
"[De altfel] albastrul nu e o culoare, e si el o liniste." (Nicolae Steinhardt)
16 December 2011
Babelonia
butterfly, farfalla, papillon, mariposa, fluture... atat de diferite, dar cu acelasi sens; de unde diferenta, ma intreb; care este povestea, istoria, etimologia (primordiala a) fiecarui cuvant? sunt parte din vocabularul fundamental al limbii, o parte arhaica, pura, de demult, care nu a suferit sau care a refuzat imprumuturi?

10 December 2011
breathtaking blue
De mai mult de cinci ore deja, caut o melodie Alphaville ascultata accidental mai devreme in drum catre casa, cand cufundata in reverie, cuvinte si muzica am preferat sa nu-mi notez nici macar un vers care sa ma ajute s-o regasesc; acum rasfoiesc furibund youtube-ul, aparent fara succes. Melodia nu cred s-o gasesc; am descoperit insa cateva melodii de repeat si un breathtaking blue... am ascultat melodiile haotic, dar imi place cum unele meodii sunt Alphaville dupa bucatile instrumentale (intro mai ales), altele dupa voce, majoritatea impresioneaza si prin versuri, iar unele nu par a fi Alphaville deloc - asa cum s-a intamplat cu melodia mea, insa odata aflat interpretul, parca pare prostesc sa nu fi recunoscut amprenta vocala sau inflexiunile vocii.
alphaville -- life is king
alphaville -- welcome to the sun
alphaville -- point of no return
***
Uh, am gasit-o in sfarsit, desi cautarea a fost mai mult placere si nerabdare; o ascult si reascult, si inteleg de ce si ce m-a captivat, capturat: alphaville -- the impossible dream
xxx
alphaville -- life is king
alphaville -- welcome to the sun
alphaville -- point of no return
***
Uh, am gasit-o in sfarsit, desi cautarea a fost mai mult placere si nerabdare; o ascult si reascult, si inteleg de ce si ce m-a captivat, capturat: alphaville -- the impossible dream
xxx
29 November 2011
Gaudeamus 2011 -- achizitii
* borges -- cartea de nisip (polirom)
* donna tartt -- istoria secreta (polirom)
* amelie nothomb -- in necunostinta de cauza (polirom)
* amelie nothomb -- combustibilii (polirom)
* matei visniec -- orasul cu un singur locuitor (paralela 45)
* matei visniec -- omul cu o singura aripa (paralela 45)
* alfred jarry -- superbarbatul (art)
* alfred jarry -- superfemeia (art)
Gaudeamus-ul acestui an a inceput promitator, pana mi-am dat seama ca nu am gasit tocmai cartile pe care mi le doream mai mult (Murakami - La capatul lumii... si Ondaatje -- Masa pisicii), moment in care am lasat naibii listutzul si mi-am permis sa-mi pierd mintile printre carti.
Pe langa cele deja cumparate, am gasit si ultimele doua carti care-mi lipsesc pt a avea colectia completa Amelie Nothomb -- mi-am spus insa, ca targurile urmatoare vor avea un strop de minus farmec fara Amelie pe lista.
Am cumparat insa Matei Visniec, si as fi cumparat si mai mult daca mi-ar fi permis finantele, pt ca abia acum cateva luni am citit 'Ultimul Godot' si 'Caii la fereastra' si de multa vreme nu am mai citisem - nu numai teatru, dar o piesa care sa-mi placa atat de mult, incat sa o fi recitit de trei ori la nici o saptamana dupa ce am terminat-o.
Am depasit planurile si cu doua carti de Alfred Jarry ale caror titluri nu m-au prea incantat, dar pt ca este el, creatorul si intemeietorul Patafizicii, simt ca vor fi o surpriza.
Mi-ar fi placut sa gasesc la targ si standul editurii Muzeului Literaturii - pt a-mi mai completa seria Manuscris, o colectie sub forma de facsimil, cu fragmente de proza, jurnal sau poezii ale catorva dintre scriitorii cu manuscrise expuse la MLR; un mic muzeu al literarurii in propria-ti casa; sa fie - cred - vreo doi-trei ani de cand nu mai participa la targ.
Am gasit si Faust, insa eu imi amintesc (poate eronat) ca l-am citit in traducerea lui Lucian Blaga; caut, deci, acea traducere.
In rest, niciun Dictionar sarb-roman si invers, desi am zarit unul roman-thai (wtf!!!). In si mai rest, simt ca m-am abtinut destul de bine. Uf!
22 November 2011
Gaudeamus 2011
23 - 27 noiembrie 2011
Pt ca un listutz intr-un loc cu multe carti reprezinta un fel de fir al Ariadnei, ma gandeam la:
Donna Tartt -- Istoria secreta/ Micul prieten <-- in urma acestui articol
un Murakami (Haruki)
o Amelie (Nothomb)
poate Borges -- Cartea de nisip
ca intotdeauna, cartea de negasit a lui Paul Ricoeur -- Despre traducere
si Milorad Pavic -- Dictionarul khazar
si as vrea sa recitesc Faust si Evgheni Oneghin; pe prima pt ca tot rasfoiesc caietul cu citate, si mi s-a facut dor, iar pe Puskin, pt ca mi amintesc vag cartea ca pe o lectura dulce; doua carti pe care nu ar fi trebuit sa le citesc atat de demult.
xxx
Pt ca un listutz intr-un loc cu multe carti reprezinta un fel de fir al Ariadnei, ma gandeam la:
Donna Tartt -- Istoria secreta/ Micul prieten <-- in urma acestui articol
un Murakami (Haruki)
o Amelie (Nothomb)
poate Borges -- Cartea de nisip
ca intotdeauna, cartea de negasit a lui Paul Ricoeur -- Despre traducere
si Milorad Pavic -- Dictionarul khazar
si as vrea sa recitesc Faust si Evgheni Oneghin; pe prima pt ca tot rasfoiesc caietul cu citate, si mi s-a facut dor, iar pe Puskin, pt ca mi amintesc vag cartea ca pe o lectura dulce; doua carti pe care nu ar fi trebuit sa le citesc atat de demult.
xxx
10 November 2011
20 October 2011
Boala
Cred ca am racit sau ceva. Indescriptibil. De marti, dupa Meci, parca a intrat boala in mine - nu stiu daca e ceva psihosomatic sau o boala in sine, dar e ingrozitor. Traiesc cand cu iarna, cand cu soare arzator in plamani si in carne; o parte din zi tremur continuu, si oricat si orice as imbraca, hainele raman reci pe mine, iar inspre seara simt o asemenea temperatura, incat ma tem de combustie spontana. Ma doare epiderma, ma doare orice atingere, am dureri care palpita in mine, iar din cand in cand simt in minte si in privire un decalaj, care ar putea anunta inconstienta. Incerc sa gandesc neincetat... conjug verbe in sarba, recit tabla inmultirii, si incerc sa scriu niste ganduri care nu sunt eu. Parca imi sangereaza auzul, ascult melodii in sub-surdina si ma ustura privirea. Mi-e somn...
Nu ma tem de boala, cand stiu cu ce ma lupt; nu cred in medicamente, ci mai degraba in efectul Placebo. Am incredere in mine si in corpul meu, si, cumva, simt cand nu poate lupta singur; atunci il ajut. Acum insa, habar n-am ce am, pt ca nu mai trece -- ceea ce ma cam prostdispune, si ma sperie...
Nu ma tem de boala, cand stiu cu ce ma lupt; nu cred in medicamente, ci mai degraba in efectul Placebo. Am incredere in mine si in corpul meu, si, cumva, simt cand nu poate lupta singur; atunci il ajut. Acum insa, habar n-am ce am, pt ca nu mai trece -- ceea ce ma cam prostdispune, si ma sperie...
13 October 2011
fara petale
Astazi m-am trezit cu pofta de poezie, si daca tot sunt prizoniera melodiei si a versurilor ei de atata vreme...
doru stanculescu -- fara petale
xxx
Nisipul fin a oftat
Zambeste-n el o urma de pacat
E semn c-aici in zadar
Isi cheama luna lupii la altar.
Cearcan, cearcan, piaptana
Ochii ei ma-ncearcana.
Stropi de vina ingropat
Ciorchini de sare fata i-au spalat
Cristale reci tes in fum
Coperti de aur pe-un sicriu de scrum.
doru stanculescu -- fara petale
xxx
7 October 2011
6 October 2011
Srpski III
Ma intreb daca astenia de toamna se manifesta chiar daca se mentine inca vremea varateca; nu am chef de absolut nimic; vreau doar sa zac intr-o stare de nebuloasa mentala, fara ganduri, fara contradictii, fara intrebari; doar intuneric.
Pe de alta parte, am fost la facultate azi; orarul afiseaza cursurile de limba sarba doar pt anul II, ceea ce inseamna ca in maxim trei zile trebuie sa ajung la nivel de anul II, ca sa pot asista si participa cu demnitate si nu numai.
Trei zile... pot face asta! :)
L.E. clar, intre mine si limba sarba nu poate fi decat patima...
Si mai L.E. se pare ca nu se poate asista la cursuri doar de dragul de a cunoaste; unele realitati sunt diferite de realitatea din mintea mea; pentru cateva momente am simtit o descurajare sora cu moartea sufetului; apoi am hotarat sa nu renunt, si de atunci ma stapaneste un soi de incrancenare extrem de productiva...
xxx
Pe de alta parte, am fost la facultate azi; orarul afiseaza cursurile de limba sarba doar pt anul II, ceea ce inseamna ca in maxim trei zile trebuie sa ajung la nivel de anul II, ca sa pot asista si participa cu demnitate si nu numai.
Trei zile... pot face asta! :)
L.E. clar, intre mine si limba sarba nu poate fi decat patima...
Si mai L.E. se pare ca nu se poate asista la cursuri doar de dragul de a cunoaste; unele realitati sunt diferite de realitatea din mintea mea; pentru cateva momente am simtit o descurajare sora cu moartea sufetului; apoi am hotarat sa nu renunt, si de atunci ma stapaneste un soi de incrancenare extrem de productiva...
xxx
21 September 2011
Kafka pe malul marii -- H.M. -- II
Acum cateva ore aveam convingerea ca fluturele nu mi se va mai arata fizic, ci sub foma finalului de roman; nu stiam insa, ca peste putine pagini voi gasi aceste randuri:
Respiratia imi rasuna neobisnuit de tare in urechi, ca un curent de aer care suera intr-un colt de lume. Un fluture negru, mare cat palma, imi trece prin fata ochilor. Are forma petei de sange de pe tricoul meu alb.
Am zambit si mi-am oprit lectura, dupa cum promisesem; fluturele meu a luat o forma neasteptata... Semne...
Respiratia imi rasuna neobisnuit de tare in urechi, ca un curent de aer care suera intr-un colt de lume. Un fluture negru, mare cat palma, imi trece prin fata ochilor. Are forma petei de sange de pe tricoul meu alb.
Am zambit si mi-am oprit lectura, dupa cum promisesem; fluturele meu a luat o forma neasteptata... Semne...
Kafka pe malul marii -- H.M. -- I
Astazi ma astepta un fluture in scara; de-obicei nu il sperie miscarea – nu miscarea mea ; stau imobili, pe bucata de sptiu pe care si-o aleg – sau nu, si uneori doar lumina zilei ii mai alunga. Prezenta mea nu a produs umbre, nici lumina, si totusi s-a miscat, incepandu-si zborul haotic care ma sperie.
Am asteptat putin in afara scarii, privind cerul; mi-am facut curaj si am intrat. Mai hotaresc din cand in cand sa lupt cu teama; atingerea fluturilor albi, de zi, este usoara si catifelata. Mi-au atins in zbor tandru piciorul, intr-o zi de vara, cand totul era prea frumos ca sa fug; acea atingere mi-a ramas in memorie.
Hotarasem sa dorm, dar cartea ma atrage. Citesc deci. Citesc, si nu mai stiu cine sunt : Kafka Tamura – tanarul de cincisprezece ani, fugit de acasa, blestemat oedipian de tatal sau, sau batranul Nakata – a carui abilitatea de a scrie si a citi a ramas blocata de mult intr-o alta lume, intr-un lesin de saptamani, si a carui menire pare a fi sa aranjeze Timpul, ori Hoshino – un fel de ucenic intamplator al batranului, care pare sa-si gasesca sensul, sau Colonelul Sanders – “nici zeu, nici Budhha, nici om ; un concept“. Sunt capitolele impare, redate la pers I sg – povestea lui Kafka, sau cele pare, la pers III – povestea lui Nakata? Schimbul de la un personaj la altul, de la o forma de metafora la alta, ameteste – identitatea, dar nu si atentia. Un artificiu vechi, dar persistent.
Citesc, si vreau sa inteleg. Vreau sa stiu cum pers I va intalni pers III, cum blestemul se indeplineste prin mintea si trupul altcuiva, sau poate prin acelasi personaj peste spatiu si timp, cum unele lucruri sunt menite sa fie, sub forma intamplarii. Imi notez “Kafka pe malul marii“ si analizez cuvinte, sintagme si simboluri.
Ascult Arhiducele. Ma amuz. Uneori batranul Nakura, care vorbeste despre sine la pers III, si care “nu este prea destept“, imi aminteste de Winnie the Pooh. Urmeaza apoi capitolul impar si simt ca privirea mi se schimba si zambetul dispare. Gasesc conexiuni, detalii, referinte. Eruditia trimiterilor imi apare atat de subtil si de natural inserata in curgerea povestirii, incat aplaud si admir stilul.
Mi-am propus sa citesc pana cand un fluture va intra in camera, indepartandu-ma. Mi-au mai ramas 137 de pagini, stau incomod, si simt ca se apropie sfarsitul. Citesc, citesc, citesc si ma simt ca intr-un carusel. Realitatea se estompeaza, si, desi vreau sa ma pierd, ma tin tot mai stras de singurul lucru pe care il stiu real. Cartea. Privesc ceasul si mi se pare ca Timpul s-a oprit de ceva vreme (???) pentru mine. Am trait atatea pagini, incat este imposibil sa fi trecut atat de putin. Un gand nebunesc ma indeamna sa verific ziua. Cate zile au trecut de fapt, de cand sunt aici, in noapte, asteptand un fluture sau sfarsitul cartii?
"Totul pe lume e metafora." Uneori sfarsitul unei carti lasa haos precum un fluture de noapte, sau tandrete ca atingerea unui fluture de zi. Inteleg ca fluturele pe care il asteptam eu nu va veni niciodata...
“…lucrurile nu se intampla pana nu s-au intamplat deja; iar uneori nu sunt ce par a fi.“
Am asteptat putin in afara scarii, privind cerul; mi-am facut curaj si am intrat. Mai hotaresc din cand in cand sa lupt cu teama; atingerea fluturilor albi, de zi, este usoara si catifelata. Mi-au atins in zbor tandru piciorul, intr-o zi de vara, cand totul era prea frumos ca sa fug; acea atingere mi-a ramas in memorie.
Hotarasem sa dorm, dar cartea ma atrage. Citesc deci. Citesc, si nu mai stiu cine sunt : Kafka Tamura – tanarul de cincisprezece ani, fugit de acasa, blestemat oedipian de tatal sau, sau batranul Nakata – a carui abilitatea de a scrie si a citi a ramas blocata de mult intr-o alta lume, intr-un lesin de saptamani, si a carui menire pare a fi sa aranjeze Timpul, ori Hoshino – un fel de ucenic intamplator al batranului, care pare sa-si gasesca sensul, sau Colonelul Sanders – “nici zeu, nici Budhha, nici om ; un concept“. Sunt capitolele impare, redate la pers I sg – povestea lui Kafka, sau cele pare, la pers III – povestea lui Nakata? Schimbul de la un personaj la altul, de la o forma de metafora la alta, ameteste – identitatea, dar nu si atentia. Un artificiu vechi, dar persistent.
Citesc, si vreau sa inteleg. Vreau sa stiu cum pers I va intalni pers III, cum blestemul se indeplineste prin mintea si trupul altcuiva, sau poate prin acelasi personaj peste spatiu si timp, cum unele lucruri sunt menite sa fie, sub forma intamplarii. Imi notez “Kafka pe malul marii“ si analizez cuvinte, sintagme si simboluri.
Ascult Arhiducele. Ma amuz. Uneori batranul Nakura, care vorbeste despre sine la pers III, si care “nu este prea destept“, imi aminteste de Winnie the Pooh. Urmeaza apoi capitolul impar si simt ca privirea mi se schimba si zambetul dispare. Gasesc conexiuni, detalii, referinte. Eruditia trimiterilor imi apare atat de subtil si de natural inserata in curgerea povestirii, incat aplaud si admir stilul.
Mi-am propus sa citesc pana cand un fluture va intra in camera, indepartandu-ma. Mi-au mai ramas 137 de pagini, stau incomod, si simt ca se apropie sfarsitul. Citesc, citesc, citesc si ma simt ca intr-un carusel. Realitatea se estompeaza, si, desi vreau sa ma pierd, ma tin tot mai stras de singurul lucru pe care il stiu real. Cartea. Privesc ceasul si mi se pare ca Timpul s-a oprit de ceva vreme (???) pentru mine. Am trait atatea pagini, incat este imposibil sa fi trecut atat de putin. Un gand nebunesc ma indeamna sa verific ziua. Cate zile au trecut de fapt, de cand sunt aici, in noapte, asteptand un fluture sau sfarsitul cartii?
"Totul pe lume e metafora." Uneori sfarsitul unei carti lasa haos precum un fluture de noapte, sau tandrete ca atingerea unui fluture de zi. Inteleg ca fluturele pe care il asteptam eu nu va veni niciodata...
“…lucrurile nu se intampla pana nu s-au intamplat deja; iar uneori nu sunt ce par a fi.“
14 September 2011
Nescrise
In ultima vreme orice asteapta sa fie scris - foaie, fila, pagina, hartie, alba, albastra, colorata, imi paralizeaza mintea, lasand in mine doar umbra unei idei, ceva ce parca as fi gandit candva, departe, in vis.
Cand raman iar cu mine, gandurile isi reiau asaltul, mai puternice, mai frumos slefuite, mai armonioase -- un fond fara forma.
Chiar si aceste randuri exista pt ca mi le-am repetat continuu, continuu, continuu pana cand nu le-am mai putut uita, si privirea hartiei nu m-a mai speriat; traiesc un fel de teama in fata nescrisului, o paralizie care intensifica apasarea tacerilor mele, tinand demonii tot inauntru.
xxx
Cand raman iar cu mine, gandurile isi reiau asaltul, mai puternice, mai frumos slefuite, mai armonioase -- un fond fara forma.
Chiar si aceste randuri exista pt ca mi le-am repetat continuu, continuu, continuu pana cand nu le-am mai putut uita, si privirea hartiei nu m-a mai speriat; traiesc un fel de teama in fata nescrisului, o paralizie care intensifica apasarea tacerilor mele, tinand demonii tot inauntru.
xxx
14 August 2011
Caleidoscop
De cateva zile imi doresc un Caleidoscop - un fel de realitate colorata oricand la indemana, cand cealalta realitate devine alb-negru. Imagini mereu altfel, simetrice, perfecte; evadare vizuala, portabila, oricand, oriunde...
Dincolo de muzica sau de cuvinte, imaginatia construieste lumi si (i)realitati pornind chiar si de la un tablou reprezentand doar albul; caleidoscopul meu este o succesiunie de lumi; cate imagini, atatea posibile 'realitati' -- o perceptie altfel decat in copilarie, cand jocul culorilor si al formei era mai mult delectare decat refugiu.
De astazi am si eu caleidoscop; imi simt deja privirea optimista...
Dincolo de muzica sau de cuvinte, imaginatia construieste lumi si (i)realitati pornind chiar si de la un tablou reprezentand doar albul; caleidoscopul meu este o succesiunie de lumi; cate imagini, atatea posibile 'realitati' -- o perceptie altfel decat in copilarie, cand jocul culorilor si al formei era mai mult delectare decat refugiu.
De astazi am si eu caleidoscop; imi simt deja privirea optimista...
2 August 2011
Fantezie si sinestezii
* Claude Leon auzi la babord sunetul trompetei-desteptator si se trezi s-o caute mai atent. Dupa care adormi la loc automat si cinci minute mai tarziu, absolut neintentionat, deschise iarasi ochii. Privi cadranul fosforescent al desteptatorului, constata ca e ora si zvarli cuvertura; imediat ea ii inveli cu afectiune picioarele si i se rasuci la loc in jurul trunchiului. Era intuneric, nu distingea inca triunghiul luminos al ferestrei. Claude mangaie cuvertura care inceta sa se mai agite si consimti sa-l lase sa se scoale. Se aseza pe marginea patului, intinse bratul stang ca sa aprinda veioza, constata o data in plus ca acesta se gasea in dreapta lui, intinse bratul drept si se izbi, ca in fiecare dimineata, de tablia patului.
-- Pana la urma am s-o tai, murmura el printre dinti. Acestia din urma se desfacura pe neasteptate si voce ii rasuna brusc in incapere.
-- Stt! isi spuse in gand. O sa scol toata casa. Dar, ciulind urechile, percepu ritmul regulat, respiratia supla si asezata a podelei si peretilor si se linisti. In jurul perdelelor incepeau sa se intrevada dungile cenusii ale zilei... Afara era lumina pala a diminetilor de iarna. Pe marginea patului, Claude Leon suspina si bajbai cu picioarele dupa papuci. Se ridica in picioare cu efort. Prin porii dilatati, regretand, somnul se strecura cu zgomot discret de soarece visator. Ajunsese la usa, si, inainte sa rasuceasca intrerupatorul, se-ntoarse spre sifonier. Aseara stinsese brusc lumina, tocmai cand facea o strambatura in oglinda si voia s-o revada inainte de-a pleca la serviciu. Aprinse dintr-o data. Chipul lui de ieri era inca acolo. Rase din toata inima vazandu-l, apoi i se dizolva in lumina, si oglinda il reflecta pe Leon al acestei noi dimineti, care ii intoarse spatele si se duse sa se rada. Era grabit sa ajunga inaintea sefului.
*****
* Toate cate le spunea Angel starneau lucruri tare vechi in strafundul lui Athanagore, idei lungi si plapande, complet aplatizate sub un strat de evenimente mai recente, atat de aplatizate, incat, privite din profil ca-n clipa aceasta, nu se putea nici diferentia, nici distinge forma si culoarea: le simti doar misunand pe dedesupt, sinuoase, ca niste reptile. Dadu din cap si miscarea inceta; infricosate, ele s-au oprit si s-au retras.
Vroia sa-i spuna ceva lui Angel si nu stia ce. Incerca disperat. Mergeau unul langa celalalt, ierburile verzi gadilau picioarele lui Athanagore si se frecau bland de pantalonii de panza ai lui Angel, iar sub talpile lor, cochiliile goale de melcisori galbeni izbucneau in jeturi de praf si-un sunet limpede si pur se auzea ca o picatura de apa ce cade pe o lama de cristal in forma de inima, ceea ce-i o nebunie.
(Toamna la Pekin -- Boris Vian)
Subscribe to:
Posts (Atom)