la Solitude, din nou

Mai trist si apasator decat un tramvai gol, este imaginea unui batran - singur pe o banca de cartier, inconjurat de zgomotul orasului si linistea gradinii de bloc, intr-o zi cu soare de primavara...

*****

Un tramvai gol este mult mai trist decat un metrou gol; poate pt ca in metrou, din lipsa de vizual, privesti asupra propriului sine, in timp ce in tramvai, prezenta oricarei imagini din afara, a exteriorului viu, animat, face, prin comparatie cu golul din jur, (ca) singuratea sa urle infiorator...

Imi place cuvantul - ‘la solitude’... singuratate, loneliness, soledad, solitudine - toate par putin neslefuite, dar ”la solitude!” – parca ar fi exact tiparul unui personaj dintr-o scriere romantica : ravasitor, fragil, visator, trist... un singur cuvant, si parca simt cat toate minutele de Sonata Lunii...

(la Solitude - 2011)