Definitii in versuri

Pur trandafir, batut in cuie

de diamant, pe crucea mea

Si care-n fiece miscare

pierzi cu-o petala cate-o stea.

(tudor arghezi – psalm de taina)

Mereu mi-au parut versificarea unei bucati din sensurile lui ‘consort/consoarta’...

And my name is Nigel

nigel kennedy quintet
bucharest masters of jazz festival
24 nov 2008 - sala palatului

Imi place Nigel Kennedy; nebunia lui, muzica, atitudinea, jazzul, Aston Villa, gesturile lui absolut adorabile. Insa, concert-ul Nigel Kennedy Quintet de acum doua seri, mi-a parut a fi o experienta de « o data in viata » - in sensul ca un singur concert este destul pentru a descoperi si omul si muzica.

Poate am gresit eu ca m-am imbuibat cu muzica lui toata ziua ante-concert, incat muzica nu m-a mai surprins cu nimic ; am apreciat virtuozitatea, ritmul si improvizatia, insa doar atat.

Este o stare de ritm pur care doar atrage, fara a coplesi ascultatorul : iti permiti sa gandesti, sa respiri, sa scrii, sa privesti publicul, fara a avea sentimentul sau teama ca pierzi ceva iremediabil, ca rasuflarea ta acopera un sunet de neregasit altfel – or eu, dupa orele petrecute cu muzica lui, asteptam sa ma copleseasca, sa-mi taie resuflarea, sa vad, sa aud si sa gandesc muzica.

Poate a fost si structura sau mai degraba contextul concertului in sine, care nu permitea deconectarea totala de exterior, pentru ca Nigel Kennedy este un stil - aparte, ce-i drept, de a se apropia de public. Poate conteaza spectacolul inaintea muzicii.

M-am regasit totusi in multi dintre cei de langa mine, care traiau ritmul precum il traisem eu toata ziua : poate ca ascultau pentru prima oara, sau chiar reusisera sa se piarda in atmosfera. Pentru ca este o muzica de atmosfera.

Poate muzica lui trebuie ascultata cu pauze de timp pentru a redesoperi extazul ritmului. Poate concertul leonard cohen mi-a schimbat simtirea muzicii. Poate a fost semni-obscuriatatea din sala, cand eu am nevoie de intuneric. poate a fost doar un moment.

Si totusi... inca mai ascult Nice bottle of Beaujolair, innit.

Gaudeamus 2008

19-23 noiembrie 2008, romexpo

Pe listutza de achizitii, figureaza asa :

* lacomie – elfriede jelinek

* acid sulfuric – amelie nothomb

* despre eroi si morminte – ernesto sabato

+ altele cateva carora nu la voi putea rezista

Pt ca “Pianista” a fost aproape la fel de epuizanta psihic precum Crima si pedeapsa, pentru ca pana acum mi-a placut tot ceea ce am citit de Amelie, si pentru ca am inceput sa citesc “Despre eroi” in format electronic si m-am oprit – este genul de carte care trebuie savurata si simtita, atinsa fizic, pagina cu pagina, pentru ca scrierea mi-a parut atat de speciala, incat apropierea de ea trebuie sa fie completa.

Dintre evenimentele zilnice, am ochit cateva lansari, la care mai ca as merge :

* 19 nov 2008 – la stand
17.30 – editura poirom – cartea romaneasca
Lansare carte: "O pasăre pe sârmă" - Ioana Nicolae
Prezintă: Ioana Pârvulescu, Marius Chivu, T. O. Bobe

* 20 nov 2008 – la stand
14.00 - 15.00 – edituta paralela 45
Lansare carte: "O istorie critică a literaturii române" - Nicolae Manolescu
Invitaţi: Nicolae Manolescu, Călin Vlasie, Mircea Cărtărescu

14.00 – editura poirom – cartea romaneasca
Lansare carte: "Dimineaţa poeţilor. Eseu despre începuturile poeziei române" - Eugen Simion
Prezintă: Alex Ştefănescu, Daniel Cristea-Enache

* 21 nov 2008 – la stand
15.00 – editura poirom – cartea romaneasca
Lansare romane recent recompensate cu două dintre cele mai importante distincţii literare din lume: "Al cincilea copil" - Doris Lessing (Premiul Nobel, 2007), "Scurta şi minunata viaţă a lui Oscar Wao" - Junot Diaz (Premiul Pulitzer, 2008)
Prezintă: Magda Teodorescu, Ioan T. Morar, Anca Băicoianu, Bogdan-Alexandru Stănescu

Programul complet aici.

1 albastru/ luna

Albastrul lunii noiembrie sunt NanoFlowers -- o imbinare fascinanta intre stiinta si arta...
Pentru cine, ce si cum, aici .

the Man with the Golden Cue

Paul Hunter

14 oct 1978 – 9 oct 2006

Pentru ca vreau sa mi-l amintesc prin existenta lui, si nu prin moarte…

Welsh Open -- 1998/ 2002

British Open -- 2002

Masters -- 2001/ 2002/ 2004

1 albastru/ luna

Imaginea lunii octombrie este chiar un albastru inefabil - surprins absolut fascinant... si ma fascineaza totul la aceasta poza: de la contraste, formele aparent nedefinite, dar care pot crea o poveste, pana la variatiunile pe o culoare data...
Pentru mai multe inefabile, swiss si blogul lui de incantat privirea...

Et les lilas sont morts...

Charles Aznavour în concert (CHARLES AZNAVOUR-Franţa, 2004) – duminica, 5 octombrie 2008, tvr cultural

Am urmarit asadar concertul aniversar – la implinirea varstei de 80 de ani – pe scena palais de congres din paris. Este ciudat cum parea atat de batran pe scena ; dar vocea aceasi. Nu am privit...am ascultat doar. Asa cum nu l-am putut privi indelung nici pe Adamo, cu fiul sau, invitati recent la o emisiune pe tv5.

Si este ciudat cum pentru mine eminescu va arata mereu ca in acea poza de la 19 ani, audrey hepburn ca in roman holiday, paul newman va avea intotdeauna chipul din the sting, adamo imaginea din pozele colectionate de mama in tinerete, marin sorescu nu va avea deloc, iar nichita vreo doua-trei...

Pentru ca este ciudat cum nu pot privi anumite fiinte ca imbatranind – fie ca se conserva tinere printr-o imagine, prin voce, sau traindu-mi alaturi zi de zi. Fiinte la a caror varsta nu ma pot adapta, pentru ca este de neconceput sa dispara, pentru ca in viata care pentru noi trece, ei trebuie sa reprezinte reperul, refugiul imobil care va fi intotdeauna acolo, asteptandu-te printr-o o secventa dintr-un film, o melodie, cuvinte, ori doar o mangaiere cand plangi, cand suferi, sau in momente cand iti amintesti ca si ei sunt oameni...

Sau poate este teama ca varsta lor este oglinda varstei tale, ca trecerea lor prin viata, inseamna si imbatranirea ta – o constientizare, poate brusca, a propriei tale existente, asa cum kyo din la condition humaine a lui malraux, are revelatia propriei existente ascultandu-si vocea inregistrata – momente identice, prin dedublarea din tine, si perceperea imaginii tale din exterior ; si, prin iesirea din tine, renuntarea la a raporta totul la propria persoana, amestecul cu Ceilalti, abdicarea de la a fi special, devenind din « eu », persoana a III-a.

Si uneori, unul dintre acesti oameni nemuritori moare. Personal sau nu, ti-a devenit nemuritor prin scrieri, melodii, sau imagini, ori pentru ca ti-a fost fizic alaturi de-a lungul timpului, ascuns sau nu, mereu parte din viata ta.

Si pentru moment universul se naruie, pierzi echilibrul, stabilitatea si refugiul; nemuritorul tau a fost om, si tu nu ai vazut. Sau nu ai vrut. Si intrebarile... tristetea, durerea, remuscarea. Si dorul. Si promisiunea ca nu vei uita. De el, de ceilalti - deodata efemeri, din viata ta. Si daca esti destul de norocos vei stii ca a fost mandru de tine, doar pentru ca te iubea, si dragostea e oarba, si cand iubesti nu judeci, poate doar critici constructiv. Iar daca nu esti, nu poti decat sa te intrebi daca ceea ce ai lasat in urma pana acum - trecutul si prezentul tau l-ar fi putut face mandru de tine. Si poate te rusinezi putin. Si promiti din nou ca nu vei uita ca a fost, ca intr-un fel sau altul va fi mandru de tine – pentru ca iti este inca dor de el, pentru ca uneori plangi, pentru ca intr-o zi cu ploaie ai preferat caldura de acasa in locul responsabilitatii. Dar vei uita. Pana la urmatorul nemuritor...

Quant au hasard des jours,
Je m'en vais faire un tour,
A mon ancienne adresse,
Je ne reconnais plus,
Ni les murs, ni les rues,
Qu'y ont vus ma jeunesse,
En haut d'un escalier,
Je cherche l'atelier dont plus rien ne subsiste,
Dans son nouveau décor,
Momtmartre semble triste,
Et les lilas sont morts...

leonard cohen experienced

Dance me to your beauty with a burning violin
Dance me through the panic 'til I'm gathered safely in
Lift me like an olive branch and be my homeward dove
Dance me to the end of love
Dance me to the end of love…

Cam asa a sunat inceputul transei… si toate melodiile au fost o stare continua de hipnoza; o stare de ‘sentimentalizare’ – acea stare in care nu mai traiesti ganduri sau idei, logica sau ratiune, ci sentimente… simti imperceptibil cum devii un sentiment, alaturi de multe alte sentimente aflate langa tine. Asa am aflat ca sentimentele nu canta; doar vibreaza, absorb muzica si emotii, retraiesc versuri si le radau prin aplauze. Pentru ca dincolo de categoria de muzica usor diferita, altfel nu-mi pot explica diferenta de trairi dintre concertul de ieri, al lui Bryan Adams, si cel de azi; daca primului iti permiti sa-i acoperi vocea cu glasul tau, la Leonard Cohen cuvintele paralizeaza…nu poti..este glasul lui, hipnoza, starea de gratie…


Privindu-l pe scena a fost momentul in care a incetat sa ma reprezinte un videoclip pe mtv sau youtube, o melodie la radio sau winamp, o poza, un articol sau o stire…a devenit el – o Fiinta cu oase si carne ca si noi; ne-om, dar Fiinta. Si totusi, in ciuda cuvintelor, amuzamentului, prieteniei aratate noua, pentru moment m-am intrebat cum poate el fi uman. Din nou i-am perceput existenta acolo, pe scena, l-am privit iar pentru a ma convinge de realitatea prezentei lui, dar incapabila inca sa-l privesc ca pe un om.
Poate ca este glasul lui, sau poezia si armonia pe care cumva, le iradiaza; sau cum devii special – public sau instrumentist, doar pt ca el isi ridica palaria pentru tine – el, Leonard Cohen devine umil in fata ta; poate este privirea – acea privire a carei lumina raneste sufletul...


Un concert Leonard Cohen este o experienta coplesitoare – poezia si muzica capata o forma noua, reorchestrata, cathartica; si, desi ascultat obsesiv, nu ai ascultat Leonard Cohen decat daca ti-a cantat el. Live.


* First set
dance me to the end of love
the future
ain’t no cure for love
bird on the wire
everybody knows
in my secret life
who by fire
hey, that’s no way to say goodbye
anthem

* Second set
tower of song
suzanne
the gypsy’s wife
boogie street
hallelujah
democracy
I’m your man
take this waltz

* Encores
so long marianne
first we take manhattan
sisters of mercy
if it be your will
closing time
I tried to leave you
whither thou goest
famous blue raincoat
(21 septembrie 2008, Stadionul Arcul de Triumf)

cirque du soleil sau tentatia visului

…if you have no voice, SCREAM;

…if you have no legs, RUN;

…if you have no hope, INVENT.

Alegria este un taram magic... este lumea unde traiesc fiinte fara constrangerea pamantului, a oaselor, si, aparent, fara constrangerea durerii fizice ; este locul in care te intrebi daca nu cumva lumea noastra cotidiana ascunde vreun alt univers unde limitele dintre cer, pamant si foc sunt sterse... o lume cu Atlasi, Icari si Nimfe – entitati, ne-oameni cu aspect uman, care pot indoi metale, arde focul sau zbura ca o plutire...

Ei sunt exceptiile lumii noastre obisnuite. Se joaca cu limita maxima a rezistentei fizice; un joc in care un milimetru sau o privire absenta poate reprezenta diferenta dintre viata sau moarte. Un joc care transforma actiuni si gesturi banale in Arta ; unde fiecare miscare este studiata, si aproape fiecare clipire este parte din Spectacol...

Poveste, lumina, costume, sunet, coregrafie, culori, senzatii, totul se armonizeaza intr-o sinestezie absoluta.

Coregrafia si spectacolul sunt Perfectiune, cu tot relativul sau. Cred cu convingere ca o reprezentatie mai buna decat aceasta nu ar putea insemna decat alienare, nebunie, depasirea granitelor rationalului, ca spectator.

Iar la final, cand efectele spectacolului vizual se estompeaza, cuvintele de inceput isi capata sensul : neputinta este putinta... limitele pot fi depasite... imposibilul este posibil...

Cirque du soleil pare a fi vis, iar trezirea din starea de spectator bulversare... si singur in camera aplauzi hipnotic impreuna cu publicul, pt ca este un sentiment incontrolabil, dincolo de logica si de obisnuit...

Cirque du soleil - site oficial
alegria - cirque du soleil/ francesca guignol (youtube)

1 albastru/ luna

Pentru ca au trecut deja trei etape de Premier League, pentru ca emotiile penalty-urilor din finala CL au fost unice, pentru ca doua zi am zambit tamp de fericire….pentru un intreg sezon de trairi intense si victorii, pentru acel meci impotriva lui Portsmouth cu vreo 15 minute de Rio in poarta… pentru ca nu voi spune niciodata van der Sar, Ferdinand, Vidic, Ferguson, Ronaldo sau Evra cand pentru mine au devenit Edvin, Rio, Nemanja, Sir, Cris si Patrice...pentru lacrimile de dupa Supercupa Europei... pentru ca ei sunt atat de aproape de a fi perfecti...pentru Ruud si Eric...pentru felul lui Sir de a se bucura si saltul lui Nani de dupa fiecare gol personal... pentru modestia lui Giggs, pentru privirea putin melancolica a lui Gary Neville, pentru zambetul lui Edvin si buzele lui Rio...pentru jocul pana la sacrifiu a lui Carlitos si Nemanja... pentru 6 februarie 1958...

a sarajevo rose

Exista un loc unde trandafirii au parfum de tristete; moarte, crima si speranta…

"A Sarajevo rose - the characteristic pattern of a mortar impact on a footpath. Whenever a mortar killed more than three people the scar that the mortar shell left of the ground is filled in with red resin. These scars look like roses, thus the name.
Unfortunately you will not have to walk far to find a Sarajevo Rose; they are everywhere. "

Si totusi, dincolo de simbolul lor imediat si impresionant, cu totii purtam propriul buchet de astfel de trandafiri ...

It started with...

-- Mi-e dor de tine.

-- Abia acum ? Dar cand esti langa mine si clipesti ?...

Si totusi…

...nebunie, sau doar placerea de a scrie ?...

Scrisori din camera de alaturi

Cand a incetat El - Marin Sorescu - sa mai fie, eu abia descopeream placerea ‘cetitului’...

De fiecare data cand il citesc ma intreb cum ar fi fost sa ma fi nascut eu mai devreme...sau el mai tarziu, dar sa ramana el.

Mi s-au impus desigur, vederii imagini cu el ; dar eu stiu ca ma fascineaza iubirile stupide, anti-asteptari, anti-estimari, irationale, fara explicatie, sau electrizate de vreo cauza, din infinitele cauze posibile...

Ar fi fost poate, singurul scriitor caruia chiar i-as fi scris ; probabil, paralizata de aceasi teama a insuficientei semanticii in fata sentimentelor ar fi rezultat o extrema : ceva fie extrem de inexpresiv, fie extrem de intens-desuet...

si poate mi-ar fi raspuns ; atunci i-as fi venerat scrisul, cu dezamagirea de a-i fi descoperit omenescul. Sau nu mi-ar fi raspuns, si as fi regretat slabiciunea in fata cuvintelor mele si a scrierilor lui...

Si cum sa nu te fascineze joaca lui de-a cuvintele...cand aseaza un sens propriu langa altul figurat si invers, si le schimba, le transforma, pentru a le reda apoi sensul...nu ludic, care aparent domina scrierea, ci unul profund tragic, trist, si in aceasi masura Uman.

Si pe tine te iubesc pentru o cauza – de cand te-am intalnit – pierduta...

*************

Şi cu toate că-mi suport

Cu destul stoicism

Soarta mea de granit,

Câteodată mă pomenesc urlând:

Circulaţi numai pe partea carosabilă

A sufletului meu,

Barbarilor!

(Muntele)

*****

Că, uite, bărbile lor

Mă zgârie

Când mi-alint de ele sufletul.

(Barbatii)

*****

Vine o vreme

Când trebuie să tragem sub noi

O linie neagră

Şi să facem socoteala.

Câteva momente când era să fim fericiţi.

Câteva momente când era să fim frumoşi.

Câteva momente când era să fim geniali. [...]

Toate acestea fac un viitor luminos

­Pe care l-am trăit.

O femeie pe care am iubit-o

Şi cu aceeaşi femeie care nu ne-a iubit

Fac zero. [...]

(Contabilitate)

*****

Ceasul s-a-ntors cu spatele la timp.

Era bolnav ceasul şi, simţindu-şi sfârşitul,

Poate că s-a gândit şi el

La un rai al obiectelor care mor,

Unde ceasurile se potrivesc singure

După inima lui Dumnezeu

Şi deşteptătoarele sună şi ziua şi noaptea

Învierea stelelor.

(Cu spatele)

*****

Dumnezeu a observat

Această creaţie deşănţată a lui Adam.

L-a chemat la el, l-a sictirit dumnezeieşte,

Şi l-a izgonit din rai

Pentru suprarealism.

(Adam)

*****

Când am insomnie,

Seara, înainte de culcare,

Iau un atlas istoric

Cu puţină apă.

(Istorioterapie)

*****

A mai trecut o oră,

Au mai rămas încă patru,

Apa clocoteşte în baie,

Casc şi mă uit pe fereastră,

Privesc după soare care nu mai apune

Şi mă plictisesc îngrozitor.

(Seneca)

*****

Când se dă de leacul unei boli

Toţi cei care au pierit de acea boală

Ar trebui să învie

Şi să-şi trăiască în continuare

Restul de zile

Până la îmbolnăvirea de o altă boală

Al cărei leac n-a fost încă descoperit.

(Leac)

*****

De câte ori închid citatul,

Simt în mine

Nu ştiu ce secretă jubilaţie

De poliţist:

L-am închis şi pe-ăsta,

Mama lui de porc!

(Am inchis citatul)

*****

O carte, odată scrisă,

Nu produce imunitate la scris.

Te vei îmbolnăvi de microbul

Cărţii următoare.

Şi tot asa...

Ca o veşnică stare de gripă,

Cu un milion de rădăcini

De microbi.

(Bolnav de carte)

*****

Eu mut o zi alba,

El muta o zi neagra.

Eu inaintez un vis,

El mi-l ia la razboi.

El imi ataca plamanii,

Eu ma gandesc un an la spital,

Fac o combinatie stralucita

Si-i castig o zi neagra. [...]

Dar, uite, jumatate din viata mea

E scoasa pe margine.

- O sa-ti dau sah si-ti pierzi optimismul,

Imi spune el.

- Nu-i nimic, glumesc eu,

Fac rocada sentimentelor.

In spatele meu sotia, copiii,

Soarele, luna si ceilalti chibiti

Tremura pentru orice miscare a mea.

Eu imi aprind o tigara

Si continui partida.

(Sah)

*****

Cum o mai duceti cu fericirea?

Multumesc, nu-mi raspundeti.

Nu am timp de raspunsuri,

Abia daca am timp sa pun intrebari

[...]

Iar fata aceea, iata,

Se uita la mine cu sufletul...

Nu, draga, nu te deranja sa ma iubesti.

O cafea neagra voi servi, totusi

Din mana ta.

Imi place ca tu stii s-o faci

Amara.

(Am zarit lumina)

1 albastru/ luna

'Albastrul' lunii august este tot o poza; pt ca albastrul ei este indescriptibil, pt cei doi caluti de mare absolut adorabili, si pt ca-mi aminteste de una dintre melodiile mele de melancolie preferate...

Blue, blue, my world is blue

Blue is my world now I'm without you
Gray, gray, my life is gray

Cold is my heart since you went away

Red, red, my eyes are red
Crying for you alone in my bed
Green, green, my jealous heart
I doubted you and now we're apart

When we met how the bright sun shone
Then love died, now the rainbow is gone

Black, black, the nights I've known
Longing for you so lost and alone
Gone, gone, the love we knew
Blue is my world now I'm without you.
(love is blue - al martino --> pe youtube)

(l'amour est bleu @diavoli - flickr.com)

'Let’s put a smile on that face!'

Iata ca a trecut o saptamana de cand am vazut the dark knight si pot spune ca este un film care persista; nu prin intriga, efecte speciale sau semnificatie, ci prin Personaj; unul singur – Joker.

Desigur distributia, ca personaje secundare, este exceptionala si poate reprezenta cel putin un motiv de vizionare: michael cane (alfred) -- morgan freeman (lucius fox) – gary oldman (gordon) – interpretarea este grozava, dar personajele lor sunt astfel construite cat sa-si indeplineasca rolul in desfasurarea actiunii, fara ca totusi sa se evidentieze.

Nici chiar Christian Bale, chiar daca cel mai reusit Batman de pana acum nu izbuteste sa faca din personajul sau un erou care sa copleseasca ; si asta deoarece, in acest film al seriei, inca de la inceput, Batman nu a fost construit ca sa impresioneze...este un personaj fermecator, dar liniar ; iar ca evolutie, poate fi raportat antagonic doar la Harvey Dent – ambii indragostiti de Rachel, unul cavalerul misterios al orasului, celalalt cel care nu se teme sa-si dezvaluie identitatea, unul incalcand legea, celalalt respectand-o, si amandoi luptand pt Dreptate. Insa, in timp ce Batman va combate ideea de Rau pentru a razbuna moartea lui Rachel, Dent va deveni el insusi o concretizare a Raului.

Povestea este simpla, construita pe aceeasi dichotomie de dintotdeauna : Bine/ Rau ; deznodamantul nu se vrea imprevizibil, desfasurarea actiunii, insa, da. Si este, prin evolutia personajului negativ. Cum efectele speciale nu au abundat, povestea nu s-a centrat pe actiune – care dealtfel a fost atat de intensa, incat am impresia ca filmul nici nu a avut coloana sonora - tind sa cred ca aproape intregul film a fost axat in jurul lui Joker – personajul cel mai bine construit al peliculei.

Daca Batman a fost... Batman – un segment drept, fara variatii, cu comportament previzibil, intotdeauna fidel principiilor sale, Joker a fost fascinant – imprevizibil si sclipitor, inselator si derutant pana la ultima scena a filmului ; unul cu reguli si convingeri, celalalt cu o teorie : folosind impulsul potrivit, oricine poate deveni din justitiar, un proscris, din ocrototit, atacator.

Si, desi actiunea deruteaza, intreaga desfasurare a filmului se concentreaza in jurul demonstrarii acestei teorii ; cand sa crezi ca planul lui Joker viza recuperarea banilor mafiei, ca Rachel a murit ca razbunare, se dovedeste ca uciderea ei reprezenta in fapt declansatorul transformarii lui Dent - in primul rand pentru a-si exemplifica practic ideea, si abia mai apoi pt a distruge credibilitatea procurorului, facilitand astfel eliberarea baietilor rai ; brusc scenele de inceput capata o alta semnificatie. Din acesta perspectiva, si chiar daca in scena oamenilor de pe cele doua vapoare primeaza umanitatea*, Joker si-a concretizat planul perfect, lui Batman revenindu-i rolul de a interveni propriu-zis si simbolic doar in scena de final.

Ar fi nedrept in ceea ce ma priveste sa nu dezvolt putin impresia scenei mentionate mai sus - scena care mi-a placut in aceasi masura in care m-a dezamagit ; m-a dezamagit pentru ca nu cred in oameni, si am convingerea ca intr-o situatie reala deznodamandul ar fi fost altul, si in acelasi timp mi-a placut, pentru ca intr-un fel sau altul, cu totii avem nevoie sa credem in oamneni si in umanitate – motivul pentru care, probabil, majoritatea filmelor, mai ales cele in genul acestuia Trebuie sa aiba un astfel final fericit si optimist.

Un personaj dostoievskian spunea : « daca ar fi nevoie sa aleg intre Hristos si Adevar, as ramane cu Hristos impotriva Adevarului » ...sau cu Joker.

Poate ca atunci cand toate povestile au fost deja spuse, si toti eroii inventati, este nevoie de Personaje precum Joker – prin care care intriga sa se construiasca la nivelul imprevizibilului si al ideilor.

***********

The Joker: You just couldn't let me go could you? This is what happens when an unstoppable force meets an immovable object. You truly are incorruptible aren't you? You won't kill me out of some misplaced sense of self-righteousness, and I won't kill you, because you're just too much fun. I think you and I are destined to do this forever.
Batman: You'll be in a padded cell forever.
The Joker: Maybe we can share one. Then we'll be doubling up the rate this city's inhabitants are losing their minds.

***********

The Joker: You see, nobody panics when things go according to plan. Even if the plan is horrifying. If I told people that a gangbanger was going to get shot, or a busload of soldiers was going to get blown up, nobody would panic. Because it's all part of the plan. But tell people that one tiny little mayor is going to die and everyone loses their minds!

The Joker: Introduce a little anarchy. Upset the established order and everything becomes chaos.
[with the gun in Two-Face's hand, he places the gun to his forehead]
The Joker: I'm an agent of chaos. Oh, and you know the thing about chaos? It's fair.
[Two-Face pauses and takes out his coin]
Two-Face: [showing the unscarred side] You live.
The Joker: Mm-hm.
Two-Face: [showing the scarred side] You die.
The Joker: Now we're talking!

***********

Batman: Why do you want to kill me?
The Joker: Kill you? I don't want to kill you! What would I do without you? Go back to ripping off mob dealers? No, no, you... you complete me.

***********

The Joker: I had a vision, of a world without Batman. The mob ground out a little profit and the police tried to shut them down, one block at a time. And it was so... boring. I've had a change of heart. I don't want Mr.Reese spoiling everything, but why should I have all the fun? Let's give someone else a chance. If Coleman Reese isn't dead in sixty minutes then I blow up a hospital.

***********

Batman: What did you do?
The Joker: I took Gotham's white knight, and brought him down to our level. It wasn't hard. Y'see, madness, as you know, is like gravity. All it takes is a little...push.

***********

The Joker: You'll see, I'll show you, that when the chips are down, these uh... civilized people, they'll eat each other.

***********

The Joker: Tonight you are all going to be part of a *social experiment*.

***********

The Joker: Do you wanna know why I use a knife? Guns are too quick. You can't savor all the... little... emotions. In... you see, in their last moments, people show you who they really are. So in a way, I know your friends better than you ever did. Would you like to know which of them were cowards?

***********

"Let’s put a smile on that face!" And....Why so serious?"