Srpski III

Ma intreb daca astenia de toamna se manifesta chiar daca se mentine inca vremea varateca; nu am chef de absolut nimic; vreau doar sa zac intr-o stare de nebuloasa mentala, fara ganduri, fara contradictii, fara intrebari; doar intuneric.

Pe de alta parte, am fost la facultate azi; orarul afiseaza cursurile de limba sarba doar pt anul II, ceea ce inseamna ca in maxim trei zile trebuie sa ajung la nivel de anul II, ca sa pot asista si participa cu demnitate si nu numai.
Trei zile... pot face asta! :)

L.E. clar, intre mine si limba sarba nu poate fi decat patima...

Si mai L.E. se pare ca nu se poate asista la cursuri doar de dragul de a cunoaste; unele realitati sunt diferite de realitatea din mintea mea; pentru cateva momente am simtit o descurajare sora cu moartea sufetului; apoi am hotarat sa nu renunt, si de atunci ma stapaneste un soi de incrancenare extrem de productiva...

xxx

Kafka pe malul marii -- H.M. -- II

Acum cateva ore aveam convingerea ca fluturele nu mi se va mai arata fizic, ci sub foma finalului de roman; nu stiam insa, ca peste putine pagini voi gasi aceste randuri:

Respiratia imi rasuna neobisnuit de tare in urechi, ca un curent de aer care suera intr-un colt de lume. Un fluture negru, mare cat palma, imi trece prin fata ochilor. Are forma petei de sange de pe tricoul meu alb.

Am zambit si mi-am oprit lectura, dupa cum promisesem; fluturele meu a luat o forma neasteptata... Semne...

Kafka pe malul marii -- H.M. -- I

Astazi ma astepta un fluture in scara; de-obicei nu il sperie miscarea – nu miscarea mea ; stau imobili, pe bucata de sptiu pe care si-o aleg – sau nu, si uneori doar lumina zilei ii mai alunga. Prezenta mea nu a produs umbre, nici lumina, si totusi s-a miscat, incepandu-si zborul haotic care ma sperie.
Am asteptat putin in afara scarii, privind cerul; mi-am facut curaj si am intrat. Mai hotaresc din cand in cand sa lupt cu teama;  atingerea fluturilor albi, de zi, este usoara si catifelata. Mi-au atins in zbor tandru piciorul, intr-o zi de vara, cand totul era prea frumos ca sa fug; acea atingere mi-a ramas in memorie.

Hotarasem sa dorm, dar cartea ma atrage. Citesc deci. Citesc, si nu mai stiu cine sunt : Kafka Tamura – tanarul de cincisprezece ani, fugit de acasa, blestemat oedipian de tatal sau, sau batranul Nakata – a carui abilitatea de a scrie si a citi a ramas blocata de mult intr-o alta lume, intr-un lesin de saptamani, si a carui menire pare a fi sa aranjeze Timpul, ori Hoshino – un fel de ucenic intamplator al batranului, care pare sa-si gasesca sensul, sau Colonelul Sanders – “nici zeu, nici Budhha, nici om ; un concept“. Sunt capitolele impare, redate la pers I sg – povestea lui Kafka, sau cele pare, la pers III – povestea lui Nakata? Schimbul de la un personaj la altul, de la o forma de metafora la alta, ameteste – identitatea, dar nu si atentia. Un artificiu vechi, dar persistent.

Citesc, si vreau sa inteleg. Vreau sa stiu cum pers I va intalni pers III, cum blestemul se indeplineste prin mintea si trupul altcuiva, sau poate prin acelasi personaj peste spatiu si timp, cum unele lucruri sunt menite sa fie, sub forma intamplarii. Imi notez “Kafka pe malul marii“ si analizez cuvinte, sintagme si simboluri.

Ascult Arhiducele. Ma amuz. Uneori batranul Nakura, care vorbeste despre sine la pers III, si care “nu este prea destept“, imi aminteste de Winnie the Pooh. Urmeaza apoi capitolul impar si simt ca privirea mi se schimba si zambetul dispare. Gasesc conexiuni, detalii, referinte. Eruditia trimiterilor imi apare atat de subtil si de natural inserata in curgerea povestirii, incat aplaud si admir stilul.

Mi-am propus sa citesc pana cand un fluture va intra in camera, indepartandu-ma. Mi-au mai ramas 137 de pagini, stau incomod, si simt ca se apropie sfarsitul. Citesc, citesc, citesc si ma simt ca intr-un carusel. Realitatea se estompeaza, si, desi vreau sa ma pierd, ma tin tot mai stras de singurul lucru pe care il stiu real. Cartea. Privesc ceasul si mi se pare ca Timpul s-a oprit de ceva vreme (???) pentru mine. Am trait atatea pagini, incat este imposibil sa fi trecut atat de putin. Un gand nebunesc ma indeamna sa verific ziua. Cate zile au trecut de fapt, de cand sunt aici, in noapte, asteptand un fluture sau sfarsitul cartii?

"Totul pe lume e metafora." Uneori sfarsitul unei carti lasa haos precum un fluture de noapte, sau tandrete ca atingerea unui fluture de zi. Inteleg ca fluturele pe care il asteptam eu nu va veni niciodata...

“…lucrurile nu se intampla pana nu s-au intamplat deja; iar uneori nu sunt ce par a fi.“

Nescrise

In ultima vreme orice asteapta sa fie scris - foaie, fila, pagina, hartie, alba, albastra, colorata, imi paralizeaza mintea, lasand in mine doar umbra unei idei, ceva ce parca as fi gandit candva, departe, in vis.
Cand raman iar cu mine, gandurile isi reiau asaltul, mai puternice, mai frumos slefuite, mai armonioase -- un fond fara forma.

Chiar si aceste randuri exista pt ca mi le-am repetat continuu, continuu, continuu pana cand nu le-am mai putut uita, si privirea hartiei nu m-a mai speriat; traiesc un fel de teama in fata nescrisului, o paralizie care intensifica apasarea tacerilor mele, tinand demonii tot inauntru.
xxx

Caleidoscop

De cateva zile imi doresc un Caleidoscop - un fel de realitate colorata oricand la indemana, cand cealalta realitate devine alb-negru. Imagini mereu altfel, simetrice, perfecte; evadare vizuala, portabila, oricand, oriunde...

Dincolo de muzica sau de cuvinte, imaginatia construieste lumi si (i)realitati pornind chiar si de la un tablou reprezentand doar albul; caleidoscopul meu este o succesiunie de lumi; cate imagini, atatea posibile 'realitati' -- o perceptie altfel decat in copilarie, cand jocul culorilor si al formei era mai mult delectare decat refugiu.

De astazi am si eu caleidoscop; imi simt deja privirea optimista...

Fantezie si sinestezii

* Claude Leon auzi la babord sunetul trompetei-desteptator si se trezi s-o caute mai atent. Dupa care adormi la loc automat si cinci minute mai tarziu, absolut neintentionat, deschise iarasi ochii. Privi cadranul fosforescent al desteptatorului, constata ca e ora si zvarli cuvertura; imediat ea ii inveli cu afectiune picioarele si i se rasuci la loc in jurul trunchiului. Era intuneric, nu distingea inca triunghiul luminos al ferestrei. Claude mangaie cuvertura care inceta sa se mai agite si consimti sa-l lase sa se scoale. Se aseza pe marginea patului, intinse bratul stang ca sa aprinda veioza, constata o data in plus ca acesta se gasea in dreapta lui, intinse bratul drept si se izbi, ca in fiecare dimineata, de tablia patului.
-- Pana la urma am s-o tai, murmura el printre dinti. Acestia din urma se desfacura pe neasteptate si voce ii rasuna brusc in incapere.
-- Stt! isi spuse in gand. O sa scol toata casa. Dar, ciulind urechile, percepu ritmul regulat, respiratia supla si asezata a podelei si peretilor si se linisti. In jurul perdelelor incepeau sa se intrevada dungile cenusii ale zilei... Afara era lumina pala a diminetilor de iarna. Pe marginea patului, Claude Leon suspina si bajbai cu picioarele dupa papuci. Se ridica in picioare cu efort. Prin porii dilatati, regretand, somnul se strecura cu zgomot discret de soarece visator. Ajunsese la usa, si, inainte sa rasuceasca intrerupatorul, se-ntoarse spre sifonier. Aseara stinsese brusc lumina, tocmai cand facea o strambatura in oglinda si voia s-o revada inainte de-a pleca la serviciu. Aprinse dintr-o data. Chipul lui de ieri era inca acolo. Rase din toata inima vazandu-l, apoi i se dizolva in lumina, si oglinda il reflecta pe Leon al acestei noi dimineti, care ii intoarse spatele si se duse sa se rada. Era grabit sa ajunga inaintea sefului.

*****

* Toate cate le spunea Angel starneau lucruri tare vechi in strafundul lui Athanagore, idei lungi si plapande, complet aplatizate sub un strat de evenimente mai recente, atat de aplatizate, incat, privite din profil ca-n clipa aceasta, nu se putea nici diferentia, nici distinge forma si culoarea: le simti doar misunand pe dedesupt, sinuoase, ca niste reptile. Dadu din cap si miscarea inceta; infricosate, ele s-au oprit si s-au retras.
Vroia sa-i spuna ceva lui Angel si nu stia ce. Incerca disperat. Mergeau unul langa celalalt, ierburile verzi gadilau picioarele lui Athanagore si se frecau bland de pantalonii de panza ai lui Angel, iar sub talpile lor, cochiliile goale de melcisori galbeni izbucneau in jeturi de praf si-un sunet limpede si pur se auzea ca o picatura de apa ce cade pe o lama de cristal in forma de inima, ceea ce-i o nebunie.

(Toamna la Pekin -- Boris Vian)

Carti in asteptare

Acest articol despre ultima carte a lui H. Murakami aparuta la Polirom, si Toamna la Pekin de Boris Vian pe care am terminat-o de curand, mi-au amintit ca am cateva carti care asteapta a fi citite de oarecum multa vreme; poate o lista(re) a lor va opri orbirea de care sufar de cand m-am apucat de studiat limba sarba:

* Muntele vrajit -- Thomas Mann -->
pt recitirea 'Muntelui vrajit' imi doresc ceva deosebit: zile libere si nesomn cu siguranta; nu stiu insa daca sa-mi cumpar 'bunataturi' de savurat si sa ma baricadez in casa cu cartea, sau sa ma dedic ei retragandu-ma undeva la munte, si sa ma ratacesc in poveste si in peisaj.

* Cronici romantate -- Boris Vian -->
dupa 'Spuma zilelor', nicio alta carte de Boris nu a fost la fel (cu fluturasi in stomac, adica) - proza (Smulgatorul de inimi, Moarte pocitaniilor, Amintirea, Blues pt o pisica neagra) sau poezie (Nu as cam vrea ca s-o mierlesc); am citit insa Toamna la Pekin - atat de 'Borish'- ca sa spun asa, incat parca as incerca si Cronicile romantate.

* Wittgenstein - the Story of a genius -- Ray Monk -->
inca o carte careia i-as dedica niste zile libere; fiind si biografie, ar fi primul meu mini-concediu petrecut cu Wittgenstein; mi-am mai petrecut sarbatorile de iarna cu scrierile lui, dar cu el - pt ca probabil va fi un fel de vizualizare foarte intensa, inca nu.

* Peisaj pictat in ceai -- Milorad Pavic &
* Partea launtrica a vantului -- Milorad Pavic
mi-am promis sa nu mai citesc nimic de Milorad pana nu termin de transcris citatele preferate din tot ceea ce am citit pana acum -- ca un fel de memento al farmecului trait; deocamdata am intrerupt activitatea, dar presimt ca nu voi rezista prea mult magiei lui si voi citit totusi macar una dintre cele doua carti in asteptare.

* Kafka pe tarmul marii -- Haruki Murakami -->
am ascultat audiobook-ul mai demult; insa cuvintele vorbite permit gandurilor sa se piarda mult mai usor decat cele scrise.

* lista deschisa *

Intamplare

Sunt anumite carti, melodii sau persoane pe care nu le poti intalni altcumva decat intamplator; pt ca altfel, nestiindu-le, pare imposibil. Asa s-a intamplat cu un album semnat Archie Shepp -- Blue Ballads -- aparut parca de nicaieri, cat timp cautam in librarie la Carturesti o banala sacosa de in, personalizata ("I love tea" -- ca o aducere-aminte a momentului "Peisaj pictat in ceai") in care sa-mi port cartile pe timp de vara.
Mi-a parut o intamplare frumoasa, cu ceai si albastru si jazz...

Archie Shepp -- Blue in Green

xxx

Semne sau magia Milorad Pavic

De patru zile deja, caut cuvintele care sa exprime magia unei zile conduse de semne si alegeri; astazi insa, s-a dovedit ca insasi tacerea zilelor trecute a fost un semn, sau un nod in tesatura predestinarii.

 Fiecare alegere de-a lungul zilei de sambata mi-a purtat pasii si privirea catre un singur si neasteptat stand de carti din Herastrau; lumina soarelui care se reflecta in carti, ezitarea, si imediat decizia de nu renunta la a privi toate cartile, si apoi momentul in care am zarit-o: Peisaj pictat in ceai -- Milorad Pavic, pt doar 5 ron.
Am trait o emotie atat de puternica, incat am tremurat mult timp dupa. Ma asteptam sa gasesc in parc biciclete, inghetata, baloane colorate, zambete, dar nu si una dintre cartile mele de negasit. Acasa, am citit si semnul de carte pe care vanzatorul il inserase in roman: semneartemis.ro

Acum insa, cautand (tot in van) cartea prin librariile online, am gasit inca o carte (pe care o consideram) fantoma: Partea launtrica a vantului sau roman despre Hero si Leandru -- Milorad Pavic. Am mai comandat si Raul - Paul Ricoeur si Livada de visini - Cehov. Imi simt iar inima batand puternic. Se pare ca, cumva, lucrurile se inlantuie si se aranjeaza la timpul potrivit - atunci, cand probabil voi intalni si Despre traducere...

Imi place cum de fiecare carte a lui Pavic ma leaga cate o poveste: Mantia de stele pe care am citit-o in Londra, Dictionarul khazar pt a carui citire m-am luptat cu tendinta mea de a mangaia randurile si cuvintele, si Celalalt trup, citita in parcurile din Paris...

xxx

Retorice XVII

Da... inca o explicatie pentru vanataile si zgarieturile mele...

xxx

1 albastru/ luna

Omului cu plasa colorata

Pentru fiecare rand, vers sau idee cu care creezi lumi si universuri in lumea si universul meu; pentru cum cuvintele capata noi intelesuri cand le citesc de la tine, pentru cum zambesc uneori, si ma exasperezi alteori, pentru cum stii sa aduci liniste si intrebari, pentru Omul care devin si datorita tie, pentru ca nu stiu cum altfel sa imi scriu urarea, pentru ziua deosebita care a devenit azi, 24...

Srpski II

Cateva situatii interesante in ceea ce priveste declinarea substantivelor in limba sarba:

*** cazul Vocativ
* subst masc sg adauga "-e" formei de nominativ
- subst masc care se termina intr-o consoana moale, adauga "-u"
(cons moi: c/ ć/ č/ dž/ đ/ j/ lj/ nj/ š/ ž )
DAR
- la cazul vocativ, "R" este considerat consoana moale
ex. konobaru!
* subst neutre pastreaza forma de nominativ
* vocativul plural coincide cu forma de nominativ plural, pt toate genurile

*** cazul Acuzativ
* forma de masc sg coincide cu forma de nominativ sg
INSA
- cand un subst masc desemneaza o fiinta umana sau un animal (subst animate deci), forma de acuzativ preia desinentele cazului genitiv
- la acuzativ plural, regula nu se aplica

*** cazul Genitiv
- pt cazurile de genitiv plural, daca tema cuvantului se termina in doua consoane, atunci se adauga vocala "-a" intre aceste consoane, la toate genurile
ex. banka - banke - banaka (N sg - N pl - G pl)

De fiecare data cand citesc si recitesc si rerecitesc cele de mai sus, mai ca incep sa plang nervos. Adica, WTF? De unde si pana unde? De ce?

In astfel de situatii parca as vrea sa ard foile dupa care invat, sa le prefac in scrum si praf, sa le amestec cu sange sau alcool si sa mi le injectez in vene. La naiba, ca o iubesc si o urasc aprig!
xxx

If you are blue and you don't know...

De cateva zile locuiesc intr-un ceainic.

Parca in niciun an teii nu au avut un parfum atat de puternic; ori sunt eu, ori sunt ei. Cred ca sunt ei; si din cauza lor, si eu: o stare incontrolabila de beatitudine, fluturasi in stomac, si inima batandu-mi mai puternic, ori de cate ori le simt mireasma. Un fel de indragostire continua, ca si cum ai iubi fara sa stii ce, sau de ce. Un cantec neincetat.

Adorm cu greu, iar daca prin somn ii simt, ma trezesc aceleasi emotii care mi-au intarziat visarea, si lupta cu ei si cu nesomnul, se repeta. Ma trezesc inchizandu-le fereastra, asa cum fac mereu cand ma tem de vreun sentiment, insa ei isi insinueaza parfumul prin pereti, prin sticla, prin piele, prin orice. Ma surprind asteptand ploaia, pentru ca atunci ii simt mai puternic. Ma resemnez, si ii inspir cu atat nesat, incat am impresia ca respiratia mea se transforma in flori de tei. Atat de intens, incat devine insuportabil de placut...

Cartea care nu exista

Am petrecut doua ore si mai mult, cautand prin librariile si anticariatele online Paul Ricoeur -- Despre traducere; fara succes, desigur. La Polirom stocul era/este mereu epuizat, dinainte de a fi cautat eu cartea -- moment care pt mine se situeaza deja in "negura timpului".

Mi-am amintit ca am cautat cartea si in Paris, la buchinistii de pe malul Senei: unii indiferenti la numele lui Paul Ricoeur, altii - putini - indrumandu-ma spre alte carti de "philo" ( - asa i-am si reperat pe cei pt care cartile erau 'munca', si pe cei pt care erau pasiune si interes).

Acum insa, incep sa ma intreb daca aceasta carte exista cu adevarat; poate a existat candva, si acum s-a pierdut. Poate nu se va mai retipari niciodata, si va ramane ratacita pe vecie. Poate nu a Existat niciodata, si este doar o plasmuire a unor fiinte alese, care au parcurs randurile unei carti existente doar in vis...

Muzica, nu zgomot...

Am deschis radioul gandindu-ma ca mi-as dori sa urmeze Michelle Torr ; a treia melodie a fost Michele Torr - Lui...

Traiesc cu multe nelamuriri, intrebari si contradictii, dar am certitudinea ca mi-a fost scris sa ascult RomanticFM, si il ascult parca dintotdeauna; atat de dintotdeauna incat parca ne-am contopit cumva; si atunci cand dupa ce ma atrage vreo melodie pe care o tin, tradator, pe repeat si ma intorc la el, simt ca a fost si va fi mereu acolo, asteptandu-ma, cu acea armonie care uneori imi linisteste sufletul, alteori mi-l tulbura....

xxx