Tot cautand o sosetica ratacita de perechea ei ca urmare a misterului - masina de spalat, si reconstituind traseul sosetelei buclucase de la masinarie la uscator, intrebandu-ma retoric si cu voce mirata "A vazut cineva o sosetica?", m-am pomenit fredonand in sine-mi un cantecel de copilarie:
"Am pierdut o batistuta/
Cine mi-o afla-o/
Eu il rog sa mi-o aduca/
Ca ma bate/cearta mama."
Nu am acordat niciodata atentie sensului; in copilarie il cantam doar pentru ca-mi placea deosebit constructia "cine mi-o afla-o" - deosebita de comunul "a gasi". Am avut insa un moment de 'sudden clarity clarence': desi verbele sunt la pers I sg, subiectul nu este cel al predicatului - persoana care recita, nici batistuta, nici intamplarea, ci gasitorul - cel care poate a gasit un obiect care nu este al lui, si l-a pastrat; este un cantecel care sugereaza ca insusirea unor lucruri care nu-ti apartin are efect (negativ) asupra persoanei careia ii apartin, si care le-a ratacit accidental.
Nu este deloc un cantecel inocent, cu rime pentru copii si cuvinte alese exclusiv dupa criteriul fonetic, nici un cantecel gen mica-publicitate, ci unul de responsabilizare si empatizare. Cu cat ma gandesc mai mult la el, cu ma uimesc mai mult intelepciunea versurilor si subtilitatile semnificatiei. Un cantec-invatatura, o bucata de "Cuore - inima de copil" in versuri...
No comments:
Post a Comment