Albastrul acestei luni este fulgi de nea... pentru ca iubesc zapada, pentru ca dincolo de sarbatorile aferente, pentru mine iarna inseamna ninsoare si argintiul ei coplesitor, fluturasi in stomac cand ma pierd in intinderea alba, sentimentul de armonie si pace, zambet, promisiunea de toleranta si bunatate, plimbari prelungite prin zapada, extraordinara emotie a descoperirii unui drum deja stiut, dar creat de proprii pasi in zapada inca neatinsa, aventura explorarii si a unui pionerat imaginar, parte din povestea mea, lumea noua pe care o creaza ninsoarea peste tot ceea ce atinge, bucatile argintii de stea care se astern in par si pe haine, si care mai degraba incalzesc decat sa ‘frig’a...
impotriva a tot ce`a scris fortuna, destinele ni s`au indragostit iar tu, carmaci care iubesti furtuna de portul existentei noastre te`ai lovit
si coborat in marea buzei mele cuvinte`ai ancorat nepasator si`a lor cadere, lanturile grele au strivit in mine`al visurilor zbor
si sensul meu inca`i legat de tine si vorba mea prin gura ta ascult
si viata ta curge inca prin mine si cand saruti prin gura mea saruti
Recitind pagini naive si vechi de ani, (re)descopar cate am uitat... se pare ca am crezut dintotdeauna ca (chiar) daca doi oameni nu se iubesc sau nu se poti iubi, ideile si gandurile lor, si mai ales privirile li se pot indragosti... ca unele iubiri, fie ele nefericite sau netraite sunt scrise sa fie, ca unele iubiri sunt senin, altele furtuna...ca un zambet sau un cuvant poate crea zi sau noapte in preajma sa si in suflet... ca uneori putem fiinta exclusiv pentru celalalt, dincolo de propria existenta... ca poate exista o confundare absoluta, pana la identificare, cu celalalt, reflectata in corespondenta gesturilor si a gandurilor... ca ii poti trai fiecare miscare si sentiment ca si cum ai fi el...
Poate de aceea amintirea lecturii Afinitatilor elective imi este atat de neuitat, si poate tot de aceea ma urmaresc versurile lui Rilke de atata vreme...
Cum sa-mi impiedic sufletul
sa nu-l ajunga cutremurat pe-al tau ?
Cum sa-l inalţ deasupra ta
spre alte lucruri, altundeva ?
O, cum, cum l-aş aduna
langa ceva pierdut in intuneric,
intr-un ungher tacut, strain, nefrematand,
ce nu se-ndeparteaza
cand adancurile-ţi luneca departe, unduind.
Ci tot ce ne-nfioara, pe tine şi pe mine,
ne impreuna totuşi aşa cum un arcuş
din doua strune doar un sunet scoate.
Pe ce vioara suntem instrunaţi ?
Şi ce artist ne ţine-n mana lui,
cantec cum altul nu-i ? (Cantec de dragoste)
Ding Junhui a castigat penru a doua oara in cariera trofeul Pukka Pies UK Champioship, invingandu-l pe John Higgins cu 10-8, dupa un meci echilibrat, precaut si extrem de lung. Pana la 7-7 nu s-a inregistrat o diferenta mai mare de un joc intre cei doi – destul de exasperant, tinand cont de faptul ca amandoi sunt jucatori oarecum lenti (un singur frame a durat ceva mai mult de 45 de minute) si niciunul nu parea ca grabeste sfarsitul meciului, care a si cam durat 7-8 ore ; pana in jocul 15, cand John a gresit lovitura la ultima bila maro, iar Ding a trebuit doar sa inchida masa pentru a prelua din nou, si dupa cum se va dovedi, decisiv conducerea.
Nu stiu cum ar fi decurs meciul daca si John ar fi avut o zi de pauza inainte de finala, dar ma bucur pentru Ding, a carui poveste ma impresioneaza de fiecare data. In plus a si castigat greutatea sa in placinte Pukka, din partea sponsorului turneului Pukka Pies, pe care le-a donat unei asociatii caritabile din Sheffield – oras in care s-a si stabilit de ceva vreme. Si cel mai important, l-am vazut zambind.
(sursa foto: uk.eurosport.yahoo.com)
"It's been a crazy week; I can't believe it. It's brilliant. I am concentrating more. I had some bad shot selections but I was telling myself not to be angry. […]
I've lived in Sheffield for the past few years and I love the city. The least I can do is try to help some of those less fortunate than me at Christmas by donating these pies - hopefully there are enough to stop people going hungry. " (Ding Junhui)
Un meci urmarit la rezultat pe worldsnooker, pare ca nu se compara ca traire cu un meci privit la televizor ; cu cateva exceptii : sa nu joace Ronnie o’Sullivan cu John Higgins, sa nu fie condus cu 8-2, si sa nu aiba reveniri spectaculoase ; pentru ca este exasperant sa vezi cum se misca o sagetica de un nume la altul si cum creste sau stagneaza punctajul, fara niciun comentariu, sau vreo imagine a mesei de joc. Deci nu am vazut meciul, dar l-am trait ca pe o finala de mondial intre Mark Williams si Ken Doherty, sau de masters intre Ronnie si Paul Hunter, sau ca pe jocurile de cosmar dintre acelasi Ronnie si Stephen Maguire. Un meci dupa care ai impresia stranie ca ai albit brusc si socant, din cauza emotiilor intense, a mainilor tremurande, a inimii pe care timp de o revenire nesperata ai simtit-o in stomac, a temerii de a spera nesperatul, de a indrazni apoi sa speri si de a fi dezamagit.
Declaratiile de dupa meci :
"I was sitting in my chair at 8-8 thinking 'this is the usual for me'. It was amazing. If I'd lost it would have lived with me forever so it's lucky I don't have to go through that. When it got to 8-8 the pressure was back on Ronnie. In the last frame you go on to autopilot because the pressure is so great, that's when all those hours of practice and your technique get you through.
I will be fine for the final tomorrow, because even though it was 9-8, it was free-flowing. Ding is back playing the way he can so it will be difficult. He's started the season well so it will be a mammoth game."
(John Higgins)
"John had chances from 8-2 up but he went off the boil, which was unlike him. To get to 8-8 flattered me and in the end it was the right result, a fair score would have been 9-4. I was hitting the balls too thick or too thin and couldn't see the potting angle, I couldn't even break off. I made a pact with myself at the start of this season not to get excited if I win or disappointed if I lose. Otherwise I'd get annoyed and frustrated and I don't want to spend the rest of my career in that manner."
(Ronnie O’Sullivan)
Cat despre ceea ce s-a intamplat in frame-ul 13, cand dupa o serie de lovituri ratate Ronnie a atins bila neagra provocand o noua ratare si cedand astfel randul lui John, cei doi au declarat:
"I didn't foul the black intentionally. I couldn't believe I took so many attempts to hit the yellow. I walked back to my chair and I expected John to be able to pot the red. I was a bit confused as it was a bizarre situation." (Ronnie O’Sullivan)
"Never in a million years did Ronnie foul deliberately, he is one of the most genuine people in snooker. It's probably never happened to Jan (Verhaas) before and it will probably never happen to him again, it was just a freaky position on the table. He was just applying the rules but maybe it should be left to him to have discretion" (John Higgins)
In semifinala de vineri, Ding Junhui l-a invins pe Stephen Maguire cu 9-5, calificandu-se astfel in a doua finala consecutive. Si pentru ca si Ding da declaratii, iata ce a spus dupa meciul in care a realizat si cel mai mare break de pana acum al turneului (134p) :
"At 5-5 there was a lot of pressure on me but I was lucky in the next frame, he potted the red and the white went in off and left me an easy chance. I just had to keep my concentration and make a big break which gave me a lot of confidence. It's crazy, I've never done this before been in two finals in a row but the next match will be very hard. They are both good."
Estimez o finala destul de stransa; Ding este un mic robotel, iar John va fi si mai motivat sa castige dupa semifinala cu Ronnie. In plus, Ding poate castiga trofeul pentru a doua oara in cariera, iar John poate fi al treilea jucator dupa Hendry si Steve Davis care poate castiga Campionatul Mondial si UK Championship in acelasi an.
Simt atata oboseala, incat ma intreb daca nu cumva maine, nu ma voi transforma intr-un Hans Castorp, facand schimb de locuri cu pacientul pe care-l voi vizita cu atat drag si neliniste.
O vizita care in loc de cateva ore poate dura nedefinit, un loc care nu este chiar precum un munte vrajit, dar care si-a creat microuniversul sau, medici si pacienti care pot deveni cu usurinta personaje de roman... cand durerea devine tot mai intensa, si nu mai poti opri gandurile, cand lumina te doare, si tamplele te ard, totul este posibil...
Se pare ca provocarea in UK Championship abia acum incepe pentru Ronnie O’Sullivan, care il va intalni in semifinala pe campionul mondial en-titre si no 1 mondial John Higgins, dupa ce l-a invins cu 9-3 pe Mark Selby – un scor care tinde sa devina recurent in evolutia lui Ronnie la acesta editie a competitiei, el incheind meciurile din rundele precedente cu acelasi scor (9-3 cu Matthew Stevens, Peter Ebdon, Mark Selby).
(sursa foto: bc.co.uk)
Desi meciul dintre cei doi englezi a inceput promitator, a devenit repede evident ca meciul se va incheia destul de in stilul lui Ronnie (rapid adica), chiar daca Mark Selby a dovedit de multe ori de-a lungul carierei ca poate reveni hotarator in joc; si Ronnie i-a oferit destul sanse de a face meciul mai palpitant.
"The scoreline flattered me; Mark had his chances but he didn't take them. It's a win I suppose, but it's hard to be happy or filled with any joy. I could have been more clinical."
Si meciul dintre John Higgins si Liang Wenbo s-a dovedit a fi destul de fad, poate cu exceptia celui de-al patrulea frame al partidei, cand o spargere ratata a ceea ce mai ramasese din manunchiul de bile rosii l-a oprit pe John Higgins din realizarea celui de-al 6-lea break maxim al carierei.
Ding Junhui in schimb, s-a aflat de doua ori la conducere in meciul cu Ali Carter: la inceputul celei de-a doua sesiuni 5-4, si in jocul decisiv la 9-8, in timp ce, cu ceva emotii,Stephen Maguire l-a invins pe Peter Lines cu 9-5, dupa ce acesta a reusit sa recupereze trei frame-uri consecutive in sesiunea a doua a meciului.
In runda a doua a UK Championship, Ronnie O’Sullivan l-a invins pe Peter Ebdon cu 9-3 - un scor pe placul celor ca nu au uitat meciul din sfertul de finala a Campionatului mondial din 2005. Ca de-obicei Ronnie nu a fost deloc multumit de jocul sau :
"It was hard to get going. Every time I came to the table, the balls were in unusual positions and the colours were off the spots, so I was thinking 'where do I start'? It felt like a war and I found it difficult to get any momentum. I'm not getting excited over winning or losing, I'm just staying in neutral. I'd rather be hitting form and getting excited."
Din pacate Mark Williams a pierdut in fata nr 64 mondial in joc decisiv, dupa ce la un moment dat avea un avans de doua jocuri. Tot in joc decisiv a ajuns si meciul dintre John Higgins si Neil Robertson, incheiat cu victoria scotianului, iar detinatorul titlului, Shaun Murphy, a fost eliminat de Ding Junhui cu un scor categoric : 9-3.
Toate rezultatele rundei a II-a:
Peter Lines 9-8 Mark Williams
Ronnie O'Sullivan 9-3 Peter Ebdon
Shaun Murphy 3-9 Ding Junhui
Stephen Lee 5-9 Allister Carter
Neil Robertson 8-9 John Higgins
Mark Selby 9-5 Stephen Hendry
Stuart Bingham 3-9 Stephen Maguire
Liang Wenbo 9-2 Mark King.
Meciurile notabile din sferturile de finala se vor disputa joi :
Ronnie O'Sullivan v Mark Selby / Liang Wenbo v John Higgins, iar maine ne vom intalni cu: Ding Junhui v Allister Carter / Peter Lines v Stephen Maguire.
Va fi un meci strans intre Ronnie si Mark, dat fiind faptul ca ambele finale importante in care s-au intalnit s-au incheiat fie in meci decisiv (Welsh Open 2008 – 8-9 Selby), fie aproape de decisiv (Masters 2009, 8-10 Ronnie). Iar Wenbo are ceva polite de platiti si lui John (care l-a scos de la CM) si lui Ronnie (care, printre altele, l-a invins in finala Shanghai Masters din acest sezon). In plus, ceea ce va face si meciul dintre Ali Carter si Ding interesant, in campionatul chinez de snooker, Wenbo este clasat pe locul 2, chiar dupa Ding.
”Omul, dupa Schopenhauer, spunea Bogdan Petriceicu Hasdeu in Etymologicum Magnum Romaniae, are doua organisme deosebite, prin care traieste in doua lumi, in doua realitati: realitatea veghierii si realitatea somnului. Negresit, prin stransa intrunire a ambelor organisme in acelasi individ, elemente din starea de veghe se rasfrang in somn si, viceversa, elemente din somn se pot rasfrange in starea de veghere. Elementul cel mai important din aceasta natura: rasfrangerea somnului in veghere, este basmul, care constituie pentru om literatura visului…”
Atat de mult imi place acest fragment, ideile din el si acele cateva sintagme care rezoneaza cu mine insami, incat il citesc si recitesc de cateva zile… ‘realitatea somnului’, ‘basmul - literatura a visului’... existenta celor doua realitati, si intrepatrunderea lor, scriitura/scrisul... imi aminteste de Tudor Vianu si ale lui 'a exprima/ a se exprima' in si prin scris (si nu numai).
Am descoperit doua bloguri cu si despre greaca veche – cursuri postate, traduceri, carti de fonetica, sintaxa, vocabular, dictionare de descarcat ; o bogatie! mi-am amintit cu oarecare nostalgie si putin regret, ca inspre sfarsitul liceului imi doream sa stiu greaca veche, iar prin facultate, in periplurile mele lingvistice, chiar imprumutasem de la biblioteca o carte de hindi.
(sursa foto: descopera.org)
Acum stiu ca, intelegandu-le, viata mea ar fi fost cu siguanta o stare continua de hipnoza : hipnoza textului in original, fara niciun fel de restilizare, rescriere, recreare sau interventie asupra scrierii sau scriiturii din partea traducatorului. As fi incercat sa descifrez bucata mea preferata din Republica lui Platon, sau Oedip-Rege ori Medeea, sau Promoteu incatusat (tot am o slabiciune pentru recurenta povestii lui Prometeu in arte – de la pasiunea pt Byron --> Shelley mi se trage probabil).
Cred ca cei care stiu greaca veche la un nivel ce le asigura o comprehensiune cat de cat coerenta a textului, nu pot rezista tentatiei de a sti, de a vedea ei insisi cum se naste Sensul, de a se apropia de originea Ideii. Sau poate ca, dincolo de cunoastere, acesta dorinta reprezinta doar/tot o forma de tentatie a traducerii, de a recrea existentul/existenta. De aceea probabil ar trebui sa scriu la un moment dat si despre ceea ce imi place sa (de)numesc Traducerea ca act demiurgic, sau perspectiva mea asupra (actului) traducerii.
Imi este dor de Cartile de fiecare miercuri de la Cotidianul... de lansarile aferente, nerbadarea cu care asteptam unele carti, incantarea si dezamagirea unora, si povestea fiecareia... l-am aprofundat pe Boris, am iubit Blues-ul pt o pisica neagra si Smulgatorul de inimi, m-am retrait impreuna cu Marguerite Duras, le-am cunoscut pe Claire Castillion si pe Annelies Verbeke, am meditat asupra absurdului unor constrangeri si prejudecati sociale prin intamplarile din Fetita si tigara, am admirat ideile si curajul de a scrie alefemeilor din antologia Femei in lumea barbatilor, am luat Lectii de respiratie, si Micul dejun la Tiffany, am redescoperit America, si pe Alice... si atatea alte carti... am trait impreuna povesti atat de frumoase si de bogate, si atat de mult regret ca s-a terminat...
