Am revazut the Artist pentru a cincea oara - de acesta data la cinematograf; as fi vrut sa fi fost in Paris, insa nu am reusit; a fost Londra in schimb, si cred ca e mai bine. Dupa cativa ani de pauza, mi-am propus sa vad toate filmele nominalizate la Oscar, inainte de decernarea premiilor; am reusit partial, cu Midnight in Paris, the Help, War Horse, the Artist, Hugo si Moneyball -- cred ca am reusit oarecum sa identific motivul nominalizarilor: intoarcerea intr-un trecut care s-ar banaliza daca ar fi trait, curajul de a te exprima si a lupta cumva impotriva conventiilor, scena extraordinara din war horse (o bucatica cu si fara legatura aici ), omagiul adus cinematografiei -- fiecare film a avut ceva subtil sau nu, care ar fi putut explica Oscarul.

Pentru mine, the Artist a avut Totul. Poate pentru ca nu staim nimic despre cand l-am vazut - ca este un film mut si alb-negru, a fost o surpriza. 27 ianuarie... nu am nevoie sa-mi amintesc ce am simtit atunci, pentru ca re-simt acea zi la fiecare revedere: un sentiment de primavara, fluturasi in stomac, tandrete si induiosare, zambete si lacrimi totodata -- un deja-vu al sentimentelor din timpul Spumei zilelor de Boris Vian. De aceea cred ca daca Spuma zilelor este cartea de care sunt indragostita, the Artist este filmul.

Ma copleseste - tema in sine, frumusetea ametitoare a lui Berenice Bejo si Jean Dujardin, melodiile de inceput de secol trecut, detaliile simbolice armonizate perfect cu desfasurarea naratiunii, momentul comic care urmeaza celui dramatic, sau invers- si care diminueaza efectul, pentru ca, retrospectiv, sa il faca mai apasator, metaforele, jocurile de cuvinte din acele cateva replici si... subterfugiul: - fara cuvinte si fara culoare, esti partial autorul propriului film - resimti si interpretezi gesturi si expresii conform imaginior, dar si structurii interioare - mai mult ca niciodata, iar filmul devine intr-un fel, poate, un dialog cu tine insuti, un dialog intre ratiune si sentimente, sau poate cea mai buna colaborare...
Inca un exemplu de "what do you say when words are not enough"... si totusi, in timpul vizionarii nu mai tac, de vorba cu mine insami...