Bucati din Divisadero I

*****

* Cand vin sa ma cuibaresc in bratele tale, ma intrebi uneori in ce epoca istorica mi-as fi dorit sa exist. Iar eu raspund ca as fi vrut sa fie Paris, in saptamana mortii lui Colette… Paris, 3 august 1954. Peste cateva zile, la funeraliile sale de stat, o mie de crini vor fi aseati pe mormantul sau, iar eu vreau sa fiu acolo, plimbandu-ma pe acel boulevard cu tei udati de ploaie pana cand ajung dedesuptul apartamentului sau de la etajul doi din Palatul Regal. Povestea oamenilor ca ea imi umple inima. A fost unul dintre acei scriitori care si-au dat seama ca singura lor virtute este indoiala de sine. […]

“ Arta exista”, a spus Nietzsche, “pentru a nu fi distrusi de adevar.” Crudul adevar al unui incident nu se sfarseste niciodata, iar povestea lui Coop si povestea surorii mele sunt infinite pentru mine. Ei reprezinta posibilitatea subita de fiecare data cand ridic receptorul telefonului care suna tarziu dupa miezul noptii si astept sa aud vocea lui sau respiratia adanca a lui Claire inainte ca ea sa-si spuna numele.

Caci m-am desprins de cine eram cu ei si de eul meu de odinioara. Cand numele meu era Anna.

*****

I. Anna, Claire si Coop

1. Orfanul

* In acea vreme Coop vorbea putin, ca intr-un monolog de intensitate scazuta, catre sine insusi, ca si cum limbajul ar fi fost nesigur.

* Toate persoanele din carte aveau un soi de smerenie, sentimentul ca istoria se afla undeva in jurul lor, si nu in ele.

* Obisnuiam sa-i urmaresc palpairea de sub pleoapa, tremuratul din interiorul pielii, care-I sugera oboseala, ca si cum am fi fost tarate pester au, de o franghie care ne ducea in alta parte. Si apoi adormeam si eu, coborand la nivelul care era cel mai aproape de el. Un tata care-ti permite asta ar trebui sa te protejeze intotdeauna, cred.

* Ca si cum ar fi existat o nuvela scrisa de Balzac la fiecare cotitura.

* Pentru Coop, aurul reprezenta euforie si sansa, o disciplina lipsita de logica, o istorie despre o crima sau o confuzie de identitate sau o poveste de dragoste.

* Totul este biografic, spune Lucian Freud. Ceea ce facem, de ce facem un anume lucru, felul in care desenam un caine, de cine ne simtim atrasi, de ce nu putem uita. Totul este colaj, genetica chiar. In noi se afla prezenta ascunsa a altor oameni, chiar si a celor pe care i-am cunoscut in treacat. Ceilalti se afla in noi pentru tot restul vietii, la fiecare granita pe care o traversam.

* Obisnuiam sa ne studiem in acest proces evolutiv. Ne facea sa concuram, in secret, una cu cealalta. Una devenea mai frumoasa, sau mai singuratica, cealalta mai sfioasa, sau anarhica. Fotografiile acestea ne dezvaluiau si ne tradau deopotriva. Intr-un an, de exemplu, Claire a trebuit sa-si coboare fata pentru a ascunde o cicatrice. Desi pana acum fusesem de nedespartit, incepeam sa ne despartim, trecand in taina la o versiune proprie a noastra. Si apoi mai este si acea ultima poza, cand implinisem amandoua saiseprezece ani, si in care fetele noastre priveau in gol, parca lipsite de aparare. O fotografie pe care o voi smulge din album ceva mai tarziu.

* Avea si el cateva poze, insa accentual cadea mai degraba pe compozitie si lumina. Si mai erau si niste reflectii abstracte ale sale intr-o fereastra, sau ale umbrei sale pe iarba sau Calare.

In cate lucruri se poate reflecta imaginea unui om?

* …initialele pe care le incrustase in lemn cu multi ani inainte. Asta sugera un destin.

* Nici una nu a actionat inaintea celeilalte. Ca si cum o singura bataie a inimii se auzea pentru amandoua.

* Cand s-a uitat inapoi, in departare, a simtit ca exista o suta de vai de ceata si de calatorii in noapte care ii adapostesc de ceilalti.

* Se sparse un tunet deasupra terasei in timp ce ei stateau intinsi acolo, tinandu-se unul de celalalt, ca si cum s-ar fi asezat un nor de fum asupra goliciunii lor. Nu indrazneau sa se desparta. Pentru Anna, tot ceea ce se afla in fiecare dintre ei sarise in corpul celuilalt. Simtea ca inima sa fusese inlocuita cu cea a lui Coop.

* Ochiul ranit durea. Daca ai fi budist, te-ai ridica peste toate acestea. Ar fi un lucru bun, nu?

* Traise parca suspendata in aer in toate acele saptamani. O vedea pe Anna intorcandu-se la ferma, uneori o data cu caderea serii, cu ochii salbatici, cu fata care nu ascundea nimic, plina de noi certitudini si de cunoastere, speriata de orice.

2. Rosu si negru

* Insa jocul de carti era prin natura sa un joc al mastilor cu ajutorul carora obtineai un loc la masa.

* Exista foarte multi oameni carora li s-a dat cartea gresita, intr-un moment cheie din viata lor.

* Mi s-a spus ca Tolstoi, zise el, intra intr-o camera in care era un grup mic de oameni si intelegea totul despre ei in cincisprezece minute. Singura persoana din camera pe care nu o putea intelege era el insusi.

* Ascultai, era un continut aici, era un gand in forma unui labirint.

* Pentru cei trei mii de jucatori care inhaleaza oxigen din conducte la cazinoul Horseshoe, razboiul este deja un joc video, care se petrece pe o planeta fictiva.

* Ai auzit de Sophie’s Choice?intreba Ruth. Cartea? L-am auzit pe tipul care a scris-o, la radio, o data. Il intrebau la ce lucreaza, insa nu a vrut sa raspunda. Apoi, in timp ce se scuza fiindca nu a vrut sa spuna la ce lucra, a spus “Stiti, cred ca am scris deja cea mai intima si profunde carte pe care o voi putea scrie vreodata. Nu cred ca voi mai putea merge atat de departe inca o data. de acum incolo ar trebui sa incerc sa scriu comedii.[…]”

3. Tiganul

* Astfel incat atunci cand ridica privirea de pe manuscrise, ii trebuia o clipa sa recunoasca acele usi si camera dimprejurul sau – fusese pana in acel moment absorbita de dezgroparea si de stabilirea unor referinte cu privire la un detaliu din viata acestui scriitor francez, sapand amanuntit dedesuptul suprafetei lucrarii sale.

* Dupa spusele Annei, harta era un lucru ce merita pastrat si era posibil ca intr-o zi sa o puna in rama sis a o atarne in sufrageria ei de pe strada Divisadero din San Francisco, un miez secret al unei amintiri.

* Degetele de la mana dreapta trecura peste coarde, sase note se imprasitiara spre ea ca un eventai. Ii zambi scurt, apoi se cufunda in melodie si paru sac ante totul – clopote, tobe, o voce lipsa.

* Anna nu cunoscuse pe nimeni ca el. Parca nu exista pic de intuneric in el. Desi ii povestea despre o relatie de demult care-l redusese la tacere definitive, si cum aproape nu reusise sa iasa la lumina. Era de fapt pt prima data cand iesea din acea singuratate cu ea.

-- Exista oameni ca noi in lumea intreaga, spus Anna atunci, raniti intrucatva de faptul ca s-au indragostit – actul cel mai firesc, din cate se pare.

* Ii spuse ca exista un cantec pe care nu-l mai interpreta deoarece avea legatura cu acea istorie. Era despre o femeie care s-a ridicat din patul lor in mijlocul noptii si l-a parasite. […] Stia ca este cunoscut ca fiind timid si inocent, insa acum isi ascundea eul plin de cicatrice de prietenii sai. […] Nu avea cum sa se ascunda intr-un astfel de cantec care avea toate usile si toate ferestrele deschise, in asa fel incat sa poata iesi din el cu naturalete, raspunsurile antifonice amestecandu-se cu el ca si cum nu s-ar mai fi aflat pe scena.

* Si prima lor dupa-amiaza in camera de sus a casei fusese la fel de placuta, caci nici unul dintre ei nu-l iubea inca pe celalalt, asa ca nu existase nimic fatal sau fatidic in faptul ca se trezisera unul in bratele celuilalt, fata in fata, la distanta de o respiratie.

* Acest ‘cel mai mic spatiu posibil’ este unde si-ar dori Anna sa fie acum. Adevarul vietii ei iese la iveala doar in locuri precum acesta. Uneori simte nevoia sa se ascunda intr-un peisaj strain, asftel incat sa poata privi inapoi, la tumultul vietii sale, la violenta inca nediminuata a trupului sau gol si insangerat dintre tatal sau si Coop, acel moment de violenta care a deformat-o, i-a deformat pe toti. Anna, care pastreaza distanta fata de persoanele manioase sau violente, asa cum inca ii este frica de adevarata intimidate. […] Asa cum ea lucreaza cu arhive si descopera fiecare trecut in afara de al sau, iar si iar, deoarece al ei va ramane intotdeauna acolo.

* Ca si cum aceasta colectie ordonata de lucruri o reprezinta asa cum este. prin urmare, ne indragostim de fantome.

* “M-am nascut in Balzac – el a fost leaganul meu, padurea mea, calatoriile mele… el a inventat totul,” a scris Colette, aruncand o privire asupra tineretii sale.

* Ceea ce ii oferea noaptea lui Rafael era un caracter amorf unde fiecare lucru avea un scop. Ca si cum intunericul ar fi avut un limbaj musical ascuns.

* Puteai sa iti irosesti viata cu un dar? Daca nu-ti foloseai darul, era aceasta o tradare?

* Ceea ce era adiacent muzicii era muzica.

* Si astfel o cunoscuse tat ape enigma cu numele de Aria.

* Annei ii plac oamenii acestia lipsiti de istorie; pt ea acestia sunt la fel de necesari precum raurile subterane.

* A fost rugat sa cante, insa nu a facut-o; avea sa cante mai tarziu, cand ea avea sa locuiasca in el de mai mult timp, cand avea sa-si aiba culcusul in el. Atunci o va putea reprezenta, asa cum stia ca tatal sau avea sa ia asupra sa acele calitati ale Ariei cu care se luptase fara sa stie in trecut.

* Presupune cunoasterea prea profunda a celuilalt – caminul lui poate fi o capsula a trecutului sau a unui viitor posibil. […] Exista straturi de tainuire compulsiva in ea.

* In ciuda a tot ceea ce existase intre Coop si Anna in acele doua luni la ferma Petaluma, acestia ramasesera de nepatruns unul fata de altul. In realitate, se descoperisera pe ei insisi. In acest fel se puteau integra in lume. [..] Prin urmare exista intotdeauna si poate ca va exista mereu un labirint de drumuri nemarcate intre ea si ceilalti.

* ……. despre cum restul vietii sale fusese sfasiat in acel moment, iar ea devenise o fiinta cu o suta de caractere si de voci, si cu un nou nume.

* Asa descoperise Rafael intimitatea muzicii, acordurile sale ascunse, toate acele povestiri tainuite. De atunci, conflictele aveau sa fie in arta sa. Si, fiind inconjurat de intimitatea parintilor lui, stia ca trebuia sa incerce cumva sa o protejeze. Era tot fiul cel jucaus si iubit, insa mama observase cum se indeparta cu usurinta de conversatiile lor. Avea un mijloc de evadare din lumea reala. Ca si cum scaunul pe care statea era un cal cu care galopa peste distante necunoscute.

* Cand scriam, spuse barbatul, acesta era singurul moment cand gandeam. Ma asezam cu un caiet si un stlou si ma pierdam in cate-o poveste. […] Singuraticul in lumea sa fictive aglomerata si ocupata.

* Ultima oara cand isi vazuse tatal fusese in dimineata cand il vazuse plecand de la mormantul Ariei. Rafael ar fi avut nevoie de el in lunile care au urmat, sa-l convinga sa intre inapoi in lume. […] Rafael nu mai avea parinti. era ca si cum nici unul dintre parintii sai nu ar fi putut sa existe fara prezenta celuilalt. Rafael isi pierduse ambele aripi de protectie.

4. Din trecut

* Se ridica din schipatat in scara de la sa si era deodata eliberata. Astfel reusea sa descopere marile distante din interiorul sau.

* Si caii aveau demonii lor neasteptati.

* ……. el o invatase cum sa supravietuiasca in aceasta profesie a delictelor si a condamnarilor, cum sa accepte bariera fragile dintre cauza si efect, cum sa inteleaga ca prezentul modifica neintrerup trecutul, la fel cum trecutul reprezinta o mostenire ciudata care cade pe dos in viata unui individ, precum o imagine printr-o camera obscura. Tot ceea ce era consecvent reprezenta un principiu.

* -- Sora ta a incercat vreodata sa te contacteze?

-- Nu.

-- Atunci inseamna ca mai este inca tristete in viata ei.

* Indiferent de cum era lumina la Jacko’s ar fi trebuit pusa intr-o sticla, credea el; lumina aceasta ar fi trebuit sa o insoteasca pe aceasta femeie pretutindeni, unicul ei scop fiind sa o urmeze pentru tot restul vietii sale, despartindu-se de ea doar dupa ce avea sa fie coborata in pamant.

* O data deschise ochii si o vazu cativa centimetri mai departe, privindu-l, si se gandi dintr-odata cu teama ca arata ca Anna. Nu stia daca era o lentila prin care sa vada trecutul sau o ceata care sa-l anuleze.

* Isi dadu seama deodata ca el era cel dependent.

* Nu ii putea suporta absenta.

5. Persoana care a fost candva Anna

* Doar recitirea conteaza, spunea Nabokov. Si astfel forma ciudata a acelei clopotnite, care se intorcea asupra sa iar si iar, imi paru familiara. Caci traim cu acele amintiri din copilarie care se intrepatrund si rasuna pe durata intregii noastre vieti, asa cum bucatile imprastiate de sticla dintr-un caleidoscop reapar in forme noi si seamana cu un cantec in refrenele si rimele lor, alcatuind un singur monolog. Traim in permanenta in repetarea propriilor noastre povesti, indiferent de povestea pe care o spunem.

* Barbatii ca el parca s-ar ascunde in spatele profunzimii lor.

* Am fost martora nebuniei – nebuna pe deplin eu – zgariindu-i corpul si fata cu o bucata de sticla pentru a ma elibera de el, pe cand ma tinea strans de gat. Am ajuns sa cred ca nicio fiica nu a mai avut parte de o astfel de intimitate cu tatal sau, care incerca poate sa scoata diavolul din ea, strangand-o de gat. Indiferent de mania acestui episod, trebuie sa fi fost in el niste seminte de iubire teribila fata de mine. Insa nu gandeam asa pe atunci.

* Cine isi revine dupa astfel de evenimente? Intalnesti oameni chiar ajunsi la maturitate si descoperi ca la un punct anume, pe cararea delicate a vietii lor, au fost transformati in Valetul de Inima sau in Cinci de Trefla. Asta s-a intamplat, banuiesc, cu mine si Coop. Am devenit neinteligibil in secretele noastre, guvernati de sinele nostrum precedent. La fel cum Claire va fi, intr-un anume fel, intotdeauna apropiata de idila noastra, cea care si-a pierdut familia din cauza aceste povesti.

* Cei care au simtul unui orfan asupra istorirei iubesc istoria. Si vocea mea a devenit cea a unui orfan. Poate ca am devenit archivist, istoric, datorita vietii necunoscute a mamei mele, portretul ei abia schitat. Deoarece daca nu jefuiesti trecutul, absenta se hraneste din tine.

* Georges Wague, care a invatat-o mima pe Colette, a invat-o doua lucruri importante. A recunoscut o arta ascunsa in ea, faptul ca se putea reprezenta nu doar prin cuvinte. Aceasta femeie, realizase el, avea si alte calitati. Putea fi la fel de puternica si cand nu spunea nimic.

* Aici am invatat ca uneori patrundem in arta pt a ne ascunde in ea. Aici putem veni sa ne salvam, aici unde o voce la persoana a treia ne protejeaza. Asa cum este, in descrierea reala a Parisului din romanul Les Miserables, acea mica strada fictiva pe care Victor Hugo o pune la dispozitia lui Jean Valjean pentru a se strecura, pt a se ascunde de cei care-l urmareau. Care era denumirea acelei strazi fictive? Nu-mi mai aduc aminte. Stau pe strada Divisadero.

* Asta este ceea ce fac in munca mea, presupun. Ii caut in departare pe cei pe care i-am pierdut, in asa fel incat ii vad pretutindeni.

* Totusi, am simtit ca era ceva in acea voce articulata cu sugera o rana, asa cum unii pot uneori recunoaste o boala ascunsa in miscarea lenta a unui rege la stirile de la televizor.

* Segura avea in el o umbra si o blanda ezitare. Era precum o iubire naruita, si acesta senzatie imi era familiara.

* La un moment dat in acea ultima dimineata cu el, vorbise despre carti si despre cum semnalau acestea posibilitatile vietilor noastre, si imi recita ceea ce erau, in opinia sa, cele mai frumoasa randuri: “ Este menirea paginilor de fata sa arate daca mi-a fost dat sa devin eroul propriei mele vieti sau daca altuia i-a fost harazit acest loc.”

6. A intalni intamplator un nume

* Gotraskhalana este un termen in poetica sanscrita folosit atunci cand te referi la persoana iubita cu un alt nume, si inseamna, cuvant cu cuvant, “a intalni intamplator un nume”. […] In realitate, aceste accidente verbale arunca o lumina-fulger in creier, dezvaluind vastul sau muzeu de fapte si dorinte.

* Ne amintim primele lucruri pe care le invatam.

* O data cu uitarea, ce ramane din dorinta care il consumase pe Coop? Unde dispare? Obsesia, atat de bine ajustata, este asezata gresit in acesta pierdere dramatica a autobiografiei. […] Dorinta si obsesia sunt atat de fragile. Un organ, hipocampul, se inchide, si suntem redirectionati in gol.

* Toti trei, crezuse ea intotdeauna, alcatuiau un ecran japonez din trei panouri, fiecare dintre ele sufficient in sine, insa dezvaluind diferite calitati sau nuante in momentul in care erau situate unul langa celalalt. Acele erane aveau mai multa logica pt ea decat tablourile intr-un singur cadru din lumea ei, care existau in lipsa unui context.

* …..desi lucrul cel mai nedemn de incredere cu privire la caracterul si la propria noastra valoare este felul in care nu corespundem in realitate cu modul in care suntem vazuti de altii.

* Retraim povestile si ne vedem doar ca privitor sau ascultator, tobosarul din fundal care pastreaza ritmul.

* Altminteri mintea sa era ca acesta masa curata care nu-si mai amintea ca pe ea statusera cesti, sau farfurii, sau felii de paine, sau capul obosit al unei fete.