Simt atata oboseala, incat ma intreb daca nu cumva maine, nu ma voi transforma intr-un Hans Castorp, facand schimb de locuri cu pacientul pe care-l voi vizita cu atat drag si neliniste.
O vizita care in loc de cateva ore poate dura nedefinit, un loc care nu este chiar precum un munte vrajit, dar care si-a creat microuniversul sau, medici si pacienti care pot deveni cu usurinta personaje de roman... cand durerea devine tot mai intensa, si nu mai poti opri gandurile, cand lumina te doare, si tamplele te ard, totul este posibil...
xxx
No comments:
Post a Comment