In ultima vreme orice asteapta sa fie scris - foaie, fila, pagina, hartie, alba, albastra, colorata, imi paralizeaza mintea, lasand in mine doar umbra unei idei, ceva ce parca as fi gandit candva, departe, in vis.
Cand raman iar cu mine, gandurile isi reiau asaltul, mai puternice, mai frumos slefuite, mai armonioase -- un fond fara forma.
Chiar si aceste randuri exista pt ca mi le-am repetat continuu, continuu, continuu pana cand nu le-am mai putut uita, si privirea hartiei nu m-a mai speriat; traiesc un fel de teama in fata nescrisului, o paralizie care intensifica apasarea tacerilor mele, tinand demonii tot inauntru.
xxx
In niciun caz nu trebuie sa scrii "la norma"!
ReplyDeleteDe ce trebuie sa te asezi in fata "nescrisului" daca ideea nu se afla deja acolo unde trebuie, in minte sau in ...suflet?!
Daca demonii raman inauntru, inseamna ca n-au crescut destul
ReplyDelete@emilescu: ideile se joaca de-a v-ati ascunselea cu mine si cu hartia :)
ReplyDelete@bhuttu: daca tii cu Utd nu inseamna ca-ti poti da cu parerea despre orice fel de demon sau diavol :p
pastreaza-ti tu demonii, sa creasca in tine, pana cand vei lua forma lor; eu ii vreau pe ai mei afara; un du-te vino creativ :)
Pai tot intr-un joc al incompletitudinii o sa te regasesti, de fiecare data cand ii scoti. Desi e o atitudine oarecum practica. O sa creezi, dar n-o sa gasesti linistea. Ma gandesc...
ReplyDeletepai cine a pomenit ceva de liniste? :) in fine...
ReplyDeleteEdith Sitwell :p
ReplyDeleteNu confunda linistea cu tacerea...
ReplyDelete