Pentru luna martie am ales bucata mea preferata din Rafal Olbinski - Nostalgia in Slow Motion; pentru ca pentru mine primavara este melancolie; o melancolie in verde, sfarsit de iarna, parfum de magnolii inflorite si cantec de pasari din nou acasa... inca un sfarsit, pentru un acelasi inceput...
Si pentru ca Rafal Olbinski imi aminteste de inca o preferata: o anumita scena din Dead Poets' Society:
“- De ce stau aici?
- Ca sa fiti mai inalt.
- Nu, multumesc pentru participare.
Stau pe catedra ca sa nu uit sa privesc lucrurile in alt fel. De aici lumea arata altfel. Nu ma credeti? Veniti sa vedeti cu ochii vostri! Cand credeti ca stiti un lucru, priviti`l in alt fel. Chiar daca pare prostesc sau gresit, trebuie sa incercati. Incercati sa va gasiti propria voce. Fortati limitele. Indrazniti sa descoperiti taramuri noi!”
Am cumparat cartea pentru ca nu am mai citit de multa vreme ceva despre o astfel de dragoste:
Un baiat intalneste o fata. Luminile pulseaza violent peste cei absorbiti de clubbing. Inceputul unei povesti de dragoste cum sunt atatea. Doar inceputul.
Orasul e o vagauna dinauntrul careia ochi stralucitori, pupile dilatate de substante te cerceteza lacom, staruitor. Lumea intreaga se misca repede, se clatina alergand pe picioare subtiri, de paianjen veninos. Kelly si Victor se gandesc sa-si ofere totusi o sansa. Corpurile si mintile lor se cauta, o intelegere aproape telepatica se infiripa
si creste intre ei. Si odata cu ea se inalta o umbra gigantica, intunecata, strivitoare. Cei doi sunt prinsi in tesatura putreda a unei realitati asupra careia au pierdut controlul.
Kelly si Victor se iubesc, se urasc si nu se pot desparti. Iar obsesia devine chinuitoare, dureroasa. La modul fizic.
Kelly si Victor isi spun fiecare povestea. Aceeasi poveste. Iubirea vorbeste in dialectul din Liverpool. Nici unul nu pare sa inteleaga intru totul ce i se intampla. Se lasa dusi orbeste de o nevoie de contopire bolnavicioasa, pentru care epiderma nu poate fi o bariera. Se sperie. Se despart. Se regasesc. Nu se mai pot opri.
Se spune ca poti sa-ti alegi prietenii, dar eu nu sunt complet convins de asta; se trezesc pur si simplu unul langa celalat, ca niste reziduuri aruncate de valuri pe mal.(Niall Griffiths)
Tu pana unde esti gata sa mergi pentru a te contopi cu celalalt?(clubliteratura.ro)
Am ajuns pe la pagina 60 si gandurile mele suna cam asa:
-- Nu am mai intalnit o carte cu un vocabular atat de – eufemistic spus - “actual”; prea actual dupa mine. Dupa prima rasfoire a fost evident ca nu este o carte de citit in mijloacele de transport, deschisa atator priviri. Si totusi, cred ca tocmai acest limbaj ajuta enorm la incadarea in timp a actiunii si la impresia de autenticitate a povestirii; luand in considerare ca personajele sunt adolescenti, imi pare chiar ca nicio astfel de expresie nu e gratuita. La fel si cu scenele de sex nebun, aproape letal, care par descrierea unui film cu “actiune ritmica” si care sunt pana la urma incercarile celor doi de a se contopi si descoperi, rezultat alpasiunii lor fulgeratoare.
* Diazepame? De ce pula mea ia diazepame? Ce are?
* Si cu virusul mileniului: ce puii mei a fost faza aia?
* -- Vorbesti din experienta?
Dermond da din cap:
-- Da!
-- Baga-mi-as! Eu doar glumeam, in pula mea!
* Geme inabusit in timp ce ma suge cu putere, cu atata putere de parca mi-ar suge toata amareala din corp, si tot intunericul din creier pentru a face loc unei straluciri orbitoare care creste in intensitate pe masura ce continua sa suga.
-- Probabil ca daca m-as fi nascut in Manchester as fi avut aceleasi temeri ca nu cumva celalalt sa fie suporter Liverpool, Arsenalsau City, iar una dintre cele mai nefericite zile din istorie 6 februarie 1958. Este deopotriva amuzanta si inspaimantatoare dimensiunea pe care o ocupa forbalul, echipa preferata, in viata si sufletul suporterilor englezi
* N-am vazut niciodata atatia oameni cu ochiii in lacrimi. Decat cand am primit doua goluri de la Dusmani in ultimul minut, normal. Si dupa Hillsborough.
* Poate e o afurisita de suportera Manchester United, parca poti sa stii? Asta te-ar face s-o uiti cat ai zice peste, nu-i asa? Ba bine ca nu.
-- Si totusi, dincolo de limbaj si de eventualele aparente, cat de intens este scrisa!
* E ca un animal rar pe care nu l-am mai vazut pana acum sau, nu, ca un animal mitologic despre care nu credeam ca exista pana n-am dat ochii cu el.
* O vreau cum n-am vrut pe nimeni in viata mea, simt ca-n mine e un golf pe care doar ea il poate umple. Sau poate-I ca un pod?
* E foarte aproape de mine. Imi arde fatza cand e atat de aproape de mine, de parca fata emana caldura sau eu atrag, aspir caldura de la ea. […] Simt ca in piept mi s-a deschis o gaura neagra, prin care sorb cu nesat totul.
* Sunt in mijlocul ei, vreau sa-mi bag fata cu totul in ea, sa-mi smulg fata cu mainile goale si s-o bag inlauntrul ei cu pumnul. Sa gust tot ce e sau a fost sau va fi vreodata. Ling tot mai sus, tot mai adanc, pana cand ajung sa simt ca-i ling trecutul, copilaria, pruncia. II ling sanii pe dinauntru. II mozolesc rinichii. Am sa-i gust parte din spate a globilor oculari, am sa-mi trec limb ape fiecare incretitura si cuta a creierului ei…
