Intelepciune sau nebunie? - haiku

Henri Brunel -- Haiku: intelepciune sau nebunie?
PRO Editura si Tipografie, 2007

Am asteptat cu nerabdare sa incep cartea, pe care mi-am imaginat-o ca pe o analiza, nu neaparat exhaustiva, dar cel putin aprofundata, a poeziei haiku – istorie, sensuri si structura.

Poate este o problema sau o diferenta de perspectiva – a autorului si a mea, dar a fost o mare dezamagire, aproape direct proportionala cu masura asteptarilor. Nu ma asteptam sa fie o scriere atat de slaba, mai ales studiind cuprinsul, care anunta o abordare foarte interesanta.

Cartea este structurata in trei parti, fiecare cu o tematica diferita, dar, din punctul meu de vedere, tratata pueril si superficial:

I. Haiku/ II. Cum si de ce sa scriem haikuri / III. Haiku in scoala.

In prima parte sunt enuntate si aparent dezvoltate niste definitii asupra haiku-ului, fiecare capitol reprezintand raportul intre haiku si diverse motive recurente in acest fel de poezie:

(Poezia zenului/ Haiku-uri de toamna/ Meditatie/ Haiku si tandrete/ Haiku si umorul/ Haiku-ul si timpul inghetat/ Haiku si tacerea etc), autorul selectand cateva poezii apartinand autorilor clasici, altele creatii proprii, pe care le analizeaza banal, evidentiind evidentul, prin constructii si exclamatii de un patetism infiorator - nu ma refer la fiori de placere; nu emotioneaza, nici nu convinge; stilul este naiv, infantil, aproape telegrafic – foarte pe scurt raportat la cat ar fi fost de spus despre fiecare tema analizata.

Naiv este si cum stabileste trei categorii de incadrare ale haiku-urilor : haiku-uri usoare, haiku-uri dificile si haiku-uri foarte dificile : primele ne produc - sau induc mai degraba, o ‘atitudine de intampinare’; prin cele din a doua categorie privim dintr-o dubla perspectiva a existentei in sine a obiectului contemplat si a existentei acestuia in raport cu trairea nostra, iar prin cele din urma traim experienta pacii interioare, a armoniei si a iubirii supreme.

Cea de-a doua parte - este o pledoarie pentru perpetuarea haiku-ului, cu acea clasare a haiku-urilor in functie de mesaj, si asemanarile dintre haiku japonez si cel francez.

Ultima parte, este dedicata unui proiect de popularizare a haiku-lui in scoli : un atelier de intelegere si creare a haiku-lui in cateva clase dintr-o scoala din Carquefou-Loara Atlantica, cu rezultate si reactii surprinzatoare din partea fiecarui elev.

Traducerea titlului – fata de varianta originala - mi se pare foarte inspirata : Haiku intelepciune sau nebunie ? (vs Sages ou fous le haikus ?), este intr-adevar dihotomia care ar putea caracteriza un haiku, nu numai ca mesaj, dar si ca rezultat al unui proces de creatie.

Exista in unele momente ale cartii cateva constructii lexicale si vizuale atat de calme si armonioase, luminoase si poetice, care mi-au amintit puternic de Nicolae Steinhardt si al sau dialog cu Zaharia Sangeorzan.

* Poate fi cu adevarat prinsa eternitatea in pumnul inchis al unui poem ?

* [...] ‘Ce este un haiku ?’, acest miracol in poezie, acest scurt moment de epifanie, asezat intre doua taceri.

* Saptesprezece silabe, scurte ca un fulger, in care experienta existentiala se odihneste o clipa in causul palmei.

* Haiku-ul, acest “monostih”, spun maestrii, adica un singur vers articulat din trei parti, este o poezie a imediatului. Picatura de apa a clipei se transforma intr-un strop de cristal. Acesta este: timpul inghetat”.

* Tot asa este un haiku. O curba, o tusa simpla, care inseamna mai mult decat un tablou, o epigrama care spune mai mult decat un lung poem.

Este de apreciat si initiativa de a oferi in ultimele pagini ale cartii o selectie de site-uri web internationale, in franceza si engleza, dedicate haiku-urilor : antolgii in franceza, foto-haiku (haisha), bibliografii.

Bucati de "Intelepciune sau nebunie"

I. CE ESTE UN HAIKU ?

* Aparut in secolul al X-lea in Japonia, haiku este, in forma sa clasica, un poem in trei versuri scurte : cinci, sapte, si cinci silabe sau masuri. [...]
Totul este spus in cateva cuvinte precise si simple, care, abia exprimate, dispar indata. Umor, regret, elan, si misterul, si efemerul...

* Un haiku este un poem, adica, la fel ca orice poem, un efect al artei limabjului, care vizeaza sugerarea prin sens, imagine, ritm, a unei emotii, a unei stari de spirit. Dar este un poem singular, aproape un exercitiu spiritual.

* Iata un prim exemplu. Dar aceasta incercare de explicare nu va inlocui intuitia. Cititorul este artizanul poemului sau, el isi inventeaza propriul cantec.

Batranul stejar
contempla
florile de cires.

Stejarul simbolizeaza forta, soliditatea, permanenta. Nunta de stejar, la optzeci de ani de viata impreuna, reprezinta Everestul casatoriei !

Verbul « contempla » pune accentul pe rabdarea privirii, sugereaza o atitudine de meditatie.
Florile de cires sunt fragile, efemere, ele simbolizeaza in Japonia vremelnicia, nepermanenta.
Scena evocata in acest haiku pune fata in fata doua simboluri opuse. Dar, in acesta lume, totul se duce, totul este trecator, iar stejarul, chiar daca va trai o mie de ani, va trece si el, la fel ca florile de primavara.
Liniste...

* Autorul de haiku trebuie sa renunte cel mai adesea la adjective, si intotdeauna la metafore, la « viorile toamnei », la izbucniri, la manie, la romantism, la nostalgia de complezenta. Sa lucreze cu realitatea nuda. sa capteze cu forta imaginea, sa cuprinda cu totul in palme prezentul si sa lase loc tacerii. El se estompeaza, pentru a face sa se nasca o scanteie intr-o inima, pentru a da o sansa, cat de mica, absolutului. Vesnicia este acum.

* « Frumusetea se recunoaste prin exasperarea ei », scria Valery in Caietele sale.

* Ryokan, poet al tandretei, trezeste in noi un colt ascuns de incenta.
Spiritele melancoloce ma vor acuza, poate, ca vorbesc mai degraba despre tandrete decat despre compasiune. Tandretea este o calitate, compasiunea este o virtute. Cea mai inalta virtute a budismului, fara indoiala. Sa auzim ce spune despre aceasta Dalai Lama, intr-o carte intitulata chiar “Puterea compasiunii”:

“ Fiindca structura noastra globala (trupul si mintea) este adaptata la un mediu ce include iubirea, […] fiecare dintre noi este motivate de bunastarea celuilalt, independent de atitudinea pe care acesta ar putea sa o manifeste in privinta noastra. Acesta este compasiunea.
Compasiunea ramane un element fundamental, fara de care nici o activitate omeneasca nu poate avea utilitate.”

Cuvintele ne intind o capcana. Compasiune sau tandrete, ceea ce conteaza este gradul nostru de iubire. In cultura noastra, termenul “compasiune” are o usoara nuanta de severitate, de tristete, este apropiat de cuvantul “mila”, care adauga deseori nefericire nefericirii. Ryokan, care purta pe frunte pecetea inocentei, manifesta o atentie deosebita fata de ceilalti, extinsa pana la insecte si flori, cu atata dulceata usoara in muzicalitatea si caligrafia poemelor sale, atata bucurie senina, incat am preferat, in mod arbitrar, sa folosesc la adresa lui cuvantul “tandrete”.

* Tacerea spune mai mult decat cuvintele, si toti vorbitorii sunt alcatuiti din carne muritoare… ( Louis Rene Des Forets – Poemes de Samuel Wood)

* “Suntem o picatura de apa in oceanul cosmic. Dar picatura de apa stie ca oceanul se afla in ea?” se intreaba proverbul chinezesc.

* Iar haiku-ul, aceasta vorba scurta, poezie a zenului, clipa asezata la marginea tacerii ne face sa intelegem, aici si acum, prin referirea la pasare, la luna sau la bambus…. Acest schimb de iubire si, uneori, chiar fugitive, orbitoare clasritate a absolutului.

* Matsuo Munefusa, zis Basho, este considerat cel mai mare poet de haiku. […] Haiku sunt aproape intotdeauna concluzia unei povestiri de calatorie, a unui lung poem, a cuvintelor de intelepciune.

* [...] Facand acesta, ii recunosc o viata proprie, o personalitate unica, chiar daca ea reflecta inca latura mea umana si respirata pe care o cunosc. Nu mai sunt absorbit intru totul de emotia mea sau de profitul meu. Stejarul nu mai reprezinta doar o sursa de profit, baza visurilor mele, el exista. Nu mai sunt identificat, scufundat in realitate, si, pentru ca stejarul exista, exist si eu. Pe acest drum dificil, intuitia preia controlul. Haiku-ul este o scoala a luciditatii, adica o progresie spre lumina, o recunoastere a celuilalt, si respect, si echitate, si intelepciune. Urmand firul haiku-ului, devin, daca ma abandonez jocului, un foc aprins in noapte, o constiinta treaza.



II. CUM SI DE CE SA CITIM SI SA SCRIEM HAIKU-URI

* Haiku-urile propuse sunt clasate in trei categorii: usoare, dificile si foarte dificile. Aceasta repartitie nu se sprijina pe varsta sau pe cunoastere, ci ia in considerare calitatile intuitive ale fiecaruia in parte, capacitatea sa de a se detasa de modelele si ideile receptionate, libertatea sa interioara.

* Maestrii japonezi de haiku-uri: Basho, Saikaku, Buson, Issa, Shiki, Soseki etc

* Cuvintele poemului culeg un moment fugar din viata noastra, ele sesizeaza realitatea cea mai banala, cea cotidiana, si aproape ne-o arunca in fata. Au misiunea de a ne oblige sa privim altfel realitatea, sa o descoperim, rabufnitoare si noua, sa o vedem. Apoi cuvintele poemului se risipesc, pentru a nu retine nejustificat atentia, pentru a nu ecrana. Grea meserie.
Forma trebuie sa arda pt a se inalta flacara haiku-lui.

* Nu traiesc in lume, spunea Heraclit, traiesc in lumea ‘mea’.

* Traim de obicei intr-un raport de falsa dualitate cu mediul nostru. Credem ca vedem fiintele si lucrurile, si nu vedem prin ele decat umbra noastra, doarintele noastre, temerile noastre, interesul nostrum. Haiku-ul ne inclina spre mai multa echitate. Ne propune sa adoptam o atitudine de intampinare.



III. HAIKU-UL IN SCOALA

* Sunt convins de multa vreme ca exista o fericita coincidenta intre copii si poezia haiku. O capacitate de a trai intens timpul present, o sensibilitate proaspata, libera de obisnuinta, de reguli si de coduri, gata de a fi desteptata. Limpezimea imediata din haiku, acesta poezie atat de simpla si totodata atat de bogata, se armonizeaza firesc cu copilaria.

* Barza tipa

cu o voce care sfasaie

bananierul.

* Un stol de grauri,

o mana de graunte

aruncata in nori.

* Din varful ierbii,

indata ce se prabuseste

licuriciul se inalta.

(Basho)

* Fluturele este un postas

el face turul

florilor.

* Deasupra mea

zgomotul matasos

al unui stol de grauri.

* Fetita

in drum spre scoala

numara stelele.

* Un nor portocaliu

intorc capul

este gri.

* Un trandafir

dupa aversa

unde se va schimba?

* Un fluture distrat

s-a asezat pe buza mea

cum am devenit floare.

* Intre nori

o spartura de soare

inima mea se strecoara prin ea.

* Acest firicel de ceata

atat de fragil

oare sa il culeg?

* Sarutul lunii

Cu apa din baltoaca

Este nesfarsit.

(Henri Brunel -- Haiku: intelepciune sau nebunie?
PRO Editura si Tipografie, 2007 )

aurelia c. marin -- cutia de scrisori

Aurelia C. Marin -- Cutia de scrisori

editura Universal Dalsi, 2004

Un amestec – as zice eu – cam lipsit de originalitate de tipologii poetice – avangardism (dada), parnasianism si postmodernism, reflectat la nivel grafic in lipsa punctuatiei si a majusculelor, cu particularitatea (nu stiu cat de proprie, dat fiind faptul ca o intalnim si la Teodor Duna) incadrarii fiecari poezii intre ghilimele ; la nivel conceptual – lipsa unor teme recurente, care sa creeze un imaginar poetic propriu scriiturii si scriitoarei, aparenta ideilor/imaginilor poetice redate sub hipnoza, irational si subconstient ; totusi constructii si sintagme originale privind alaturarea termenilor (fie antitetici, fie incompatibili semnatic). Spre deosebire de dada, unde este evidenta lipsa mesajului la nivel frastic (referire la les cadavres exquis intr-una dintre poezii), aici exista si tema si subiect la ambele nivele - frastic si conceptual.

Exista unele imagini deosebite, dar in acelasi timp banale, scriiturii lipsindu-i acea sclipire care ar fi putut-o extrage din anonimat.

*******

EXISTA

“exista cineva care umbla

si cauta si tremura plange

cu toate ca e orb mut cu functiile vitale

in colaps tremura cauta se grabeste fatal

poate e un om mancat de multa despartire“

POATE ASA

“in rugul zilei cu o piatra alba tatuata pe frunte

blestemam culorile subtiate, aerul chinuit refuzand sa respire

val dupa val cu inegale puteri apa ineca ce mai puteam avea

fluturi esmeralde fanati in sicriul obitelor

pe fiecare os bratari si inele de nisip care uita –

violentat

drumul inainte inapoi cu poze si flashuri

agrava mesajul

era o lumina cu prea multa patima

susurand verde inchis pe dinafara chiparosii garantau

profunzimile

frumoasa nostalgie a lor la sfatul ce avea sa devina

amintire ma identifica

intru ce asteptam alaturi strigatul sa-ti trimit inapoi

cu forul noptii

pielea incinsa cu sfoara pe maini

doua fasii sangerand

poate asa ma vei gasi“

CATIFELAREA IMPURA

“ in ciuda rozelor albe zatandu-si dulceata in noi

ramanem o veghe adanc schimbatoare

geometric randuit aerul sapa aceeasi magie extatica

aceleasi obsesii multpatimite

privindu-ma

privind cum scanteiez in tine bobul de argint otravit

reflexele semnalizeaza pericol

sarpele isi intinde trupul genuin echilibrand watii

amperii si ohmii

tineri fiind practicam imolati catifelarea impura

in ritualul erotic iti vorbesc despre moarte si intunecare

mariile fluvii

sentimentele se contracta si tresari peste orbitele mele

ingreunate cu opiu

niste salcii tacute mai jos cresc si continua

vuietul linistii lumii

nici-o cainta nu acopera groapa in care zac

si pun seminte in mana de pamant

care ne-a facut si ne tine “

GOTIC

“mana-n mana intr-o clopotnita

as putea sfasaia norii pana la maduvas

ma aplec peste margine si privesc linistita in jos

accesibile doar ochiului meu inegalabile comori

sub lacatul cap de boa constrictor

intr-un calice decorato con fiori bianchi

imi sangera inima

“curata desfatare“ spuneai mai degraba

sedus de noaptea ademenitoare si atat de senina

ne indreptam spre poarta nehotarata candva

las privirea in urma

o flacara de lumanare“

CERTIFICATUL

“evenimentele zilnice bat la usa acolo unde nimeresc

obosite de alergatura si panda asteapta sa fie luate in seama

uneori cineva le deschide preferand orice risc indoielii,

poate vrea sa auda o amintire draga si mult

prea indepartata,

eu zac in pat bolnava de varsat de vant

cu manusi catifelate pana la umar –

amestecand intr-un pahar gladiole crini si violete

infirmiera imi explicase ce se cuvine,

citea Freud

un fel de subconstent atemporal lupta din greu

sa razbata cu minima claritate

prevestitor indelung zambetul tau imi saruta genunchii

raspundeam chemarii prin gropi cu pasul descult in aburul

pamantului mult prea indifferent

desi m-am ferit incepusem lese sa uit si continuam

desacralizarea legamantului

odata ajunsa cu trup si suflet statuie romana fara cap

imi creasem legenda

drapata in pliuri de marmura ruginita

pe timpul noptii mi-a curs din nari grindina rosie

prevestitor indelung zambetul tau venea de foarte departe

la sfarsitul toamnei Infirmiera mi-a eliberat certificatul

cu acel mod de a trai prin ceea ce am ramas pentru altii ”

DOI MESTECENI

” cata deznadeje aveam aseara pe fruntea albastra in sus

probabil umblam pe malul paraului Frate cautand salciile

disparute in voie fara de voie nu le mai gaseam

tanguinindu-si evanescent echilibrul

parca ar fi fost supte in hruba pamantului ca o indurare

poate aveau de mult contract sa fie lasate in pace

sa aiba cu adevarat linistea lor

impinsa in jos lipeam cu spinarea o poarta gata sa cada si ea

bolnava de gol doar cateva sipci cu icsul in cuie slabite

” ca desi voi umba sperietoare in mijlocul mortii n-am sa urlu”

juram abandonata acolo ca si cum cel care nu era de fata

asculta toate acestea dar nu as intelege ce avea sa raspunda

malul amputa pasii scufunda plansul

« orice poti rata in afara de viata » scria superstitios

ori in bataie de joc pe o foaie de agenda agatata in ciot

langa mine palid si incapatanat de a nu dispera Gabriel Angelo

isi ingropa bocancii de alpinist cu divinul sentiment

al luciditatii si al urcusului

la trei zile pe malul paraului Frate

s-au inaltat doi mesteceni

Unul se pregatea de nunta Celalalt tacea”

UN TRANDAFIR VIOLET DE MATASE

” pleca ingerul

galopa aievea tacut rotindu-si bratele strapunse

in forma de cruce

exista intre tine si el o placere amara, un secret

bine platit cu fiecare lacrima refuzata sa cada

pe dinauntru cearcanul perfect nituit

neasteptat cerul s-a rupt zguduit

de umbra pamantului care trecea pe acolo

cu un fosnet tandru ingerul a ridicat la el jertfele

aruncate in florile de ploaie

exista intre tine si el o placere amara, un secret

bine platit cu fiecare lacrima refuzata sa cada

culcusit in scorbura tapitata cu paie si lut din Egipt

priveai detasat Arborele neintrerupt cu chin si indarjire –

in ascensiunea lui pasarile-rodii giuvaere cat pumnul

galopa aievea tacuta rotindu-si bratele strapunse

cu tinte inflorite nu ma uita

in slujba intemeierii Stapana ingerilor pulveriza

ambra si verniuri sacrale

n-a schitat un semn, un gest marunt care sa deduca mantuire

palida si sacerdotala statea de paza intre doi ciprii

condamnata la tacere

m-a indoliat cu un trandafir violet de matase ”

BARIERELE VAZDUHULUI

” in tineretea mea din acesta lume dusa

printre galaxii cu puterea luminii

se arunca umbra in fata pasului urmator

ademenit intr-acolo

se facea intuneric, asteptam miezul noptii

inevitabil sa sune postasul

imi trimiteam scrisori de dragoste de cristal

si de ura

ideale, devastatoare

nauca

am calatorit apoi cu vaporul, croaziera pe Mediterana

o castigasem bifand correct grile consecrate

adancimii cu linistea

in creier sinapsele alienate violete de parma tardiv

probabil nevezatoare comandantul ma invita

sa ii acord intaiul vals

muselinele spulberate pe sub talpi de roua

cu strangere de inima

vertijul dulce-amarui

din ce in ce mai greu

din ce in ce ”

INTALNIRE DE GRADUL TREI

” tin minte ca si cum totul s-ar fi petrecut aievea

basm in nodul orbitelor mele ravasite prin perne

dinspre zid lumina scazu alternand asperitati moliciunii

ar fi trebuit sa stim dragul meu, ar fi trebuit sa stim

acel peisaj incremenit incoltit de incertitudini

gara menita dramatic un loc

semne fragile copaci fara frunze fara vecinatati fara umbra

« incotro descult cu sacosa de plastic in mana »

un sarpe mi se-ncolacea cu inghetatele-i spledori

pe dupa sani pe dupa umeri

in uriasa despartire ca de la sine vorbele

un hau profund

m-am vazut pe mine alaturi asa in capatul scarilor

treptele jos iedera vraiste lunecau nelimitat unduioase

masinaria caderii functiona difuz emanand semnale atomice

patratul unul intr-altul cu moarte garanta sau nu

desprinderea pasului

purtai o redingota neagra din pene

mi-ai intins mana”

Veni, Vidi, Vidic

A trecut mai mult de o luna deja de la acele 90 de minute pe care le voi purta cu mine intreaga viata: 28 martie 2009 – ziua in care Nemanja a devenit realitate concreta; ca si cum o idee se transforma din abstract in fizic.

este ciudat cum, realitatea redata de imagini – poze sau tv - o percep atat de diferit, impersonal, distant; stiu ca man utd exista, ca existenta lor este o realitate, dar cat timp reprezinta o imagine - statica sau in miscare - exista doar ca o realitate intangibila, indepartata, o realitate estompata in mitic, in semi-existenta.
[desi dupa ultimele sezoane, multi s-ar putea intreaba daca nu cumva utd nu reprezinta doar o himera - imaginea perfectiunii, produs al imaginatiei unui eu colectiv.
cine stie insa cat din ceea ce (credem ca) vedem exista cu adevarat.]

Sunt cateva momente in viata mea pe care as vrea sa le pot retrai sau revedea oricand, inregistrate undeva, pe retina, sau dincolo de amintire - un repeat al trecutului disponibil oricand. Si senzatiile ; as trece iar si iar prin frigul din seara in care l-am vazut pe Vida, fara nicio ezitare. I-as urla numele din nou, in aviditatea unei priviri, as canta glory glory man utd iar ca sa ma simt mai aproape de echipa.

Meciul nu stiu cum a fost; pentru mine pe teren s-a aflat un singur jucator, un singur om, aproape o singura echipa. A lor.

Viii-dic… pare un poem in sine numele lui… Neeee-maaa-njjja… l`am repetat de atat de multe ori incat parca s`a transformat in substantiv comun; Vidic poate la fel de bine sa insemne aer, sau apa, sau vis… ceva zilnic, fara de care existanta umana ar fi imposibila…atitudinea lui, si chipul, incrancenarea si sacrificiul – un poem in proza, un poem eroic.

… inca mai zambesc; tamp, asa cum zambeam dupa finala trecuta de champions league, cand in mintea mea persista ‘these are the chaaaaampioooooons !!!!’

L`am vazut pe Nemanja Vidic... zambet absolut cretin…

+++++

Retorice II

Daca ‘non’ este ceva gen prefix sau particula negativa, atunci « şalant » ce inseamna ?