Albastrul lunii este roz, si mi-as fi dorit sa fie sunete, mai degraba decat imagine...este albumul lui Pink Martini – Splendor in the Grass ; cred ca pink martini a devenit formatia momentului pt mine, pentru ca multe dintre melodiile de repeat din ultima vreme au fost ale lor, pentru ca fiecare melodie care-mi place este o experienta sentimentala, acustica si vizuala, pentru ca de fiecare data cand ascult la soledad ma indragostesc iar si iar de Chopin, pentru ca melodiile lor au si tristeti nedefinite, iar mie-mi place cam tot ceea ce nedefinit, nedefinibil sau... inefabil... ca si filmul, ca si Natalie Wood care, probabil de aceea s-a potrivit atat de bine filmului, ca si bucata din poemul lui Wordsworth...pentru ca le astept concertul din iulie, si pentru ca atunci cand astepti ceva, ai un Sens...
No comments:
Post a Comment