Doua verbe/ substantive mi-au atras atentia azi-noapte, prin curiozitatea de a descoperi motivele aparentei radacini comune:
a distr-uge/ distrugere; a distr-a/distractie
lat. destruere / distrahere
fr. détruire/ distraire
it. distuggere/ divertire (din lat.divertere)
sp. destruir/ divertir (din lat.divertere)
( fabulous lettering-caro wallis - flickr.com)
Se pare ca romana si franceza, probabil printr-un calc lexical, au atribuit lui ‘a distra’ si sensul de ‘distractie’, si cel de ‘distragere’, romana pastrand sau incluzand, si forma corect-etimologica ‘a distrage’.
Se mai pare ca in limba romana, ‘a distruge’ a venit pe filiera italiana (distruggere), in timp ce ‘a distra’, a fost preluat din franceza (distraire) ; de aici aparenta etimologie/ radacina comuna a celor doi tremeni (distruggere/ distraire).
Mi s-ar fi parut fascinat cum, prin evolutie fonetica sau imprumut, unele limbi sa fi pastrat paronimia (e/i), in timp ce altele sa fi transformat-o intr-o aparenta radacina comuna... intamplare, sau ‘un mod de a se crampona de fericire’ ?
Dupa ore si ore de nesomn, mersul pe strada este ca un vis ; iar cand latra un caine pe care il simti aproape dar nu-l poti vedea oricat de insistent ai privi in jur, mintea iti sopteste : asculta « nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră. »
Si mersul metroului exprima viteza gandurilor tale – ameteala lor este viteza lui tot mai crescanda. Mintea este locuita de imaginatii, temeri si demoni ; mainile tremura, privirea devine ceata. Trebuie sa te mentii gandind, chiar si prin inchipuire ; sa ramai treaz, ca intr-o situatie limita de supravietuire, cand tot ce atingi iti zgarie pielea suprasensibila.
Apoi te intrebi de ce, dupa ore si ore de nesomn, inaintezi mai repede decat cei care ies din metrou – parca somnambuli intr-o procesiune funebra. Sus, oamenii devin siluete, iar masinile culori trecandu-ti prin privire. Asteptarea se aude in ritmul unei melodii inexistente, ca intr-un film absurd.
Abia dupa ore, cursuri de timp si cursuri de cunoastere, cand totul se sfarseste, iti doresti sa poti inchide ochii, si sa te prabusesti. In somn. In cealalta irealitate.
Un text la care ma gandesc intens de cateva zile...
Care va să zică, mă pregăteam să adorm întins alene pe o canapea dintr-un hotel din frumosul oraş comunist Bratislava, şi înainte să adorm, fiind eu în starea aceea plăcută dintre trezie şi somn, cu burta plină şi molcom-fericit, m-am gîndit la povestea de dragoste pe care mi-o spusese Radu Tudoran la Snagov, cu vreo lună în urmă. De după colţul camerei în care eram se auzea sforăitul stins al autorului romanului Toate pînzele sus! Ghidat de acest sforăit, care anunţa somnul unui om împăcat cu sine, mi-am depănat povestea în minte.
Lui Radu Tudoran îi plăcea enorm să înoate. „Nu era ceea ce intram în apă – a arătat lacul Snagov cu un gest larg –, înotam de-adevăratelea o vreme şi cînd oboseam făceam pluta ore întregi privind cerul şi norii, dacă erau nori, şi gîndindu-mă la ale mele. Eram tînăr pe atunci, nu ca azi, cu toate că şi acum îmi petrec măcar o oră cu burta în sus, plutind pe lac, pe jumătate adormit. Aşa eram şi atunci, pe la prînz, apa era călduţă şi clipocea liniştitor. Eram cu ochii închişi şi cîte un val anemic îmi spăla din cînd în cînd faţa, nelăsîndu-mă să adorm de-a binelea. La un moment dat, cîţiva stropi mi-au poposit pe faţă şi pe burtă. M-am gîndit că a început să plouă şi am deschis ochii. Cerul era senin, fără nici o scamă de nor. S-a auzit un plescăit şi un şuvoi de apă mi-a inundat faţa.
M-am întors în partea din care venise zgomotul şi am văzut un caiac. În caiac era o fată frumoasă, care din cînd în cînd mă stropea cu padela. A rîs spre mine şi a spus: «Credeam că eşti mort şi nu ştiam ce să fac, aşa că te-am stropit». Am rîs şi eu şi am întrebat-o ca un prost ce face acolo, cu toate că se vedea de la o poştă ce făcea. «Mă antrenez, a spus şi a rîs. Da’ tu ce faci în mijlocul lacului?». Visez, am spus eu şi ea a rîs din nou. Era pe la amiază, soarele îmi bătea drept în ochi şi am început să înot agale pe lîngă caiac. La un moment dat, s-a întors spre mine şi a strigat: «Ne vedem mîine, dacă mai ai chef să visezi!», după care s-a depărtat rapid, caiacul lăsînd o dîră de spumă în urma lui.
A doua zi ne-am întîlnit din nou, tot în mijlocul lacului.Am ţinut-o aşa vreo săptămînă, îi spusesem că sînt scriitor, ne-am împrietenit şi într-o zi am invitat-o să-mi vadă «proprietăţile». Ce să zic? A fost o dragoste fierbinte care a durat toată vara. Ea fugea în fiecare noapte din cantonament şi poposea în patul meu. Curînd era de-a casei şi nu se sfia să umble goală peste tot, noroc că nu am vecini prea apropiaţi.
Din cînd în cînd plecam cu motocicleta în oraş, de vreo două ori am luat-o şi pe ea. Era o fată simplă şi frumoasă care se îndrăgostise de mine şi nici eu nu eram prea departe de aşa ceva. «Ce-o să facem la toamnă?», m-a întrebat într-o seară şi a început să plîngă. Am mîngîiat-o şi i-am spus că vom găsi noi o soluţie. Pe urmă a venit toamna. Eu plecam din ce în ce mai des în oraş, ea nu mai avea de stat în cantonament decît cîteva zile. Mă pregăteam de despărţire şi ea plîngea din ce în ce mai des. Într-o seară, cînd m-am întors, lipsisem vreo două sau trei zile, nu mai ştiu, i-am găsit hainele împăturite frumos pe un fotoliu. Pe ea am găsit-o goală, ghemuită cu genunchii la piept într-un dulap. Se otrăvise“.
(La Romania literara XXIX, Stefan Agopian - Academia Catavencu)
Mi-ar fi placut sa fi fost gandurile ei, ultimele momente, hotararea, gesturile, ezitarile sau determinarea, modul cum si-a recitat poate Gorunul, ultimele cuvinte gandite sau sonore, graba, lentoarea ; imi doresc sa o fi putut cunoaste indeaproape pe fata care a hotarat sa moara pentru ca - poate - se indragostise, sa stiu gandurile si sentimentele ei atat de exact, incat sa ma confund cu ele... nu pot si nu Imi pot explica...ma fascineaza.
Poate este contextul... este un moment in care incerc sa gasesc un raport intre teoriile/ concluziile lui Durkheim din Sinucidere, si Mitul lui Sisif al lui Camus ; desigur, la un anumit nivel, nu este nimic de descoperit; dar asa, pur si simplu...
Asadar, “Paginile care urmează vorbesc despre o sensibilitate absurdă”...
As I was walking up the stair
I met a man who wasn't there.
He wasn't there again today.
I wish, I wish he'd stay away.
(Hughes Mearns)
Nu stiu de ce in romana sintagma “probleme imaginare’ are o conotatie mai degraba negativa, in timp ce in engleza, aceasi sintagma exprima perfect sensul versurilor de mai sus; si sunt practic acelasi cuvinte, cu aceleasi sensuri...
Parca Julien Sorel spunea prin Rosu si negru ca cel mai sigur mod de a face o femeie sa se indragosteasca de cineva, este sa o faci sa lupte impotriva ei insesi, incercand sa nu se mai gandeasca la acel cineva, pentru ca tot un fel de a se gandi la el este... exact asa inteleg versurile de mai sus, si imi plac cu atat mai mult... prezenta/absenta fizica vs prezenta imaginara...
Pentru ca de multa vreme nu am mai petrecut timp desenand... nu accidental, involuntar sau din plictiseala, ci Desenand ; asa cum faceam odata, cu carbune sau creioane colorate...
Pentru ca uneori imi doresc sa existe meseria de copil, sau o obligatie regulata de intoarcere in timp, si retraire a jocurilor de altadata.
Pentru ca nu de copilarie imi este dor, ci, poate, de acea forma de libertate pe care astazi nu o mai regasesc... sau poate de acel timp pe care nu-l mai am, de imaginatia copilului de atunci, ori mai degraba de un ceva pe care acum il simt pierdut...
pentru ca am destul timp pentru ceea ce-mi place, si mi-e teama ca, fata in fata cu hartia si creioanele colorate, ma voi panica si orice gand sau imagine va ramane blocata undeva intr-un colt de amintire sau idee...
Imi imaginez ca, timp de trei zile, in cadrul MTR aerul va fi literatura insasi : idei, litere, cuvinte, sintagme, titluri de carti sau scriitori vor pluti invizibil in eter ; poti inspira o « literatura contemporana » si expira ideea de « Polirom », poti inspira o consoana, si expira un diftong, o discutie despre traditie si experimentalism, sau despre proza scurta. Este un gand tentant, mai ales acela ca voi inspira auditiv o lectura in atat de magica limba portugheza...
Despre scriitori invitati - detalii aici, iar programul evenimentului se gaseste aici.
In asteptarea Gaudeamus-ului de anul acesta mi-am facut un listutz orientativ de cumparaturi, pentru ca a functionat perfect la Bookfest – prima si singura editie cand am plecat fericita de la un targ de carte.
Deoarece eu la un targ de carte nu mai functionez rational, m-am gandit ca o lista cu carti de cumparat poate aranja haosul care mi se declanseaza in minte cand ma pierd printre carti ; si asa a fost : am trecut pe la toate standurile, am admirat, am facut aceleasi conexiuni intre lecturi trecute, propuneri si promisiuni de lectura, regrete si disperare, dar motivul sau obiectivul prezentei mele acolo s-a centrat, intr-un sau altul, pe indeplinirea listei, ceea ce la final a indus o stare de implinire si armonie intre mine, situatia mea financiara, cartile achizitionate si cele pe care mi-as fi dorit sa le cumpar daca nu as fi avut ideea listutzei.
Asadar listutzul pt acest Gaudeamus :
Boris Vian – Voi scuipa pe mormintele voastre (Humanitas)
Yasunari Kawabata – Frumusete si intristare (Humanitas)
Pentru ca in Sinaia am pozat toate formele posibile de felnare din oras, cateva dintre imaginile oarecum reusite... o amintire 'luminoasa' a acelor zile de vacanta... nu stiu ce are atat de magic acest orasel, poate palatul si imaginea unor povesti cu regi si regine, George Enescu sau Sarah Bernhardt, verdele coplesitor si cerul, senzatia de intimitate in care te poti pierde si regasi in acelasi timp... lipsa intersectiilor si a semafoarelor, a grabei, zambetul oamenilor, micul dejun irlandez de la Irish House... atat de multe felinare si tot atatea basme, parculetul in care mi-am construit povestea din "Muntele vrajit"... sau poate pentru ca este locul unde fug pentru o zi, ori de cate ori am nevoie sa ma regasesc...
Am pierdut doua ore de ganduri despre puncte de suspensie si literatura japoneza, doar pentru ca blogspot.com s-a gandit sa se deconecteze, de mine si de postarea mea. Nu am mai simtit o asemenea descurajare de pe 27 mai...
Am hotarat insa, sa nu mai las si acest gand sa se piarda; ca urmare, imi doresc sa am o cutiuta in care sa imi pastrez gandurile; toate ideile, sintagmele, cuvintele mele, tinute intr-o cutie muzicala, care sa imprastie sunete, culori si cuvinte ori de cate ori o deschid; o cutiuta care sa nu uite niciodata, nimic din ceea ce pastreaza. Nicio silaba, nicio privire, niciun sentiment, nicio melodie. Imi doresc un creion invizibil care sa scrie intr-un caiet nevazut tot ceea ce imi doresc sa ramana, pe masura ce gandesc ideea; sa taie, sa corecteze, sa stearga in acelasi timp in care gandul taie, corecteaza sau sterge ideea insasi.
Deci ce realizare colosala este cartea lui Jean-Dominique Bauby - Scafandrul si fluturele! Povestea scrierii romanului-nuvela, in care imaginatia si memoria lui au fost caietul invizibil, iar pleoapa sa stanga creionul...
Imaginea lunii are mult albastru si un felinar - in acest context, restul este efect; pentru ca imi plac felinarele - imi place lumina lor, designul lor, aerul lor de demult, felul cum simt ca intr-un fel dezvaluie locuri din alte timpuri... poate pentru ca uneori simt ca m-am nascut in alt veac; cel gresit. Poate pentru ca il traiesc pe acesta, privesc spre vremuri trecute si nestiute cu o nostalgie care cauta un loc in care sa se potriveasca; perfect.
Este balbaiala o stare de spirit? Poate fi spiritul, sufletul si toate sinonimele sale balbait?
Probabil balbaiala este efectul vizibil al unei emotii; asta cum este rositul, tremurul mainilor, sau lacrimile... si, la o adica, tremurul mainilor tot o balbaiala este - o repetitie a miscarii, asa cum balbaiala este o repetitie a silabelor/cuvintelor; numai ca nu deranjeaza estetic sau auditiv, si poate de aceea nu este privit ca un handicap...
les djinns -- djuma soundsystem -- o melodie pe sau pentru care iti poti pierde mintile... simti fiecare sunet, fiecare vibratie, fiecare miscare... cum tema centrala se dezvaluie dintre celelalte note, pastrandu-si totusi misterul, incerci sa ii cuprinzi imaginea, magicul, si la un moment dat, sentimentul devine atat de intens, incat nu mai stii care parte esti tu, si care parte melodia, daca esti sunet sau om...
Daca "deja-vu" descrie ceva (aparent) vazut sau trait, cum exprimam ceva deja auzit/ascultat? Cum ar fi sa avem un astfel de cuvant/sintagma si pentru simtul tactil? :)
"Our deepest fear is not that we are inadequate. Our deepest fear is that we are powerful beyond measure. We ask ourselves, Who am I to be brilliant, gorgeous, talented, fabulous? Actually, who are you not to be?"
You fill up my senses like a night in the forest like the mountains in springtime, like a walk in the rain like a storm in the desert, like a sleepy blue ocean you fill up my senses, come fill me again.
Come let me love you, let me give my life to you let me drown in your laughter, let me die in your arms let me lay down beside you, let me always be with you come let me love you, come love me again.
( fabulous lettering-caro wallis - flickr.com)
