina, „Capitolul trei –Lipsit de interes, cap. patru este impartit in subpuncte, iar capitolul cinci, cel final, are forma traditionala. Povestea infatiseaza diferite intamplari prin care trec printului Joseph impreuna cu calul sau negru – evident personificat, in cautare de zahar – pentru a-si indulci viata: pt a se ospata deschide o carte de bucate, ucide o vrajitoare, isi insuseste pesterile ei, cumpara zahar de la o zana, are amnezie, se imprieteneste cu Barthelemy – cu care continua cautarea de zahar , sunt luati prizonieri de catre troli, apoi iau prizoniera o printesa si cer zahar in schimb, dar ies in pierdere si raman datori etc etc.

* [...] acoperis mov (acoperisul era acoperit de muschi, asa ca parea verde)

* [...] incepu sa se gandeasca la faptul ca viata lui era amara, fiindca nu avea nici pic de zahar in ea. Atunci, in sufletul lui a luat o mare hotarare: hotararea de a pleca (adica d a muri putin). A pleca in cautarea acestui zahar atat de pretios si de rar!

* Drumul era alb, iar soarele ascutit.

* Capitolul III
Lipsit de interes.

* In timpul noptii, o picatura de apa care is urma orbeste drumul prin straturile de granit ce formau bolta pesterii, ajunse in sfarsit sa faca o gaura suficient de mare si sa cada in plin pe marului lui Adam al lui Joseph, si acesta fu pe loc lovit de o amnezie fulgeratoare.

* Stejarul ii facu bataturi, fiindca e un lemn rau-voitor de felul lui.

* un put de intuneric verde

* Dupa un an de zile de cand cadea asa, isi zise ca a durat destul caderea si se opri.

* -- De ce a plecat?
-- Fiindca nu mai este acolo.

* [...] habar n`aveau unde mergeau, si din cauza asta nu puteau spune ca se aflau in intarziere.

* Cat vrei? (Era nascut dintr-un tata american si dintr-o mama troliesa, deci cunoastea valoarea cuvintelor.)

* nici unul, nici altul, nici celalalalt (erau trei)

* [...] si traira fericiti pana in ziua in care incepura sa se plictiseasca si plecara in cautarea unor noi aventuri.

* „Thanks!” zise calul, care stia italiana.

xxx

Atatia ani deja

Din 1959 ar trebui ca in fiecare zi de 23 iunie lumea sa fie in doliu ; poate de asta a si plouat atat azi... mi-ar fi placut sa mai traiasca Boris... sa fi fost nemuritor ; l-as fi urmat peste tot, as fi trait in umbra lui, adorandu-l, poate, in secret...

'zgomotul unui sarut pe-un umar gol'

You fill up my senses
like a night in the forest
like the mountains in springtime,
like a walk in the rain
like a storm in the desert,
like a sleepy blue ocean
you fill up my senses,
come fill me again.

Come let me love you,
let me give my life to you
let me drown in your laughter,
let me die in your arms
let me lay down beside you,
let me always be with you
come let me love you,
come love me again.

john denver -- you fill up my senses/ annie's song... nu stiu daca sunt versurile, linia melodica, sau intensitatea cuvintelor, dar acesta melodie este ca si cum ai citi Boris Vian...

xxx

Spuma zilelor -- Boris Vian

Daca doriti a re-citi, veni, visa, pierde, evada in universul insufletit, magic, sinestezic din...

Din "Spuma zilelor"

Desi tot nu exista destule sensuri pentru a scrie despre Boris Vian, poate cateva citate pot ilustra, macar partial, universul atat de magic-vizual, parfumat-animat, ireal si sinestezic din "Spuma zilelor"...

* ... cele cîteva pagini demonstrative de mai jos îsi trag toata forta din faptul ca povestea e în întregime adevarata, de vreme ce am nascocit-o de la un cap la celalalt. Realizarea ei materiala propriu-zisa consta în esenta dintr-o proiectare a realitatii, prin atmosfera piezisa si fierbinte, pe un plan referential, neuniform ondulat si p'rezentînd distorsiuni. E, dupa cum se vede, un procedeu prin excelenta avuabil.

* Goli baia dînd o gaura în fundul cazii. Pardoseala baii, cu dale de gresie ceramica de un galben deschis, era în panta si îndrepta apa spre un orificiu sub care se afla chiar biroul locatarului de la etajul de jos. Nu de mult, acesta, fara a-l înstiinta pe Colin, îsi mutase biroul în alt loc. Acum, apa curgea pe dulapul de provizii.

* Atîrna prosopul de rastel, puse presul de baie pe marginea cazii si presara peste el un strat bun de sare pentru a-l sili sa dea afara toata apa. Presul începu sa lase bale si sa faca ciorchini din basicute de sapun.

* — As vrea sa ma-ndragostesc, spuse Colin. Ai vrea sa te-ndragostesti. Ar vrea idem (sa se-ndragosteasca). Am vrea, ati vrea sa va-ndragostiti. Si ei ar vrea sa fie îndragostiti...îsi înnoda cravata în fata oglinzii din baie.

* Usa de la intrare se închise în urma lui cu zgomotul unui sarut pe-un umar gol.

* Mergeau, apucînd-o pe primul trotuar iesit în cale. Un nouras trandafiriu cobora din vazduh si se apropia de ei.

— Vin! propuse el.

— Vino, spuse Colin.

Si norul îi învalui. înauntru era cald si mirosea a zahar cu scortisoara.

— Nu ne mai vede nimeni! spuse Colin... Dar noi îi vedem!...

— E cam transparent, spuse Chloe. Fii cu bagare de seama.

— Nu-i nimic. E mai placut totusi, spuse Colin. Ce vrei sa facem?

— Sa ne plimbam, atît... Te plictiseste?

* Colin se simtea cuprins de rusine la gîndul ca e asa de bogat

— Asculta, Chick, spuse el, vrei o parte din banii mei? Alise îl privi pe Colin cu duiosie. Era atît de bun, încît în vinele de la mîini i se zarea palpitul gîndurilor albastre si mov.

* Era ceva eterat în cîntecul lui Johnny Hodges, ceva inexplicabil si desavîrsit de senzual. Senzualitatea în stare pura, desprinsa de trup.

Colturile camerei se modificau si se rotunjeau sub înrîurirea muzicii. Colin si Chloe se odihneau acum în centrul unei sfere.

— Ce-a fost? întreba Chloe.

— The Mood to be Wooed, raspunse Colin.

* Pişca zdravan de vîrf o raza de soare care se pregatea sa atinga un ochi al Chloei. Raza se contracta domol si porni sa se plimbe pe mobilele din camera.

* Iesira. Cerul albastru-verzui atîrna pîna aproape de caldarîm si pe jos pete mari albe însemnau locurile unde se zdrobisera nori.

— A fost furtuna, spuse antichitarul.

*******

* Le plus clair de mon temps, je le passe à l'obscurcir, parce que la lumière me gêne.

* Les oiseaux sont responsables de trois au moins des grandes malédictions qui pèsent sur l'homme. Ils lui ont donné le désir de grimper aux arbres, celui de voler, celui de chanter...

* Quand on ne sait rien, on peut tout de même trouver des choses, avec de l'imagination.

* Une sortie, c'est une entrée que l'on prend dans l'autre sens.

* On ne comprend pas une oeuvre, on comprend l'homme qui l'a faite.

* L'histoire est entièrement vraie puisque je l'ai imaginée d'un bout à l'autre.

* Je me demande si je ne suis pas en train de jouer avec les mots. Et si les mots étaient faits pour ça ?

(Boris Vian) - 24. 06.2008

Jazz Me Blues -- Boris Vian

Boris Vian
10 martie 1920 -- 23 iunie 1959


(l'ecume des jours -- manuscris)


Nu pot să scriu decât despre tine,
Cu mâna ta. Este un fel de-a te pastra
Inaintea ochilor...
(marin sorescu)

si totusi...ce spui cand cuvintele nu au destul sens sa te exprime?

Arta infinitului

Constantin Brancusi lucrand
la Coloana infinitului
(wikipedia.org)

ma fascineaza imaginile astea vii ale Oamenilor cu majuscula...

poza nu este decat fie o expresie de convenienta, fie un moment oprit din miscare - nu vei stii niciodata cum se va schimba chipul in urmatoarea secunda, sau cum se sfarseste gestul; dar aceste imagini miscatoare... sentimentul din privire, trupul, gesturile, nelinistea mainilor sau dimpotriva, sunetele de fundal, si mai ales glasul, inflexiunea vocii, interpretarea, accentul pe cuvinte, cuvintele insele -- toate il transforma pe Om in om...

Gând 6 -- Nichita Stanescu

"Singurele lucruri reale, singurele lucruri pe care le
ducem cu noi până la urmă sunt propriile noastre
sentimente, dragostele noastre, patemile noastre,
urile şi adversităţile noastre. Mă-ntreb: noi, la
capătul vieţii noastre, ce-am lăsa în afară?
Bănuiesc că putem lăsa nişte sentimente. Mai
puţin de ură, întrucâtva de patemi dar... de
dragoste mai ales."

... brusc poza din manuale, din albume sau de pe site-uri se transforma in traire; cel ce era scrieri, sculpturi, compozitii, descoperiri sau doar cuvinte intr-o biografie, devine deodata mai aproape, mai om, mai uman... in imensul egoism al fiintei mele, intr-un fel sau altul, il coboara pe el la banalul meu, extragandu-l dintr-o existenta inchipuita abstract intr-una la fel de imaginara, dar creata si reconstituita cu acele bucati de imagine si glas...

"You know, I never went to Italy so I had to write a song about it to know it..." (Boris Vian)