1 albastru/ luna

Albastrul lunii este olimpic. Poate pentru ca ma entuziasmeaza din nou victoriile noastre, poate pentru ca am timp sa urmaresc competitiile, din nou, poate este Orasul, sau poate trecerea timpului care ma reapropie de copilarie; pe masura ce imi reamintesc detalii - pierdute voit sau nu - de demult, descopar ca pasiunile si visurile copilariei inca ma mai definesc si, ceea ce stiam deja si este evident, sunt ceea ce m-a creat.
Nu stiu daca "poate" separat sau impreuna, sau ce determina ce, sau daca.

sursa foto: http://blog.virtuemarttemplates.org

Mini-madeleine

Printre atatea sporturi si transmisiuni in direct, am reusit sa urmaresc ieri integral aproape, evolutiile la gimnastica feminina: toate cele nush cate echipe, sub-grupe, rotatii samd. Nu stiu de ce am hotarat sa nu pierd nimic - poate nostalgia orasului, regrete, poate melancolia emotiilor copilariei cand spatarul de la canapea devenea un fel de barna, iar patul rampa de sarituri, si deveneam, pe rand, Lavinia Milosovici, Gina Gogean et comp. In fine.

La un moment dat, in timpul exercitiului la sol al uneia dintre concurente, chinezoaica cred, si fara legatura cu programul interpretat de ea, mi s-a parut ca acorduri din melodie ar aduce cu sunetele spadelor in duel. Brusc, pentru cateva momente, privirea mea a retrait intens imaginile legendare ale duelului pe gheata interpretat de Philippe Candeloro, la Nagano in 1998. Apoi totul s-a reintors la normal.

Ciudat cum gimastica si patinaj, o olimpiada de vara si una de iarna, orase si ani s-au intrepatruns in mintea mea, de la o micro-bucata de melodie.

Frematari

Idei si idei si idei care imi freamata in minte, ca niste fulgi de zapada care plutesc continuu, in directii haotice, fara sa se depuna... zac intr-un fel de no man's land, intre reverie si somnolenta, si parca as face un om de zapada, daca nu mi s-ar topi inca din ganduri...

1 albastru/ luna

sursa foto: pinterest

Un univers in nuante de albstru/ bleu/ turquoise cu alb, locul de plutire intre cer si mare, de zambit lumii intregi sau de regasire la sfarsitul unei zile cu ploaie, de (dez-)intristare, si (re-)fericire.
Camera mea ideala ar trebui sa vietuiasca la mansarda, mai degraba ascunsa de intuneric decat expusa luminii, este cocheta si poarta numai stralucirea propriilor felinare si Miracle; vara emana parfum de tei; viseaza in albastru, isi transforma biblioteca si masa de scris in portaluri catre alte lumi, si se rasfata intr-un pat in care se cufunda contempland stelele si luna, si ninsoarea, si primavara copacilor - in vis sau in trezie...
Imi doresc sa-mi gasesc, candva, camera ideala. Uneori insa, cea mai buna camera pentru mine, sunt eu...

Caro

Cateva ore ramase pana cand ceea ce traiam virtual mi se intampla in realitate: Caro Emerald in concert. Atatea seri in care mi-am organizat propriul concert Caro pe youtube, ascultand melodii interpretate live in studio, minunandu-ma de fiecare data de vocea ei zambitoare si tandra, careia i se potrivesc perfect ritmurile de jazz, atmosfera de inceput de secol XX, versurile, sentimentul de vacanta, de armonie, de "totul este posibil" si mutat muntii din loc. Totul la ea i se potriveste si mi se potriveste deopotriva, si cu cat ascult Caro mai des, cu atat ma cucereste mai mult. 

Ah, ce sentiment de entuziasm nebun ma cuprinde! Fericire sau ceva gen... mai sa-mi pierd controlul cuvintelor...

"And every thought i have turns the language blue..."

just one dance

stuck

that man
the other woman
a night like this

zzZzz

Cand toate simturile incep treptat sa mi se estompeze si sa intre in repaus, cand trupul meu aflat in pozitia ideala de dormit parca ar pluti pe un nor de somn si vise, cand singurul lucru care m-ar mai putea urni este un gandac sau un fluture, parca tot ce lipseste din acesta stare de beatitudine este zgomotul imposibil al propriului meu sforait. Simt nevoia absolut tampita de a sforai – nu acel sforait pe care toti il putem imita in joaca, ci nevoia unui sforait autentic – acel sforait semn al relaxarii totale, al vulnerabilitatii sau al unei oboseli peste masura, sforaitul din toti plamanii sau fosele nazale, sforaitul care, in linistea noptii, parca ar veni dintr-o alta lume.
Nu reusesc, si stiu ca nu pot, pt ca m-am auzit candva, prin vis, in momentele de maxima oboseala, pufaind.
 Tind sa cred ca, uneori, sforaitul este o forma de exprimare a unui soi de fericire sau liniste sufleteasca, sau de pierdere de exterior, insa singura forma ramasa de constientizare a propriei existente (ceva care scoate zgomote trebuie ca exista).
Daca mi-as mai aminti lecturile de demult despre calatoriile astrale, as crede ca sforaitul este trupul chemandu-si sufletul inapoi, sau un fel de far/ pista de aterizare pentru suflet - care isi recunoaste corpul dupa sunetul sforaitului.
In fine. Din cate am cercetat, deosebirea (mecanica?) dintre mine si preafericitii sforaitori nu ar fi pozitia trupului, a capului ori a oboselii acumulate peste zi, ci lipsa polipilor (nazali) – operati prin copilarie.
Oh, blestematie!

Moonshine

‎"Well my eyes are closed, but my heart's on fire

>Because the clock is approaching the midnight hour

I leave my window open, all the lights are out

And from the darkest night comes the lightest shout"

katie melua -- moonshine

Cam asa si cu mine...

(sursa foto: aici )

24 mai 1966

* "I didn't study; I live. You can't study these things - life teaches them to you. You don't find them in a book... I've read a lot of Socrates on Page 3 of the Sun."

* "Sometimes in life one experiences an emotion which is so strong that it is difficult to think, or to reason. Sometimes you get submerged by emotion. I think it's very important to express it - which doesn't necessarily mean hitting someone. I am very mistrustful of people who are constantly over-intellectualising things. It kills passion. You have to allow yourself to lose control from time to time."

* "I feel close to the rebelliousness and vigor of the youth here. Perhaps time will separate us, but nobody can deny that here, behind the windows of Manchester, there is an insane love of football, of celebration and of music."

* "I am God."

* "Football is like making love, if you can't last 90 minutes like me, you wont win"

* "I had heart, and I know without heart you cannot play."

* "No, it is me." (After being asked whether Zinédine Zidane or Michel Platini was the greatest-ever French footballer)

* "Goals are like babies... They are all beautiful."

Lecturi cu jazz

16 mai 2012 - Cafe at Foyle's/ Ray's Jazz Stage

Zhenya Strigalev/Liam Noble Duo

Am fost zilele trecute la Cafe at Foyle's pentru o serata de jazz cu Zhenya Strigalev/Liam Noble Duo. Nu stiam ce si cum, dar am fost, sunt incantata si de muzica si de atmosfera: un soi de jazz avangardist, un neo-jazz, unde saxofonul este in disonanta cu pianul, antrenand urechea in a percepe doua feluri de linii melodice concomitent, iar creierul in alegerea uneia pe care sa o urmeze constient. Pentru ca pianul era in surdina, am ales saxofonul - un fel de anti-muzica, dintr-un instrument pe care in mod obisnuit il percep ca romantic. Duo-urile au alternat cu solo-urile ilustrand maiestria fiecarui muzician, si mi-au incantat in sfarsit simturile (- pana atunci putin inhibate de ceea ce percepeam a fi dezacord), alaturi de aroma de cafea, vanilie sau ceai de lamaie care m-a inconjurat de la vecinii de muzica si lectura. Mai mult nu ma pricep sa spun, decat ca Foyle's Cafe este un fel de amestec intre cafenea si sala de lectura, un loc de stat, savurat o carte asortata cu ciocolata calda, inghetata si jazz, intr-o atmosfera unde sunetele muzicii si cuvintele cartii se percep deosebit - o sinestezie aproape totala.

(sursa foto: laptopfriendlycafes.com)

Despre faptul ca dupa concert am vizitat libariile Foyles - care se intind si se inalta pe vreo 4 niveluri, ca m-am simtit saraca si nefericita, ca mi-as fi dorit nshpe mii de carti, ca desi aproape toata viata mea inseamna carti, inca mai am atatea de stiut, nu mai "zic" nimic...

how to write good -- frank l. visco

Imi place prea mult ca sa se piarda.

1 albastru/ luna

Se pare ca albastrul meu se arata mai rar decat speram; am gasit insa unul colosal, surprins de Mazi in bazarul din Istambul. Imi doresc asa ceva, suprem! Unul, trei, cinci... sa-mi schimbe culoare privirii si a sentimentelor.
Te poti pierde intr-o culoare, in lumina, asa cum calatoresti intr-o carte, melodie sau privire; iar uneori, cele mai frumoase calatorii sunt in culorile propriilor ganduri...

Reminder

 

 (sursa foto: lavieboston.com)

* De printat zeci si zeci de pagini si de lipit pe retina, in ganduri si de suflet.;

* De cautat curcubeie si lumina chiar si prin ploaie.

* De detoxificat de cei/ ceea ce intuneca orice forma de zambet, sentimente, speranta sau idee de creatie.

* De redevenit si regasit Eu.

* De reintors la viata.

Everyman's Poetry

Tocmai ce am rasfoit o mini-antologie de poezie de Yeats - Selected poems; pe langa ca editura are un motto reprezentativ: Everyman's Poetry: "Everyman, I will go with thee,/ and be thy guide", dar este prima carte - exceptand manualele si alte carti de specialitate, care ilustreaza pe o pagina biografia poetului pe ani, iar pe pagina opusa contextul cultural si evenimente istorice aferente anului respectiv. Ma bucura mult acesta structurare si sper sa se raspandeasca - pentru ca mereu incerc sa privesc si sa analizez lucrurile dintr-o dubla perspectiva: sincronica si diacronica, si multa lume nu ma intelege.

Una dintre poeziile care mi-au placut; sper sa revin si cu alte versuri.

The brawling of a sparrow in the eaves,
The brilliant moon and all the milky sky,
And all that famous harmony of leaves,
Had blotted out man's image and his cry.

A girl arose that had red mournful lips
And seemed the greatness of the world in tears,
Doomed like Odysseus and the labouring ships
And proud as Priam murdered with his peers;

Arose, and on the instant clamorous eaves,
A climbing moon upon an empty sky,
And all that lamentation of the leaves,
Could but compose man's image and his cry.
(The Sorrow of Love)

Am revazut the Artist pentru a cincea oara - de acesta data la cinematograf; as fi vrut sa fi fost in Paris, insa nu am reusit; a fost Londra in schimb, si cred ca e mai bine. Dupa cativa ani de pauza, mi-am propus sa vad toate filmele nominalizate la Oscar, inainte de decernarea premiilor; am reusit partial, cu Midnight in Paris, the Help, War Horse, the Artist, Hugo si Moneyball -- cred ca am reusit oarecum sa identific motivul nominalizarilor: intoarcerea intr-un trecut care s-ar banaliza daca ar fi trait, curajul de a te exprima si a lupta cumva impotriva conventiilor, scena extraordinara din war horse (o bucatica cu si fara legatura aici ), omagiul adus cinematografiei -- fiecare film a avut ceva subtil sau nu, care ar fi putut explica Oscarul.

Pentru mine, the Artist a avut Totul. Poate pentru ca nu staim nimic despre cand l-am vazut - ca este un film mut si alb-negru, a fost o surpriza. 27 ianuarie... nu am nevoie sa-mi amintesc ce am simtit atunci, pentru ca re-simt acea zi la fiecare revedere: un sentiment de primavara, fluturasi in stomac, tandrete si induiosare, zambete si lacrimi totodata -- un deja-vu al sentimentelor din timpul Spumei zilelor de Boris Vian. De aceea cred ca daca Spuma zilelor este cartea de care sunt indragostita, the Artist este filmul.

Ma copleseste - tema in sine, frumusetea ametitoare a lui Berenice Bejo si Jean Dujardin, melodiile de inceput de secol trecut, detaliile simbolice armonizate perfect cu desfasurarea naratiunii, momentul comic care urmeaza celui dramatic, sau invers- si care diminueaza efectul, pentru ca, retrospectiv, sa il faca mai apasator, metaforele, jocurile de cuvinte din acele cateva replici si... subterfugiul: - fara cuvinte si fara culoare, esti partial autorul propriului film - resimti si interpretezi gesturi si expresii conform imaginior, dar si structurii interioare - mai mult ca niciodata, iar filmul devine intr-un fel, poate, un dialog cu tine insuti, un dialog intre ratiune si sentimente, sau poate cea mai buna colaborare...
Inca un exemplu de "what do you say when words are not enough"... si totusi, in timpul vizionarii nu mai tac, de vorba cu mine insami...

Sous le ciel de Paris

Cateva zile de Paris, cu Montmartre, Sacré-Coeur, si Père Lachaise, macarons si omelette du fromage. "Au soleil, sur la pluie, a midi ou à minuit", putin conteaza; hotelul va fi cat de aproape posibil si financiar acceptabil de Bazilica, poate si cu putina vedere inspre, desi imi doresc ca macar pentru o zi sa locuiesc intr-o camera cu ferestre imense, chiar vis-à-vis, sa stau in pat sau intr-un balasoar, citind, scriind ori mazgalind, sau pur si simplu lancezind boem, si sa o privesc printre pletele a ceva ce seamana cu niste salcii, cazuta in blegomanie.

(brassai.com)

Stiu ca si acum voi rata multe dintre obiectivele obisnuite - nu-mi pasa. Pentru cinci zile voi fi de-a orasului; doar ca admirativa, in loc de indiferenta.

*****
Tocmai am descoperit ca Ville-d'Arvay, locul unde este Mormantul lui Boris, se afla oarecum aproape de oras; daca reusesc sa dau de cap unui traseu comprehensibil, dupa mine, potopul!!! De fapt... cred ca mai degraba m-as face scut, sa-L apar de potop.