Rar

Ploua, ploua, ploua, 

Vreme de betie 

Si s-asculti pustiul, 

Ce melancolie! 

Ploua... abundent si galagios, cu lumini de argint in stralucirea felinarelor, si ma gandesc ca de acesta data nimeni nu si-a mai inchis ferestrele ca sa nu ploua in casa. 

Intind mana in ploaie... cu cata desfatare a primit pielea mea atingerea racoroasa a ploii, cu cata aviditate trebuie sa o primeasca Pamantul! O ascult batandu-mi in pervaz si lovind asfaltul, parand a nu fi ploaie, ci doar fosnetul copacilor in vant sau furtuna. Incepe sa se astearna pe mine, desi doar o privesc indeaproape, adapostita inca intre ziduri. Din cand in cand, isi confirma viziual prezenta, si lumina ei imi zaboveste, secunde, in privire. Devin toata numai simturi... 

Cata sete mi-a fost de fapt de ploaie, si dor... ploaia caniculei, sau ploaia altor meleaguri, ploaia care incetoseaza orizontul, poarta adieri si amintiri, si-mi face trupul sa arda...

A*Man

Dupa momentul Muhammad Ali de la Ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice, am crezut ca nimic nu ma mai poate impresiona intr-atat, in acel alt fel de lacrimi -- asteptam recorduri, imnul national, intamplari de viata, dar nimic care sa ma tulbure mai mult decat povestile lacrimogene gen "Dansez pentru tine". 

 A urmat insa, drumul "in orb" al lui Florin Georgescu, pe bicicleta, pana la Londra, si am privit apoi, primul schimb de "tricouri" pe care l-am vazut vreodata, in atletism - semi-finala la 400m masculin, intre Kirani James si Oscar Pistorius; Kirani James - cel care castigase semi-finala respectiva (si ulterior finala), si Oscar Pistorius (primul atlet cu picioarele amputate care s-a calificat si, deci, a participat la Olimpiada). Abia atunci l-am vazut, de fapt, pe Oscar Pistorius -- obisnuinta cu o asa-zisa normailitate, care pierde din vedere - la propriu, iata - detaliile definitorii in si pentru viata celor carora le lipsesc. Un exercitiu de umilinta.

 "You're not disabled by the disabilities you have, you are able by the abilities you have." (Oscar Pistorius) 

 

(guardian.co.uk)

(zimbio.com)

(exclusivnews.ro)

Retorice XIX

Uof, fluturi! Fluturi peste tot!!!

aMAZEme

Din seria evenimentelor culturale care se desfasoara in Londra paralel cu Olimpiada, pentru a marca existenta-i si a o sarbatori, ceea ce ma incanta, farmeca si fascineaza este ideea aMAZEme - un labirint din carti, in forma amprentelor lui Jorge Luis Borges. 

Sunt cucerita si ametita de aceasta idee - pe langa felul armonios in care se intersecteaza cu titurile operelor si a temelor predilecte lui, ''Labyrinths'' - numele sub care o bogata antologie-traducere de proza scurta a fost publicata in limba engleza, cititorul de Borges in engleza identificandu-l practic cu ideea de labirint, ceea ce aproape (ca) ma lesina de emotie este faptul ca, lasand la o parte felul meu de a mangaia paginile sau cuvintele pe care le citesc, Borges, devine cumva si mai personal, aproape de intim, palpabil; ce poate fi mai incantator decat posibilitatea de a te plimba fizic printre liniile amprentelor lui, asa cum iti plimbi imaginatia in Uqbar ori printre randurile scrierilor sale - ambele unice, apartindu-i lui si numai lui, si tot restul de simbolistica si analogii care se subinteleg?!

Urmele atingerii lui Borges sub forma de carti si randuri. De carti...

Mi-a făcut semn să mă apropii de el. Mîna lui s-a întins ca să-mi strîngă mîna. M-am ferit; îmi era frică să nu ne confundăm definitiv.

aMAZEme -- London 2012
Labyrinths -- J.L. Borges

1 albastru/ luna

Albastrul lunii este olimpic. Poate pentru ca ma entuziasmeaza din nou victoriile noastre, poate pentru ca am timp sa urmaresc competitiile, din nou, poate este Orasul, sau poate trecerea timpului care ma reapropie de copilarie; pe masura ce imi reamintesc detalii - pierdute voit sau nu - de demult, descopar ca pasiunile si visurile copilariei inca ma mai definesc si, ceea ce stiam deja si este evident, sunt ceea ce m-a creat.
Nu stiu daca "poate" separat sau impreuna, sau ce determina ce, sau daca.

sursa foto: http://blog.virtuemarttemplates.org

Mini-madeleine

Printre atatea sporturi si transmisiuni in direct, am reusit sa urmaresc ieri integral aproape, evolutiile la gimnastica feminina: toate cele nush cate echipe, sub-grupe, rotatii samd. Nu stiu de ce am hotarat sa nu pierd nimic - poate nostalgia orasului, regrete, poate melancolia emotiilor copilariei cand spatarul de la canapea devenea un fel de barna, iar patul rampa de sarituri, si deveneam, pe rand, Lavinia Milosovici, Gina Gogean et comp. In fine.

La un moment dat, in timpul exercitiului la sol al uneia dintre concurente, chinezoaica cred, si fara legatura cu programul interpretat de ea, mi s-a parut ca acorduri din melodie ar aduce cu sunetele spadelor in duel. Brusc, pentru cateva momente, privirea mea a retrait intens imaginile legendare ale duelului pe gheata interpretat de Philippe Candeloro, la Nagano in 1998. Apoi totul s-a reintors la normal.

Ciudat cum gimastica si patinaj, o olimpiada de vara si una de iarna, orase si ani s-au intrepatruns in mintea mea, de la o micro-bucata de melodie.

Frematari

Idei si idei si idei care imi freamata in minte, ca niste fulgi de zapada care plutesc continuu, in directii haotice, fara sa se depuna... zac intr-un fel de no man's land, intre reverie si somnolenta, si parca as face un om de zapada, daca nu mi s-ar topi inca din ganduri...

1 albastru/ luna

sursa foto: pinterest

Un univers in nuante de albstru/ bleu/ turquoise cu alb, locul de plutire intre cer si mare, de zambit lumii intregi sau de regasire la sfarsitul unei zile cu ploaie, de (dez-)intristare, si (re-)fericire.
Camera mea ideala ar trebui sa vietuiasca la mansarda, mai degraba ascunsa de intuneric decat expusa luminii, este cocheta si poarta numai stralucirea propriilor felinare si Miracle; vara emana parfum de tei; viseaza in albastru, isi transforma biblioteca si masa de scris in portaluri catre alte lumi, si se rasfata intr-un pat in care se cufunda contempland stelele si luna, si ninsoarea, si primavara copacilor - in vis sau in trezie...
Imi doresc sa-mi gasesc, candva, camera ideala. Uneori insa, cea mai buna camera pentru mine, sunt eu...

Caro

Cateva ore ramase pana cand ceea ce traiam virtual mi se intampla in realitate: Caro Emerald in concert. Atatea seri in care mi-am organizat propriul concert Caro pe youtube, ascultand melodii interpretate live in studio, minunandu-ma de fiecare data de vocea ei zambitoare si tandra, careia i se potrivesc perfect ritmurile de jazz, atmosfera de inceput de secol XX, versurile, sentimentul de vacanta, de armonie, de "totul este posibil" si mutat muntii din loc. Totul la ea i se potriveste si mi se potriveste deopotriva, si cu cat ascult Caro mai des, cu atat ma cucereste mai mult. 

Ah, ce sentiment de entuziasm nebun ma cuprinde! Fericire sau ceva gen... mai sa-mi pierd controlul cuvintelor...

"And every thought i have turns the language blue..."

just one dance

stuck

that man
the other woman
a night like this

zzZzz

Cand toate simturile incep treptat sa mi se estompeze si sa intre in repaus, cand trupul meu aflat in pozitia ideala de dormit parca ar pluti pe un nor de somn si vise, cand singurul lucru care m-ar mai putea urni este un gandac sau un fluture, parca tot ce lipseste din acesta stare de beatitudine este zgomotul imposibil al propriului meu sforait. Simt nevoia absolut tampita de a sforai – nu acel sforait pe care toti il putem imita in joaca, ci nevoia unui sforait autentic – acel sforait semn al relaxarii totale, al vulnerabilitatii sau al unei oboseli peste masura, sforaitul din toti plamanii sau fosele nazale, sforaitul care, in linistea noptii, parca ar veni dintr-o alta lume.
Nu reusesc, si stiu ca nu pot, pt ca m-am auzit candva, prin vis, in momentele de maxima oboseala, pufaind.
 Tind sa cred ca, uneori, sforaitul este o forma de exprimare a unui soi de fericire sau liniste sufleteasca, sau de pierdere de exterior, insa singura forma ramasa de constientizare a propriei existente (ceva care scoate zgomote trebuie ca exista).
Daca mi-as mai aminti lecturile de demult despre calatoriile astrale, as crede ca sforaitul este trupul chemandu-si sufletul inapoi, sau un fel de far/ pista de aterizare pentru suflet - care isi recunoaste corpul dupa sunetul sforaitului.
In fine. Din cate am cercetat, deosebirea (mecanica?) dintre mine si preafericitii sforaitori nu ar fi pozitia trupului, a capului ori a oboselii acumulate peste zi, ci lipsa polipilor (nazali) – operati prin copilarie.
Oh, blestematie!

Moonshine

‎"Well my eyes are closed, but my heart's on fire

>Because the clock is approaching the midnight hour

I leave my window open, all the lights are out

And from the darkest night comes the lightest shout"

katie melua -- moonshine

Cam asa si cu mine...

(sursa foto: aici )

24 mai 1966

* "I didn't study; I live. You can't study these things - life teaches them to you. You don't find them in a book... I've read a lot of Socrates on Page 3 of the Sun."

* "Sometimes in life one experiences an emotion which is so strong that it is difficult to think, or to reason. Sometimes you get submerged by emotion. I think it's very important to express it - which doesn't necessarily mean hitting someone. I am very mistrustful of people who are constantly over-intellectualising things. It kills passion. You have to allow yourself to lose control from time to time."

* "I feel close to the rebelliousness and vigor of the youth here. Perhaps time will separate us, but nobody can deny that here, behind the windows of Manchester, there is an insane love of football, of celebration and of music."

* "I am God."

* "Football is like making love, if you can't last 90 minutes like me, you wont win"

* "I had heart, and I know without heart you cannot play."

* "No, it is me." (After being asked whether Zinédine Zidane or Michel Platini was the greatest-ever French footballer)

* "Goals are like babies... They are all beautiful."

Lecturi cu jazz

16 mai 2012 - Cafe at Foyle's/ Ray's Jazz Stage

Zhenya Strigalev/Liam Noble Duo

Am fost zilele trecute la Cafe at Foyle's pentru o serata de jazz cu Zhenya Strigalev/Liam Noble Duo. Nu stiam ce si cum, dar am fost, sunt incantata si de muzica si de atmosfera: un soi de jazz avangardist, un neo-jazz, unde saxofonul este in disonanta cu pianul, antrenand urechea in a percepe doua feluri de linii melodice concomitent, iar creierul in alegerea uneia pe care sa o urmeze constient. Pentru ca pianul era in surdina, am ales saxofonul - un fel de anti-muzica, dintr-un instrument pe care in mod obisnuit il percep ca romantic. Duo-urile au alternat cu solo-urile ilustrand maiestria fiecarui muzician, si mi-au incantat in sfarsit simturile (- pana atunci putin inhibate de ceea ce percepeam a fi dezacord), alaturi de aroma de cafea, vanilie sau ceai de lamaie care m-a inconjurat de la vecinii de muzica si lectura. Mai mult nu ma pricep sa spun, decat ca Foyle's Cafe este un fel de amestec intre cafenea si sala de lectura, un loc de stat, savurat o carte asortata cu ciocolata calda, inghetata si jazz, intr-o atmosfera unde sunetele muzicii si cuvintele cartii se percep deosebit - o sinestezie aproape totala.

(sursa foto: laptopfriendlycafes.com)

Despre faptul ca dupa concert am vizitat libariile Foyles - care se intind si se inalta pe vreo 4 niveluri, ca m-am simtit saraca si nefericita, ca mi-as fi dorit nshpe mii de carti, ca desi aproape toata viata mea inseamna carti, inca mai am atatea de stiut, nu mai "zic" nimic...

how to write good -- frank l. visco

Imi place prea mult ca sa se piarda.

1 albastru/ luna

Se pare ca albastrul meu se arata mai rar decat speram; am gasit insa unul colosal, surprins de Mazi in bazarul din Istambul. Imi doresc asa ceva, suprem! Unul, trei, cinci... sa-mi schimbe culoare privirii si a sentimentelor.
Te poti pierde intr-o culoare, in lumina, asa cum calatoresti intr-o carte, melodie sau privire; iar uneori, cele mai frumoase calatorii sunt in culorile propriilor ganduri...