Am descoperit doua bloguri cu si despre greaca veche – cursuri postate, traduceri, carti de fonetica, sintaxa, vocabular, dictionare de descarcat ; o bogatie! mi-am amintit cu oarecare nostalgie si putin regret, ca inspre sfarsitul liceului imi doream sa stiu greaca veche, iar prin facultate, in periplurile mele lingvistice, chiar imprumutasem de la biblioteca o carte de hindi.
(sursa foto: descopera.org)
Acum stiu ca, intelegandu-le, viata mea ar fi fost cu siguanta o stare continua de hipnoza : hipnoza textului in original, fara niciun fel de restilizare, rescriere, recreare sau interventie asupra scrierii sau scriiturii din partea traducatorului. As fi incercat sa descifrez bucata mea preferata din Republica lui Platon, sau Oedip-Rege ori Medeea, sau Promoteu incatusat (tot am o slabiciune pentru recurenta povestii lui Prometeu in arte – de la pasiunea pt Byron --> Shelley mi se trage probabil).
Cred ca cei care stiu greaca veche la un nivel ce le asigura o comprehensiune cat de cat coerenta a textului, nu pot rezista tentatiei de a sti, de a vedea ei insisi cum se naste Sensul, de a se apropia de originea Ideii. Sau poate ca, dincolo de cunoastere, acesta dorinta reprezinta doar/tot o forma de tentatie a traducerii, de a recrea existentul/existenta. De aceea probabil ar trebui sa scriu la un moment dat si despre ceea ce imi place sa (de)numesc Traducerea ca act demiurgic, sau perspectiva mea asupra (actului) traducerii.
Blog II --> blogreaca.wordpress.com
Originalul e incomparabil.
ReplyDeleteP.d.a.p., ia un text scris de tine cand aveai 10 ani si vezi ce mai poti intelege din el... E greu sa ne intelegem pe noi insine dupa cativa ani, darmite pe grecii de acum mii de ani.
Textul actioneaza insa subtil - si sufletul il intelege. Dar sufletul ne e tot mai inaccesibil.
Cred ca problema nu e a ii intelege, ci a releva cat mai multe sensuri din infinitatea celor cu care suntem confruntati. In momentul in care optam pentru un sens, devenim afiliati si ne pierdem obiectivitatea.
ReplyDeleteDar cazul particular al limbii lui Platon e fermecator prin scrierile care s-au folosit de ea. Daca de ce nu vrei sa inveti? (limba dacilor)
@ Nautilus: da. cred ca Sensul poate fi simtit, si ca sufletul il simte si intelege; dar si ca exprimarea sau re-exprimarea lui este limitata; poate este o problema de lexic. Sufletul este mai aproape de noi decat ne este umbra.
ReplyDelete@ Bhuttu:
nu relevarea a cat mai multor sensuri as cauta eu intr-un text original, ci dimpotriva - Sensul. sensul primordial ca sa zic asa, cel al autorului insusi.
desigur, cu cateva exceptii, orice opera literara, de arta, este o opera aperta, si nimic nu poate garanta 'corectitudinea' unei interpretari, unde mai pui si atatea deturnari subiective de la perceperea sensului in sine.
Dar
cred ca in cazul unei opere scrise, cuvantul original este cheia apropierii de Sens; pt ca dincolo de cum ne raportam noi la text, el exista in primul rand pt a transmite mesajul, ideea, logicul sau ilogicul autorului - acesta este Sensul, si suntem datori sa incercam o apropiere cat mai fidela de acesta.
Cred ca limbajul, lexicul, topica, toate subtilitatile unei limbi determina scrierea/ scrisul, si ca autorii au ales un cuvant in detrimentul altuia (partial sinonim, sa zicem) tocmai pt acea aparent insesizabila diferenta (mai bogata in) de sens; or eu tocmai asta imi doresc sa pot afla, intelege, simti dintr-un text in original: insesizabilul, subtilitatea care se pierde sau se transforma prin traducere.
@Bhuttu
ReplyDeleteEu m-as multumi si cu un singur sens cat se poate de secundar, dar 100% autentic. Daca apuci un fir, intri in tesatura
@Bleu Ineffable
Cred ca limbajul e impregnat de viata si sens. Exprimarea nu e limitata; actul artistic se deschide in infinit.
Doar imaginea exterioara a exprimarii e limitata.
Avem mereu tendinta de a privi reductionist.
In alta ordine de idei, ai citit Paul Ricoeur - "Despre traducere" ?
@Nautilus: n-am citit, dar adaug pe noul listutz de achizitii; in rest, de acord (- exceptand poate, exprimarea prin cuvinte)
ReplyDelete