Tanjim dupa vreo farama de dovada, dupa vreo parte de Rosetta care sa ni le explice in sfarsit pe fete.
Chiar daca sinuciderea Ceciliei a avut ca urmare niste sinucideri la indigo, acest fapt inca lasa neexplicat de ce Cecilia insasi se sinucisese. Caci reporterii au pus din ce in ce mai putin intrebarea de ce se omorasera fetele.
‘Sinuciderea fecioarelor’ este reconstituirea a ceea ce astazi ar putea fi catalogata drept ‘stire de la ora 5’. Tentativa de sinucidere a celei mai mici dintre cele 5 surori Lisbon, deschide seria sinuciderilor in familie si amplifica, poate, efectul pe care imaginea fetelor il va avea asupra baietilor- acum deveniti barbati - de’a lungul anilor.
Romanul are o structura ciclica, prima si ultima din cele 5 parti respectand intocmai momentele subiectului, intregind si ingloband naratiunea – care isi are ca reper temporal sinuciderea Ceciliei.
O singura voce narativa-colectiva – desemnata prin ‘noi’- vocea baietilor de`atunci, indragostiti de surorile Lisbon, sau inca indragostiti…nu de ele insele ci de surorile Lisbon ca fiinta, ca amintire si ca dorinta. Amintirile baietilor ca entitate compacta, cu acelasi trup, aceasi memorie, toti parte al aceluiasi eveniment trait impreuna si pastrat, ascuns, refulat, dar care revine obsedant in fiecare moment de viata.
……in tacerea casei am auzit pantalonii desfacandu’se. Fermoarul s’a deschis pana in maduva spinarilor noastre. Chiar daca Lux ii desfacea pantalonii lui Chase Buell, noi cu totii o simteam cum ni’i desface si noua, apucandu’ne si luandu’ne asa cum stia ea ca putem fi luati. ť
"Dupa ani, cand ne’am pierdut si noi virginitatea, am ajuns, in panica noastra, sa mimam giratiile lui Lux pe acoperis; chiar si acum, daca ar fi sa fim sinceri cu noi insine, ar trebui sa recunoastem ca facem intotdeauna dragoste cu acel spectru palid, ca intotdeauna picoarele’i raman impiedicate in olane si intotdeauna mana ei neasemuita se reazama de horn, indiferent ce’ar face mainile si picioarele iubitelor noastre prezente."
Romanul este construit ca un dosar de reconstituire a momentului, infatisand atitudini, reactii si martuirii ale celor implicati direct sau indirect ; marturiile si amintirile outsider-lor, a celor care nu ajunsesera la o cunoastere atat de intima a existentei fetelor fiind redate prin stilul indirect liber :
Am incercat sa aranjam fotografiile in ordine cronologica, desi dupa trecerea anilor a fost dificil. O parte sunt neclare…Exponatul nr 1 infatiseaza casa Lisbonilor dupa tentative de sinucidere a Ceciliei. /
…dar cand ne’am intalnit cu d-l
Din anumite indicii descopertite ulterior, se pare ca ascensiunea Ceciliei catre dormitorul ei nu a fost atat de rapida pe cat ne’o aminteam noi.
Cand i’am cerut sa rezume impresia pa care si’o facuse despre starea emotionala a fetelor, a spus :
- Lovite, dar nu zdrobite.
Ar mai fi de spus despre laitmotivul prezenetei baietilor – martori la sinuciderea Ceciliei si`apoi la cea a fetelor, sinuciderea fetelor ca anicipare a decaderii viitoare a orasului si miticizarea unui gest pana la urma explicabil, trecand de la stadiul de subiect tabu la element de legenda :
Oamenii vedeau dovezi ale craviziunii lor in ulmii facuti una cu pamantul, in lumina nemiloasa a soarelui, in declinul continuu al industriei noastre de automobile.
Cartea este plina de simnboluri, ipoteze si interpretari, si ar trebui privita dintr`o dubla perspectiva: a sinucigasului si a celor care raman in urma...
* Orice intelepciune se sfarseste in paradox.
* Cand am cerut lamauriri despre aceasta parintelui Moody, el ne’a raspuns:
- Sinuciderea, ca pacat de moarte este o chestiune de intentie. Este foarte greu de stiut ce’a fost in sufletul acelor fete. Ce incercau ele de fapt sa faca.
* Esenta sinuciderilor n’a fost tristetea sau misterul, ci simplul egoism. Fetele au luat in propriile lor maini decizii care sunt mai bine de lasat in seama lui Dumnezeu. Au devenit prea puternice ca sa mai traiasca printre noi, prea preocupate de ele insele, prea vizionare, prea oarbe. Ceea ce a ramas in urma lor nu a fost viata, care intotdeauna biruie moartea naturala, ci lista cea mai banala de fapte lumesti : un ceas care ticaie pe perete, o incapere intunecata la amiaza si ofensa pe care o reprezinta o fiinta umana care nu se gandeste decat la sine. Creierul ei se intuneca la orice altceva, dar se aprinde cu intensitate in anumite locuri bine stabilite cum sunt ale durerii, ale nedreptatii personale, ale viselor pierdute. Orice altceva care a fi putut fi iubit se indeparteaza, ca si cum s’ar interpune o uriasa banchiza de gheatza, pana cand nu mai raman decat niste uriase puncte negre care dau din minuscule brate, dincolo de raza in care ar putea fi auzite. Urmeaza apoi franghia aruncata peste grinda, somniferul pus in palma cu o linie a vietii lunga, mincinoasa, fereastra deschisa, soba cu gazul care iese din ea, sau orice altceva. Fetele ne’au facut si pe noi sa luam parte la nebunia lor personala, fiindca nu ne puteam impiedica sa nu trecem pe unde trecusera si pasii lor, sa nu gandim gandurile lor, si sa nu vedem ca nici unul dintre ele nu ducea catre noi. Nu am putut sa ne imaginam golul unei fiinte care si’a lipit un brici de incheieturi si si’a deschis cu el venele, golul si calmul ei. Astfel a trebuit sa ne manjim boturile adulmecand ultimele lor urme, darele de noroi lasate pe podea, cuferele carora li se facuse vant sa cada, in timp un suflet stat pe ele si a trebuit sa respiram pt totdeauna aerul incapaerilor in care se omorasera. Nu conta in ultima instanta ce varsta avusesera sau ca erau fete, ci numai ca le iubiseram si ca ele nu ne auzisera pe noi, ca nu ne aud nici acum cum stam noi aici sus, in coliba din copac, cu parul nostru rarit si pantecele moale, si le chemam sa iasa din acele camere unde’au intrat ca sa ramana singure, pt intreaga eternate, singure in sinucidere, care este mai adanca decat moartea.
(17 aprilie 2006)
No comments:
Post a Comment