uk championship - 2nd round

In runda a doua a UK Championship, Ronnie O’Sullivan l-a invins pe Peter Ebdon cu 9-3 - un scor pe placul celor ca nu au uitat meciul din sfertul de finala a Campionatului mondial din 2005. Ca de-obicei Ronnie nu a fost deloc multumit de jocul sau :

"It was hard to get going. Every time I came to the table, the balls were in unusual positions and the colours were off the spots, so I was thinking 'where do I start'? It felt like a war and I found it difficult to get any momentum. I'm not getting excited over winning or losing, I'm just staying in neutral. I'd rather be hitting form and getting excited."

Din pacate Mark Williams a pierdut in fata nr 64 mondial in joc decisiv, dupa ce la un moment dat avea un avans de doua jocuri. Tot in joc decisiv a ajuns si meciul dintre John Higgins si Neil Robertson, incheiat cu victoria scotianului, iar detinatorul titlului, Shaun Murphy, a fost eliminat de Ding Junhui cu un scor categoric : 9-3.

Toate rezultatele rundei a II-a:

Peter Lines 9-8 Mark Williams

Ronnie O'Sullivan 9-3 Peter Ebdon

Shaun Murphy 3-9 Ding Junhui

Stephen Lee 5-9 Allister Carter

Neil Robertson 8-9 John Higgins

Mark Selby 9-5 Stephen Hendry
Stuart Bingham 3-9 Stephen Maguire

Liang Wenbo 9-2 Mark King.

Meciurile notabile din sferturile de finala se vor disputa joi :

Ronnie O'Sullivan v Mark Selby / Liang Wenbo v John Higgins, iar maine ne vom intalni cu: Ding Junhui v Allister Carter / Peter Lines v Stephen Maguire.

Va fi un meci strans intre Ronnie si Mark, dat fiind faptul ca ambele finale importante in care s-au intalnit s-au incheiat fie in meci decisiv (Welsh Open 2008 – 8-9 Selby), fie aproape de decisiv (Masters 2009, 8-10 Ronnie). Iar Wenbo are ceva polite de platiti si lui John (care l-a scos de la CM) si lui Ronnie (care, printre altele, l-a invins in finala Shanghai Masters din acest sezon). In plus, ceea ce va face si meciul dintre Ali Carter si Ding interesant, in campionatul chinez de snooker, Wenbo este clasat pe locul 2, chiar dupa Ding.

basmul - literatura visului

”Omul, dupa Schopenhauer, spunea Bogdan Petriceicu Hasdeu in Etymologicum Magnum Romaniae, are doua organisme deosebite, prin care traieste in doua lumi, in doua realitati: realitatea veghierii si realitatea somnului. Negresit, prin stransa intrunire a ambelor organisme in acelasi individ, elemente din starea de veghe se rasfrang in somn si, viceversa, elemente din somn se pot rasfrange in starea de veghere. Elementul cel mai important din aceasta natura: rasfrangerea somnului in veghere, este basmul, care constituie pentru om literatura visului…”

formula introductiva a basmului popular romanesc – lucian trasca

Atat de mult imi place acest fragment, ideile din el si acele cateva sintagme care rezoneaza cu mine insami, incat il citesc si recitesc de cateva zile… ‘realitatea somnului’, ‘basmul - literatura a visului’... existenta celor doua realitati, si intrepatrunderea lor, scriitura/scrisul... imi aminteste de Tudor Vianu si ale lui 'a exprima/ a se exprima' in si prin scris (si nu numai).

Greaca veche

Am descoperit doua bloguri cu si despre greaca veche – cursuri postate, traduceri, carti de fonetica, sintaxa, vocabular, dictionare de descarcat ; o bogatie! mi-am amintit cu oarecare nostalgie si putin regret, ca inspre sfarsitul liceului imi doream sa stiu greaca veche, iar prin facultate, in periplurile mele lingvistice, chiar imprumutasem de la biblioteca o carte de hindi.

(sursa foto: descopera.org)

Acum stiu ca, intelegandu-le, viata mea ar fi fost cu siguanta o stare continua de hipnoza : hipnoza textului in original, fara niciun fel de restilizare, rescriere, recreare sau interventie asupra scrierii sau scriiturii din partea traducatorului. As fi incercat sa descifrez bucata mea preferata din Republica lui Platon, sau Oedip-Rege ori Medeea, sau Promoteu incatusat (tot am o slabiciune pentru recurenta povestii lui Prometeu in arte – de la pasiunea pt Byron --> Shelley mi se trage probabil).

Cred ca cei care stiu greaca veche la un nivel ce le asigura o comprehensiune cat de cat coerenta a textului, nu pot rezista tentatiei de a sti, de a vedea ei insisi cum se naste Sensul, de a se apropia de originea Ideii. Sau poate ca, dincolo de cunoastere, acesta dorinta reprezinta doar/tot o forma de tentatie a traducerii, de a recrea existentul/existenta. De aceea probabil ar trebui sa scriu la un moment dat si despre ceea ce imi place sa (de)numesc Traducerea ca act demiurgic, sau perspectiva mea asupra (actului) traducerii.

Blog I --> orthoblog.ro

Blog II --> blogreaca.wordpress.com

Club Literatura

(cedez.ro)

Imi este dor de Cartile de fiecare miercuri de la Cotidianul... de lansarile aferente, nerbadarea cu care asteptam unele carti, incantarea si dezamagirea unora, si povestea fiecareia... l-am aprofundat pe Boris, am iubit Blues-ul pt o pisica neagra si Smulgatorul de inimi, m-am retrait impreuna cu Marguerite Duras, le-am cunoscut pe Claire Castillion si pe Annelies Verbeke, am meditat asupra absurdului unor constrangeri si prejudecati sociale prin intamplarile din Fetita si tigara, am admirat ideile si curajul de a scrie ale femeilor din antologia Femei in lumea barbatilor, am luat Lectii de respiratie, si Micul dejun la Tiffany, am redescoperit America, si pe Alice... si atatea alte carti... am trait impreuna povesti atat de frumoase si de bogate, si atat de mult regret ca s-a terminat...

1 albastru/ luna

Albastrul acestei luni reprezinta fascinatia albastrului : pe langa trandafirii albastri – florile visurilor mele, toate nuantele de albastru; care la o prima privire ingheata, pentru ca mai apoi sa copleseasca. O imagine pe care as putea-o contempla ore si ore, uitandu-ma la ea, si uitandu-ma pe mine…

(photo source: artline.ro)

targuri de carte

Am ajuns sambata la Kilipirim, in ceea ce as fi vrut sa fie o vizita de curtoazie, sau de curiozitate, dat fiind faptul ca urma Gaudeamus-ul; imi pregatisem de cu noapte listutz, ca sa nu ma dezorientez printre carti:

julia kristeva – moarte la bizant

william h. calvin – cum gandeste creierul.

Dar, pentru ca oferta editurilor a fost mai mult (sau mai putin???) decat saraca, am renuntat la lista.

M-am limitat la doua carti, poate si pentru ca nu am prea avut de unde alege; prima aproape ca s-a impus de la sine: literatura japoneza, pret redus, poveste aparent interesanta - Taiki Yamada – Straini (ed. humanitas). Apoi, de cand am citit Padurea norvegiana, apoi am ascultat cateva capitole din Kafka on the shore, si in final am citit ceea ce pt mine este cartea anului – In noapte, sa cumpar Kafka pe malul marii – Haruki Murakami, mi s-a parut inevitabil. In plus, despre momentul achizitionarii ei nu-mi mai amintesc multe : cand sunt printre carti mi se intuneca si privirea si ratiunea.

Am regretat putin, dat fiind faptul ca intrasem in bugetul pentru Gaudeamus.

La care am fost ieri, cu listutzul stabilit acum cateva saptamani (imbogatit umpic ce-i drept). Am renuntat la Paul Ekman – minciunile adultilor si la Ioan Mihailescu – sociologie generala pe motiv de pret indecent de mare, si la Kawabata – de care am gasit doar Frumoasele adormite (cumparata si citita de multa vreme ; nu stiu de ce cei de la Humanitas au ales acest singur titlu de Kawabata de adus la targ).

Am cumparat in schimb:

Ultimul Godot – Matei Visniec – pt ca ma intereseaza tot ce s-ar (mai) putea spune despre Godot,

Cum gandeste creierul - William H. Calvin – pt ca neuropsiholgia este o materie de aprofundat; in plus, autorul amesteca si lingvistica si antropologia in problema.

Fundamentele psihologiei - Mielu Zlate – pt ca era un must-have la un pret neasteptat de mic.

Si am observat si ca Murakami al meu era mai scump decat la Kilipirim.

A fost un targ de carte tare fructuos; m-a lasat fara resurse financiare pentru a jumatate de luna, m-a coplesit si m-a subjugat din nou, dar a meritat!

***

* Kilipirim – 21 nov 2009

Taiki Yamada – Straini (ed. humanitas).

Haruki Murakami - Kafka pe malul marii (ed. polirom)

* Gaudeamus – 26 nov 2009

Nick Cave – Moartea lui Bunny Munro (ed. polirom)

Amelie Nothomb – Acid sulfuric (ed. polirom)

Roland Barthes – Fragmente dintr-un discurs indragostit (ed. cartier)

Laurent Graff – O singura fotografie (ed. humanitas)

Matei Visniec – Teatru (ed. vremea)

William H. Calvin – Cum gandeste creierul (ed. humanitas)

Mielu Zlate – Fundamentele psihologiei (ed universitara)

Mihaela Popescu – Dictionar de stilistica (ed. all)

Memorator de psihologie (booklet)

Memorator de sociologie (booklet)

Retorice VI

Doua verbe/ substantive mi-au atras atentia azi-noapte, prin curiozitatea de a descoperi motivele aparentei radacini comune:

a distr-uge/ distrugere; a distr-a/distractie

lat. destruere / distrahere

fr. détruire/ distraire

it. distuggere/ divertire (din lat.divertere)

sp. destruir/ divertir (din lat.divertere)

( fabulous lettering-caro wallis - flickr.com)

Se pare ca romana si franceza, probabil printr-un calc lexical, au atribuit lui ‘a distra’ si sensul de ‘distractie’, si cel de ‘distragere’, romana pastrand sau incluzand, si forma corect-etimologica ‘a distrage’.

Se mai pare ca in limba romana, ‘a distruge’ a venit pe filiera italiana (distruggere), in timp ce ‘a distra’, a fost preluat din franceza (distraire) ; de aici aparenta etimologie/ radacina comuna a celor doi tremeni (distruggere/ distraire).

Mi s-ar fi parut fascinat cum, prin evolutie fonetica sau imprumut, unele limbi sa fi pastrat paronimia (e/i), in timp ce altele sa fi transformat-o intr-o aparenta radacina comuna... intamplare, sau ‘un mod de a se crampona de fericire’ ?

Nici una, nici alta, pare-se.

Irealitati

Dupa ore si ore de nesomn, mersul pe strada este ca un vis ; iar cand latra un caine pe care il simti aproape dar nu-l poti vedea oricat de insistent ai privi in jur, mintea iti sopteste : asculta « nenăscuţii câini pe nenăscuţii oameni cum îi latră. »

Si mersul metroului exprima viteza gandurilor tale – ameteala lor este viteza lui tot mai crescanda. Mintea este locuita de imaginatii, temeri si demoni ; mainile tremura, privirea devine ceata. Trebuie sa te mentii gandind, chiar si prin inchipuire ; sa ramai treaz, ca intr-o situatie limita de supravietuire, cand tot ce atingi iti zgarie pielea suprasensibila.

Apoi te intrebi de ce, dupa ore si ore de nesomn, inaintezi mai repede decat cei care ies din metrou – parca somnambuli intr-o procesiune funebra. Sus, oamenii devin siluete, iar masinile culori trecandu-ti prin privire. Asteptarea se aude in ritmul unei melodii inexistente, ca intr-un film absurd.

Abia dupa ore, cursuri de timp si cursuri de cunoastere, cand totul se sfarseste, iti doresti sa poti inchide ochii, si sa te prabusesti. In somn. In cealalta irealitate.

Despre sensibilitati absurde...

Un text la care ma gandesc intens de cateva zile...

Care va să zică, mă pregăteam să adorm întins alene pe o canapea dintr-un hotel din frumosul oraş comunist Bratislava, şi înainte să adorm, fiind eu în starea aceea plăcută dintre trezie şi somn, cu burta plină şi molcom-fericit, m-am gîndit la povestea de dragoste pe care mi-o spusese Radu Tudoran la Snagov, cu vreo lună în urmă. De după colţul camerei în care eram se auzea sforăitul stins al autorului romanului Toate pînzele sus! Ghidat de acest sforăit, care anunţa somnul unui om împăcat cu sine, mi-am depănat povestea în minte.

Lui Radu Tudoran îi plăcea enorm să înoate. „Nu era ceea ce intram în apă – a arătat lacul Snagov cu un gest larg –, înotam de-adevăratelea o vreme şi cînd oboseam făceam pluta ore întregi privind cerul şi norii, dacă erau nori, şi gîndindu-mă la ale mele. Eram tînăr pe atunci, nu ca azi, cu toate că şi acum îmi petrec măcar o oră cu burta în sus, plutind pe lac, pe jumătate adormit. Aşa eram şi atunci, pe la prînz, apa era călduţă şi clipocea liniştitor. Eram cu ochii închişi şi cîte un val anemic îmi spăla din cînd în cînd faţa, nelăsîndu-mă să adorm de-a binelea. La un moment dat, cîţiva stropi mi-au poposit pe faţă şi pe burtă. M-am gîndit că a început să plouă şi am deschis ochii. Cerul era senin, fără nici o scamă de nor. S-a auzit un plescăit şi un şuvoi de apă mi-a inundat faţa.

M-am întors în partea din care venise zgomotul şi am văzut un caiac. În caiac era o fată frumoasă, care din cînd în cînd mă stropea cu padela. A rîs spre mine şi a spus: «Credeam că eşti mort şi nu ştiam ce să fac, aşa că te-am stropit». Am rîs şi eu şi am întrebat-o ca un prost ce face acolo, cu toate că se vedea de la o poştă ce făcea. «Mă antrenez, a spus şi a rîs. Da’ tu ce faci în mijlocul lacului?». Visez, am spus eu şi ea a rîs din nou. Era pe la amiază, soarele îmi bătea drept în ochi şi am început să înot agale pe lîngă caiac. La un moment dat, s-a întors spre mine şi a strigat: «Ne vedem mîine, dacă mai ai chef să visezi!», după care s-a depărtat rapid, caiacul lăsînd o dîră de spumă în urma lui.

A doua zi ne-am întîlnit din nou, tot în mijlocul lacului. Am ţinut-o aşa vreo săptămînă, îi spusesem că sînt scriitor, ne-am împrietenit şi într-o zi am invitat-o să-mi vadă «proprietăţile». Ce să zic? A fost o dragoste fierbinte care a durat toată vara. Ea fugea în fiecare noapte din cantonament şi poposea în patul meu. Curînd era de-a casei şi nu se sfia să umble goală peste tot, noroc că nu am vecini prea apropiaţi.

Din cînd în cînd plecam cu motocicleta în oraş, de vreo două ori am luat-o şi pe ea. Era o fată simplă şi frumoasă care se îndrăgostise de mine şi nici eu nu eram prea departe de aşa ceva. «Ce-o să facem la toamnă?», m-a întrebat într-o seară şi a început să plîngă. Am mîngîiat-o şi i-am spus că vom găsi noi o soluţie. Pe urmă a venit toamna. Eu plecam din ce în ce mai des în oraş, ea nu mai avea de stat în cantonament decît cîteva zile. Mă pregăteam de despărţire şi ea plîngea din ce în ce mai des. Într-o seară, cînd m-am întors, lipsisem vreo două sau trei zile, nu mai ştiu, i-am găsit hainele împăturite frumos pe un fotoliu. Pe ea am găsit-o goală, ghemuită cu genunchii la piept într-un dulap. Se otrăvise“.

(La Romania literara XXIX, Stefan Agopian - Academia Catavencu)

Mi-ar fi placut sa fi fost gandurile ei, ultimele momente, hotararea, gesturile, ezitarile sau determinarea, modul cum si-a recitat poate Gorunul, ultimele cuvinte gandite sau sonore, graba, lentoarea ; imi doresc sa o fi putut cunoaste indeaproape pe fata care a hotarat sa moara pentru ca - poate - se indragostise, sa stiu gandurile si sentimentele ei atat de exact, incat sa ma confund cu ele... nu pot si nu Imi pot explica...ma fascineaza.

Poate este contextul... este un moment in care incerc sa gasesc un raport intre teoriile/ concluziile lui Durkheim din Sinucidere, si Mitul lui Sisif al lui Camus ; desigur, la un anumit nivel, nu este nimic de descoperit; dar asa, pur si simplu...

Asadar, “Paginile care urmează vorbesc despre o sensibilitate absurdă”...

xxx

Imaginare

As I was walking up the stair
I met a man who wasn't there.
He wasn't there again today.
I wish, I wish he'd stay away.

(Hughes Mearns)

Nu stiu de ce in romana sintagma “probleme imaginare’ are o conotatie mai degraba negativa, in timp ce in engleza, aceasi sintagma exprima perfect sensul versurilor de mai sus; si sunt practic acelasi cuvinte, cu aceleasi sensuri...

Parca Julien Sorel spunea prin Rosu si negru ca cel mai sigur mod de a face o femeie sa se indragosteasca de cineva, este sa o faci sa lupte impotriva ei insesi, incercand sa nu se mai gandeasca la acel cineva, pentru ca tot un fel de a se gandi la el este... exact asa inteleg versurile de mai sus, si imi plac cu atat mai mult... prezenta/absenta fizica vs prezenta imaginara...

xxx

1 albastru/ luna

Pentru ca de multa vreme nu am mai petrecut timp desenand... nu accidental, involuntar sau din plictiseala, ci Desenand ; asa cum faceam odata, cu carbune sau creioane colorate...

Pentru ca uneori imi doresc sa existe meseria de copil, sau o obligatie regulata de intoarcere in timp, si retraire a jocurilor de altadata.

Pentru ca nu de copilarie imi este dor, ci, poate, de acea forma de libertate pe care astazi nu o mai regasesc... sau poate de acel timp pe care nu-l mai am, de imaginatia copilului de atunci, ori mai degraba de un ceva pe care acum il simt pierdut...

pentru ca am destul timp pentru ceea ce-mi place, si mi-e teama ca, fata in fata cu hartia si creioanele colorate, ma voi panica si orice gand sau imagine va ramane blocata undeva intr-un colt de amintire sau idee...

FILB - festivalul international de literatura

Imi imaginez ca, timp de trei zile, in cadrul MTR aerul va fi literatura insasi : idei, litere, cuvinte, sintagme, titluri de carti sau scriitori vor pluti invizibil in eter ; poti inspira o « literatura contemporana » si expira ideea de « Polirom », poti inspira o consoana, si expira un diftong, o discutie despre traditie si experimentalism, sau despre proza scurta. Este un gand tentant, mai ales acela ca voi inspira auditiv o lectura in atat de magica limba portugheza...

Despre scriitori invitati - detalii aici, iar programul evenimentului se gaseste aici.

Asteptand Gaudeamus-ul

In asteptarea Gaudeamus-ului de anul acesta mi-am facut un listutz orientativ de cumparaturi, pentru ca a functionat perfect la Bookfest – prima si singura editie cand am plecat fericita de la un targ de carte.

Deoarece eu la un targ de carte nu mai functionez rational, m-am gandit ca o lista cu carti de cumparat poate aranja haosul care mi se declanseaza in minte cand ma pierd printre carti ; si asa a fost : am trecut pe la toate standurile, am admirat, am facut aceleasi conexiuni intre lecturi trecute, propuneri si promisiuni de lectura, regrete si disperare, dar motivul sau obiectivul prezentei mele acolo s-a centrat, intr-un sau altul, pe indeplinirea listei, ceea ce la final a indus o stare de implinire si armonie intre mine, situatia mea financiara, cartile achizitionate si cele pe care mi-as fi dorit sa le cumpar daca nu as fi avut ideea listutzei.

Asadar listutzul pt acest Gaudeamus :

Boris Vian – Voi scuipa pe mormintele voastre (Humanitas)

Yasunari Kawabata – Frumusete si intristare (Humanitas)

Laurent Groff – O singura fotografie (Humanitas)

Nick Cave – Moartea lui Bunny Munro (Polirom)

Amelie Nothomb – Acid sulfuric (Polirom)

Paul Ekman – Minciunile adultilor (Ed. Trei)

xxx

felinare, Sinaia, povesti

Pentru ca in Sinaia am pozat toate formele posibile de felnare din oras, cateva dintre imaginile oarecum reusite... o amintire 'luminoasa' a acelor zile de vacanta... nu stiu ce are atat de magic acest orasel, poate palatul si imaginea unor povesti cu regi si regine, George Enescu sau Sarah Bernhardt, verdele coplesitor si cerul, senzatia de intimitate in care te poti pierde si regasi in acelasi timp... lipsa intersectiilor si a semafoarelor, a grabei, zambetul oamenilor, micul dejun irlandez de la Irish House... atat de multe felinare si tot atatea basme, parculetul in care mi-am construit povestea din "Muntele vrajit"... sau poate pentru ca este locul unde fug pentru o zi, ori de cate ori am nevoie sa ma regasesc...

Un caiet cu ganduri

Am pierdut doua ore de ganduri despre puncte de suspensie si literatura japoneza, doar pentru ca blogspot.com s-a gandit sa se deconecteze, de mine si de postarea mea. Nu am mai simtit o asemenea descurajare de pe 27 mai...

Am hotarat insa, sa nu mai las si acest gand sa se piarda; ca urmare, imi doresc sa am o cutiuta in care sa imi pastrez gandurile; toate ideile, sintagmele, cuvintele mele, tinute intr-o cutie muzicala, care sa imprastie sunete, culori si cuvinte ori de cate ori o deschid; o cutiuta care sa nu uite niciodata, nimic din ceea ce pastreaza. Nicio silaba, nicio privire, niciun sentiment, nicio melodie.
Imi doresc un creion invizibil care sa scrie intr-un caiet nevazut tot ceea ce imi doresc sa ramana, pe masura ce gandesc ideea; sa taie, sa corecteze, sa stearga in acelasi timp in care gandul taie, corecteaza sau sterge ideea insasi.

Deci ce realizare colosala este cartea lui Jean-Dominique Bauby - Scafandrul si fluturele! Povestea scrierii romanului-nuvela, in care imaginatia si memoria lui au fost caietul invizibil, iar pleoapa sa stanga creionul...


xxx